vineri, 10 iulie 2009

Cărţile de poezie ale anului 2000

Revin acum la postarea despre cărţile anului 2008 şi la discuţiile din jurul ei. Cred că ar trebui să spun că nu mă interesează o prezentare exhaustivă a apariţiilor, ci doar a celor cu adevărat importante - un top 10, să spunem (de obicei chiar nu sunt mai mult de 10-15 titluri valoroase într-un an) al anului respectiv + antologiile importante + debuturile care au contat. Haide să încercăm şi cu anul 2000, unul destul de important pentru literatura română recentă. Vă aştept comentariile.

  • Petre Stoica, Insomniile bătrânului, editura Cartea Românească
  • Angela Marinescu, Fugi postmoderne, editura Vinea
  • Şerban Foarţă, Erau ziare, evenimente, editura Brumar
  • Şerban Foarţă, Caragialeta, editura Brumar
  • Liviu Ioan Stoiciu, Poemul animal (Crepuscular), editura Călăuza
  • Nichita Danilov, Suflete la second-hand, editura Vinea
  • Bogdan Ghiu, Pantaloni şi cămaşă, editura Pontica
  • Mihail Gălăţanu, Memorialul plăcerii, editura Vinea
  • Radu Andriescu, Eu şi câţiva prieteni, editura Brumar
  • Andrei Bodiu, Studii pe viaţă şi pe moarte, editura Paralela 45
  • Gellu Naum, Ascet la baraca de tir, antologie, editura Fundaţiei Culturale Române
  • Geo Dumitrescu, Poezii, antologie, editura Curtea Veche
  • Nora Iuga, Inima ca un pumn de boxeur, antologie, editura Vinea
  • Cezar Ivănescu, Opera poetică (2 volume), editura Cartier
  • Şerban Foarţă, Opera somnia, editura Polirom
  • Adrian Popescu, Umbria, antologie, editura Vinea
  • Ioan Es. Pop, Podul, antologie, editura Cartea Românească
  • Daniel Bănulescu, Republica Federală Daniel Bănulescu, antologie, editura Vinea
  • Doina Ioanid, Duduca de marţipan, debut, editura Univers
  • Marius Ianuş, Manifest anarhist şi alte fracturi, debut, editura Vinea
  • Rareş Moldovan, Seara artificierului, debut, editura Paralela 45
  • Constantin Virgil Bănescu, Câinele, femeia şi ocheada, debut, editura Timpul
  • Zvera Ion, Copilul-cafea, debut, editura Vinea

miercuri, 8 iulie 2009

Stephen Watts

Stephen Watts (n. 1952) este un poet şi traducător britanic care a publicat mai multe volume, printre care The Blue Bag (2004), iar “Fragmentele” traduse mai jos fac parte dintr-un proiect mai mare, scris ca urmare a prezenţei sale timp de câteva luni într-un grup de susţinere pentru familii de sinucigaşi (nu cred să existe în România ceva asemănător). Vocile întâlnite acolo se împletesc transmiţându-şi durerea, iar textul devine o formă de terapie de grup.

Fragmente


tatăl lui se trăgea dintr-o
familie de fermieri
din Braes of Munlochy
un bărbat hotărât
printre alţi bărbaţi hotărâţi
din Black Isle
Eilean Dubh, unde
limba s-a pierdut
cu mult timp în urmă

*

î
mi aduce aminte
de bunica nevestei
lui frate-miu
de fel din Limavady
asta spune multe

*

“pacientul era alcoolic
& alcoolicii,
se ştie,
sunt mai predispuşi
să se sinucidă”

*

limbajul nostru înşelător
& adev
ărurile pe care le ascundem

*

ai lui umblau
dintr-un loc
în altul
de-acolo a moştenit
simţul dreptăţii:
binele & răul,
pentru el lucrurile
sunt clare

trăiască rătăcitorii!

