marți, 20 decembrie 2016

Nichita Danilov, „Recviem pentru țara pierdută”


În mod normal, un nou volum de poezie semnat Nichita Danilov, la cinci ani de la Imagini de pe strada Kanta (premiat de revista Observator cultural), ar trebui să fie un eveniment: unul dintre scriitorii clasici ai ultimilor 35 de ani, confiscat o vreme de proză (patru romane solide între 2004 și 2010), dă – cam la vârsta la care Corăbii cu cenușă a lui Blaga prindea contur – o carte densă și concentrată ca un strigăt într-o cutie vidată. 
Recviem... este, din punctul meu de vedere, nu doar cea mai bună carte de versuri din ultimul deceniu a lui Danilov (sunt, poate, subiectiv, dar îmi place mai mult decât premiatele Centura de castitate și Imagini de pe strada Kanta), dar și una dintre cele mai agonizante și mai decepționate mărturii poetice ale unei vremi de implacabile frustrări și nimiciri („De la depărtare / aud patria căzută în genunchi / cum își izbește / capul de ziduri.”).
Poate puțin prea retoric (deși cu un discurs mai bine strâns decât în volumele anterioare, unde unele poeme păreau prelinse de pe masa de lucru a prozatorului, prea vorbărețe și cu rame/concluzii destul de previzibile), cartea lui Danilov închide text obsesiv și scrâșnit și impune, la fel ca O înserare nepământeană (2014) a lui Aurel Pantea sau Hiatus (2015) a Marianei Codruț, o manieră (un stil) pe care n-ai cum să o ignori, după cum sigur nu ai cum să o confunzi („atunci, brusc, apare în întuneric / o rază infimă de lumină / separând genunchii de umăr / și tălpile de creștet / atunci țipătul de durere / se transformă în geamăt / atunci geamătul se transformă în bucurie / atunci teama de-a luneca în hău / devine o adiere plină de lumină, / atunci sânii se dezlipesc de piept / iar pleoapele se deschid / asemenea unor aripi / ce alunecă pe umeri”).
Danilov are, cu Recviem pentru țara pierdută, prima șansă la Premiul Cartea de Poezie a anului 2016 care va fi decernat pe 15 ianuarie la București. Normal ar fi fost ca el să fie printre poeții nominalizați în aceeași zi la Premiul Național de Poezie de la Botoșani, însă de premiul acela s-au ocupat în ultimii ani N. Manolescu & co., făcându-l să nu mai însemne nimic.

Nichita Danilov, Recviem pentru țara pierdută
(Cartea Românească, 2016)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu