(Am început să dau din mâini ca un apucat)

Am început să dau din mâini ca un apucat
pregătit s-ar fi zis pentru o decolare virtuoasă
vorbindu-le unor intelectuali mitteleuropeni
despre Brecht –
simțeam în coșul pieptului cum bătrânul tânăr marxist
mă dezaprobă deja

de-acolo de unde s-a exilat
împins de un infarct timpuriu, printre îngeri zglobii,
mic-burghezi,
admiratori ai dramelor lui dialectice
și ai bucătăriei din Sichuan
(Kung Pao, Bo Bo, limbă de porc în sos iute).

Pătruns de ocazie și puțin cherchelit,
scoteam butadă după butadă, mimând
voioșia și siguranța de sine,
cu telefonul pe silențios, proptit
între fesa dreaptă și scăunelul incomod
pe care mă așezaseră între alte câteva
trestii cugetătoare –

vechi reflexe protestante
într-o galerie de artă contemporană
strivită-ntre un buchețel de clădiri financiare
și bunul-simț disperat al Banatului.

Am început să dau din mâini ca un apucat
și mi-ar fi plăcut ca din toate astea să se iște o râcă,
o confruntare tranșată c-un pumn în bot
(Ehei!, tinerețea mea turbulentă,
plină de-nchipuiri, erupții solare și levănțică...)