*

ai fost la înmormântare?
de-abia atunci realizezi
atunci îţi dai seama
că nu o să se mai întoarcă

*

respiră
, dragostea mea

*


trebuie să ne oprim
& să ascultăm
să ne oprim
& să ascultăm, să ne
oprim
& să ascultăm
p
ână la capăt

*

de ce s-a-ntors
nenorocitul de trecut
ca să ne bântuie?

*

prefăcătoria şi toate
minciunile
l-au înfuriat
întâi sinuciderea fratelui
iar apoi
:

procurorul
directorul centrului de recuperare
to
ţi funcţionarii la costum
urmele de lopazeman
pe care nimeni nu le-a confirmat
care nu au lăsat nicio urmă

nu va renunţa să afle adevărul
va merge până la capăt
pentru ca fratelui său
să i se facă dreptate

*

despre moarte, ca despre via
ţă.


în traducerea lui Claudiu Komartin


înregistrarea întregului poem, recitat de Stephen Watts

luni, 6 iulie 2009

Cărţile de poezie ale anului 2008

Nu ştiu exact cum se pune un sondaj pe blog, dar nici nu mă interesează asta prea tare de fapt. Vorbeam cu white noise şi îi spuneam de un proiect mai amplu de-al meu de a structura puţin lucrurile, de a arhiva într-un fel toată producţia (al naibii de dezordonată) de carte de poezie din România. Au trecut şi premiile USR şi cele ale diverselor Asociaţii ale Scriitorilor din filiale (care pot funcţiona, pe-un anumit palier, ca barometru) şi premiul "Mihai Eminescu" pentru debut, şi-ale diverselor reviste literare, aşa că iată lista mea cu titlurile care contează (un top 10 aleator, urmat de două antologii şi patru volume de debut). Vă rog să vă pronunţaţi dacă aveţi ceva comentarii sau păreri de orice fel.
  • Constanţa Buzea, Netrăitele II, editura Vinea
  • Liviu Ioan Stoiciu, Craterul Platon, editura Vinea
  • Alexandru Muşina, Album duminical, editura Aula
  • Vasile Baghiu, Cât de departe am mers, editura Limes
  • Ruxandra Cesereanu, Coma, editura Vinea
  • Radu Andriescu, Pădurea metalurgică, editura Cartea Românească
  • Marius Oprea, America! America!, editura Cartea Românească
  • Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, editura Paralela 45
  • Nicolae Avram, Cântece de sinucigaş (cartea a doua), editura Vinea
  • Ştefan Manasia, Cartea micilor invazii, editura Cartea Românească
  • Dumitru Bădiţa, Poeme prerafaelite, editura Pontica
    • Romulus Bucur, Poeme alese (1975-2005), antologie, editura Aula
    • Nasturi în lanul de porumb, antologie colectivă, editura Brumar
      • Svetlana Cârstean, Floarea de menghină, debut, editura Cartea Românească
      • Vlad Moldovan, Blank, debut, editura Cartea Românească
      • Gelu Diaconu, Antipoeme, debut, editura Vinea
      • Dan Mihuţ, AutoDaFe, debut, editura Pontica

        sâmbătă, 4 iulie 2009

        El sol escondió

        La sfârşitul lunii mai, când am avut lectura la San Sebastian, am fost înregistrat pentru Radio Casares Irratia, care există în cadrul Centrului Cultural Tomasene, iar poemele sunt acum online, atât în română (în lectura mea), cât şi în spaniolă (traduse de Cristina Vlaşin şi Olivia Petrescu şi citite de Iñaki Gabarain) aici.

        vineri, 3 iulie 2009

        Trei poeţi iberici


        Valter Hugo Mãe (n. 1971) este un poet, romancier şi publicist portughez născut în
        Angola, care trăieşte în prezent la Vila do Conde. A publicat trei romane (recentul Apocalipsa muncitorilor, din 2008, s-a bucurat de un considerabil succes) şi nouă volume de versuri, dintre care Cartea blestemelor (2006) şi Bruno (2007). A editat mai multe antologii şi este coeditor al revistei “Apeadeiro”.


