miercuri, 16 noiembrie 2011

Antologia mea ideală din americani

Am vorbit mult în anii ăştia despre poezia americană şi despre reperele ultimelor şase sau şapte decenii. Aproape toţi prietenii mei (adică aproape toate discursurile prietene din poezia românească de la optzecişti încoace) sunt ataşaţi de câte un mare poet american sau de una dintre direcţiile cele mai influente de după WWII. Discuţii, dezbateri pe la mese, chibiţări cât cuprinde (gen "Bukowski e mai mare decât Ginsberg" sau "Sylvia Plath mătură pe jos cu Anne Sexton"), dar foarte puţine studii (l-aş menţiona aici ca pe unul dintre cei care cunosc şi scriu cel mai bine şi mai organizat despre poezia americană actuală pe Chris Tanasescu), dezarmant de puţine volume de autor (sigur, câte un Ginsberg, Bukowski - nu are rost să spun cât de dezamăgitoare mi se pare în româneşte Dragostea e un câine venit din iad fără cele mai puternice poeme ale lui Hank), dar nu O'Hara, nu Lowell - bine că Radu Vancu l-a tradus pe Berryman şi vom publica nu peste mult timp în colecţia Orfeu Cântece vis -, nici o antologie făcută ca lumea. A apărut acum câţiva ani o selecţie subţire (Locul nimănui, la Cartea Românească, pe care, dacă o citeai, chiar ţi se putea părea că s-au stricat la cap americanii). Vreau să cred că o să ne adunăm (în afară de ceea ce încercăm deja să facem prin Poesis internaţional, cu sprijinul câtorva prieteni şi traducători dedicaţi) şi vom face o treabă mai organizată, pentru a putea avea o panoramă sau o antologie serioasă (şi ca selecţie, şi ca prezentări şi studii critice şi, mai ales, cu traducătorii cei mai buni) din care să ne putem da seama cât de importantă a fost pentru literatura lumii poezia americană recentă (hai să zicem, de dragul împărţirilor categoriale, de după 1945). Nu de alta, dar ar însemna că noi nu putem construi mai nimic dacă poeţi şi traducători experimentaţi ca Tanasescu, Rareş Moldovan, Domnica Drumea, Sociu, Vancu şi atâţia alţii nu pot să scoată nimic comparabil cu ceea ce a realizat acum douăzeci şi cinci de ani M. Ivănescu prin antologia de la Univers... Până una, alta, ca să nu întind foarte mult vorba şi să le răspund mai concentrat (cu o listă, de-a dreptul) celor care m-au întrebat de-a lungul timpului ce poeţi americani îmi plac, iată pe cine ar cuprinde antologia mea ideală din autori deja clasici (circa 1945-2000):


John Ashbery / W.H. Auden / Ted Berrigan / John Berryman / Charles Bukowski / Billy Collins / Gregory Corso / Lawrence Ferlinghetti / Allen Ginsberg / Louise Glück / Jack Kerouac / Denise Levertov / Philip Levine / Robert Lowell / W.S. Merwin / Frank O'Hara / Charles Olson / Robert Pinsky / Sylvia Plath / Elizabeth Bishop / Kenneth Rexroth / Anne Sexton / Charles Simic / W.D. Snodgrass / Gary Snyder / Mark Strand


Voi ce credeţi?

27 de comentarii:

  1. Din punctul meu de vedere, e cât se poate de fezabil - tu enumeri vreo 25 de poeţi, ar mai fi vreo câţiva (Frederick Seidel, Richard Brautigan, Amy Gerstler, Paul Farley, probabil şi alţii), şi 5 traducători - ceea ce ar însemna ca fiecare să se ocupe de vreo 6 poeţi, cu probabil vreo 10 texte pentru fiecare.
    Singura problemă e copyrightul, aici e de muncă. :)
    P.S. La Ginsberg ai vrut dinadins să fie Louis, nu Allen? Mie totuşi mi se pare preferabil cel din urmă.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu, a fost un lapsus ca la carte :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si Emily Dickinson nu trece clasa?

    RăspundețiȘtergere
  4. Păi Emily e mult mai "veche" decât ziceam eu, nu crezi?

    k.