        gras şi chel


        încotro te îndrepţi, valter hugo mãe,
        fără niciun prieten, abandonat în mijlocul
        drumului, ce cauţi?

        de ce nu stai acasă, singur şi resemnat,
        observând cum viaţa se micşorează fără
        vinovăţii sau glorie?

        eşti un băiat ciudat, valter hugo mãe, trăind
        fără o iubire care să te rănească
        şi te aştepţi să ai şi tu un loc pe lumea asta
        când lumea asta e aşa de nepăsătoare

        ar trebui să mori pe optsprezece martie
        o mie nouă sute nouăzeci şi şase, cum spui
        că se va-ntâmpla, să duci odată la capăt
        propoziţia asta imperfectă care e viaţa

        închide uşa la loc, nu e nimic pentru tine
        afară şi-i rece, ai reumatism şi dureri de cap,
        eşti gras şi chel, nu are rost sa încerci

        să ajungi nici măcar până la felinarele chioare
        de pe faleză, chiar dacă e drumul cel mai puţin
        frecventat de cei ce merg să facă baie în mare

        închide uşa – poate o să reuşeşti să adormi,
        e o tăcere plăcută-n cladire, sunt sigur
        că ai remarcat asta deja


        Josep Grifoll (n. 1972, Manresa) este unul dintre poeţii catalani tineri care s-au remarcat în ultimii ani, venind la capătul unei tradiţii poetice care coboară în zorii secolului al XV-lea. Grifoll a studiat pictura, apoi tehnică sanitară şi, în cele din urmă, fotografie. A publicat mai multe volume, printre care În dezordine şi Despre beţie.


        Ne dăm jos din pat


        Ne dăm jos din pat
        şi capete cad rostogolindu-se pe autostradă

        Deschidem vinul
        şi ceasurile cu alarmă se fac ţăndări pe jumătate de planetă

        Chem liftul
        şi tu îţi strecori limba pe sub uşă

        Mergem în pădure
        şi luna cade pe capul unui nebun

        Prinzi o vrabie
        şi toate aeroporturile din Franţa se-nchid

        Mănânc nuci
        şi scaunele din bar încep să danseze

        Facem dragoste
        şi nu câştigăm la loterie

        Aprinzi aragazul
        şi
        se întâmplă tot felul de lucruri mereu.


        Javier Canaves (n. 1973, Palma de Mallorca) a publicat mai multe volume de poezie, printre care În partea sudică a hărţii (2001) şi În cele din urmă ai reuşit să mă faci să urăsc bluesul (2003). Absolvent de Drept la Universitatea din Insulele Baleare, a primit pentru poezia sa mai multe premii şi distincţii.


        Întâlniri


        Îţi vorbeam de Pavese. Despre sinucidere şi iluzionare
        şi din nou în ochii tăi. Mi-am amintit de acea întâlnire:
        singurele femei cu care merită
        să te căsătoreşti
        sunt cele cu care nu putem îndrăzni să o facem.
        Ai cerut încă un
        Bombay, ai îmbrăţişat dăruirea mea,
        şi într-o pornire prostească de entuziasm
        ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.
        Acum mi se pare amuzant, dar în acel moment te-aş fi strâns de gât.
        Am închinat paharele pentru Creedence şi Sinatra,
        atât de absurdă era noaptea. Acum,
        după atâta timp de la întâlnirea noastră,
        retrăiesc cu nostalgie dispreţul tău,
        mitul ofilit în sepia.
        Cărţile, distanţa, atâtea poduri.
        A trăi înseamnă să aduni ceea
        ce nu am fost
        întâlnirile care odată ne-au definit.


        traducerea: Claudiu Komartin

        joi, 2 iulie 2009

        Cronică în "Familia" şi ceva în bulgară

        Am primit revista "Familia" de la Oradea (care din păcate e tot mai greu de găsit în Regat), în care redactorul-şef Ioan Moldovan, unul dintre poeţii proeminenţi ai generaţiei 80, a scris despre Un anotimp în Berceni. Articolul nu este încă pe net, dar se găseşte în nr. 5 / 2009, la pag. 22. Un fragment: "Viziunile unei singurătăţi înfricoşate a trupului, devenite opac-fluide şi copleşind nu numai spaţiile familiare, ci întreaga lume, percepţia neagră a intimităţii, repetabila şi insidioasa revenire a semnelor morţii, efectele contradictorii ale acestora (amestec de oroare, umilinţă, revoltă, înduioşare, milă etc.) şi, în contrapunct, stări de o «limpezime neobişnuită»,«halucinantă», trasează un teritoriu liric definitoriu pentru modul liric al poetului. Obosită şi mereu revigorată, dorinţa de iluminare («frumuseţe, tu cântăreai mai puţin decât fumul) iradiază din fiecare text al Anotimpului în Berceni. Nu numai urâtul este înspăimântător, frumuseţea însăşi este - precum la Ion Mureşan sau, mai departe, la Rilke - traumatizantă (...)".

        Mi-au apărut anul trecut, în revista "Balkani", care apare la Sofia, câteva poeme în traducerea tinerei Lora Nenkovska. Era un dosar de literatură românească, în care mai apăreau Ioan Groşan, Adela Greceanu, Cosmin Perţa, Denisa Pişcu, Teodor Dună, Maria Luiza Cristescu, Dan Lungu, Norman Manea, Dumitru Ţepeneag, Marin Mincu, Ana Blandiana, Dinu Flămând, Magda Cârneci, Ioana Ieronim şi Gianina Cărbunariu. Câteva luni mai târziu, Lorei i-au fost cerute două dintre poemele mele ("Refugiu" şi partea a doua din "Alien Redemption", care a apărut sub titlul "Cântec de leagăn") pentru un site / revistă online unde s-au bucurat, pare-se, de atenţia cititorilor. Pentru cine ştie limba bulgară, iată-le aici.

        miercuri, 1 iulie 2009

        Soare şi semne cu trecerea interzisă

        (Acţiunea se petrece într-o maşină de tocat carne. Şi, întrucât textul nu are nici un fel de acţiune, în afară de cea din minţile protagoniştilor, maşina de tocat poate să se transforme pe parcurs într-o presă hidraulică sau într-o altă maşină care să lucreze simultan cu discursul personajelor la fărâmiţarea oricărei coerenţe posibile)


        Ea: Simt că o să intre un gândac în casă.

        El: Nu-i mult de atunci: felia de pâine uitată pe masă. Susurul robinetelor. Var şi zaţ amestecate în cana de tablă.

        Ea: Pleoapele tale, genele şi retina, palmele, penisul tău: plante agăţătoare pe care aş fi dat orice să le îngrijesc doar eu.

        El: Totul prestabilit, decupat, aşezat conform regulamentelor de ordine mentală. Blestemata ordine mentală.

        Ea: Noţiunile prostituate.

        El: Acum obiectele simt mai mult decât noi.

        Ea: Cât întuneric e dincolo de fereastră?

        El: Întinde mâna.

        Ea: Afară, o piele va tresări.

        El: Apă alunecând printre pietre.

        Ea: Percepeam privirile îndrăgostite, indiferent de anotimp.

        El: Îmi amintesc. Stăteai cu genunchii la gură, ghemuită între pat şi fereastră.

        Ea: De ce ai râs?

        El: Umbra nu se întinsese până aici.

        Ea: Totul s-a făcut ţăndări într-o singură clipă.

        El: Să vorbim despre oameni ca şi cum am vorbi despre măşti.

        Ea: Înveliţi în toată spaima asta. Ca într-o placentă mare. Cald rece

        El: Şi iarăşi cald.

        Ea: Aş fi vrut să învăţ limba pe care o vorbesc localnicii. Nu m-ai lăsat niciodată.

        El: Ar fi fost nevoie de benzină, chibrituri şi multă răbdare.

        Ea: Te urăsc fiindcă bei.

        El: Te urăsc fiindcă fumezi.

        Ea: Te urăsc când îţi duci mâna la frunte îngândurat.

        El: Te urăsc când ştii ce voi spune şi foloseşti asta împotriva mea.

        Ea: Ai aruncat la gunoi tot ce era important.

        El: Soare şi semne cu trecerea interzisă.

        Ea: Te urăsc fiindcă mă umileşti de faţă cu ceilalţi.

        El: Te urăsc fiindcă nu poţi să aştepţi nimic în tăcere.

        Ea: Urăsc dezertările tale. Atâtea secrete.

        El: Urăsc fluturii pe care ţi-i prinzi în păr, urăsc aripile lor colorate şi singuratice.

        Ea: Îmi doream să te îmbolnăveşti ca să am grijă de tine. Să fim doar noi doi. În mijlocul unei plantaţii de seringi şi suspine.

        El: S-a terminat cu râsul dement în parcări subterane. Cu furia acceleraţiei pe autostrăzi cufundate în noapte.

        Ea: Timpul zâmbetului este acum timpul caterelor care îmi sfâşie pielea.

        El: Sunt după-amieze în care îmi spun că a fost doar un film, o superproducţie horror şi că am jucat după un scenariu scris de un sadic.

        Ea: Câteodată cred că am rămas numai noi. Şi că ne-am făcut adăpost pe un aeroport îndepărtat, care a fost pe rând spital, biserică şi apoi crematoriu. Că umanitatea o va lua de la capăt prin noi, printre epave.

        El: Cât de mult poţi suporta când ştii că-n tine se zbate ceva pe cale de dispariţie?

        Ea: Nu eu îţi fac rău, e doar o scuză ticăloasă şi confortabilă.

        El: Tu numeşti empatie scrijelitul pe scoarţa copacilor. Fără să-ţi pese de seva care se scurge de acolo. De geamătul mut. De ura molcomă inundând scorburile.

        Ea: Orbecăi prin corpul meu cu aceeaşi severitate care te-mpiedică să mai simţi ceva.

        El: Noi suntem ultimii.

        Ea: Într-o confuzie penibilă.

        El: Şi toată durerea desprinderii face ca lumea să existe.

        Ea: O cuşcă în deplină libertate.

        El: Adevărul e că

        Ea: Ne-au minţit când au spus că o să creştem mari şi puternici ca cedrii Libanului.

        El: Nu mai vreau decât să te fut.

        Ea: Cândva îmi inventasem o genealogie fantezistă şi o mitologie puerilă. Care să scuze totul şi să facă din minciună ceva călduţ, rezonabil.

        El: Şi nu mai îmi pasă de nimic altceva.

        Ea: Pare atât de îndepărtată vremea aceea.

        El: Răni, tăieturi, băşici, cicatrice: peste astea pot trece. Dar am nevoie să intru în tine, să muşc din carnea ta, pe care am ajuns s-o urăsc s-o urăsc s-o urăsc

        Ea: Mă credeam o femeie fără cusur, şi poate chiar asta eram.

        El: Aşa a fost de prima dată. În capul meu nu mai era altceva când am început să dansăm în subsolul ăla, eram convins că simt mirosul sexului tău învăluind totul. De sub hainele alea pe care nu voiam decât să le sfâşii.

        Ea: Îmi construisem zeci de scenarii: aşteptarea şi umilinţele, violenţa, tăcerea şi nepăsarea, toate aveau un înţeles mai adânc, erau etapele necesare în poveştile complicate pe care mi le fabricam la comandă.

        El: Iar apoi dezgustul, ruşinea, sinceritatea încleiată în spermă.

        Ea: Ca şi cum mi-aş fi urlat neputinţa în gura unui mort.

        El: Voiam să nu-ţi mai dau drumul, voiai să rămân în tine până la sfârşit.

        Ea: Fetuşii amorfi, rugul de frunze arse.

        El: Şi nimic nu a fost vreodată de ajuns.