    RăspundețiȘtergere
  5. ron silliman (deși nu știu cine se încumetă)david shapiro
    și ar mai fi...

    dintre cei din care a tradus sociu pentru totb.ro mi-a plăcut foarte mult david berman.

    RăspundețiȘtergere
  6. Andrei Codrescu (A. Perlmutter) - american, de origine romana

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacă ar fi rezolvată problema copyrightului, s-ar putea face chiar un program în care vreo 7-8 traducători să scoată fiecare câte 2 poeţi pe an, în ediţii cu aparat critic (cronologie, postfaţă). În 2-3 ani am avea 30-40 de antologii ca lumea ale poeţilor americani esenţiali.

    RăspundețiȘtergere
  8. De acord cu ușurătatea Locului nimănui, credeam că mi se pare mie...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cl. K., esti rau! Mimi se referea la Bruce Dickinson. Ca si tine, a avut un lapsus. Si daca tot ne-ai cerut parerea, ne spui cum ti se par propunerile noastre?

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu nu ii stiu sau nu mi-i amintesc pe Robert Pinsky, Frederick Seidel, Amy Gerstler, Paul Farley, A.R. Ammons... Asa ca mi-a prins bine discutia pe care ai lansat-o.

    RăspundețiȘtergere
  11. am tradus la un moment dat ceva din Pinsky: http://unanotimpinberceni.blogspot.com/2010/01/un-poem-de-robert-pinsky.html

    iar Ammons e un poet foarte tare dpdv al tehnicii poetice

    pe restul nu-i ştiu nici eu, deci e bună discuţia asta

    k.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, e foartă bună, atât de bună încât ar fi păcat să rămână doar o discuţie & o listă. :)
    Însă n-aş fi aşa de ultimativ - în fond, ar mai fi ceva timp, Mircea Ivănescu a făcut antologia pe la 55 de ani - nu zic că trebuie să lăsăm să treacă vremea până atunci, dar se poate lucra şi ceva mai lent & mereuţ. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. bring it on, tati:) ii dam noi de capat neaparat kenneth goldsmith. nici una engleza de azi nu e de aruncat si uite-asa ajungem incet incet la ce vb. fb.

    RăspundețiȘtergere
  14. Dar de micuţa LIRICĂ AMERICANĂ CONTEMPORANĂ, Traducere şi prefaţă de Virgil Teodorescu şi Petronela Negoşanu, Editura Albatros, 1980 - ce ziceţi? Ea are o copertă verde-sidefiu şi o copertă alb-gălbui, 270 pp. şi costă Lei 4,75. În ea sunt poeme de William Carlos Williams, Ezra Pound, Babette Deutsch, Keneth Rexroth, Theodor Roethke, Kenneth Patchen, Charles Olson, William Stafford, James Laughlin, Peter Viereck, Lawrence Ferlinghetti, Robert Duncan, Jack Kerouak,James Dickey, Daniel Hoffman, Denise Levertov, Donald Justice, Bob Kaufman, Keneth Koch,Allen Ginsberg, Robert Creeley,W.D.Snodgrass, Robert Bly, Frank O'Hara, James Merrill, John Ashbery,Barbara Guest, Philip Lamantia, James Wright, W.S.Merwin, Gregory Corso, Joel Oppenheimer,Gary Snyder, Tom Raworth.
    Sunt prea mulţi? Şi asta din cauză că unii sunt prea dataţi? Sau e vreo problemă cu traducerile? Sau antologia asta există numai pentru amatori?
    Aştept cu încredere un răspuns sincer :)

    RăspundețiȘtergere
  15. nu am citit-o niciodată cu foarte mare atenţie deşi numele cuprinse acolo sunt bune şi foarte bune. dar contează şi cine traduce. Virgil Teodorescu a fost un bun poet suprarealist în tinereţe şi un traducător de bază din limba franceză (îmi amintesc traducerile din Fondane sau Apollinaire), însă nu ştiu cât i se potriveau americanii contemporani lui. sincer, nu am luat foarte în serios cărticica aceea, deşi parcă acolo i-am descoperit pe Rexroth sau Snyder

    k.

    RăspundețiȘtergere
  16. nu cred ca discutii despre cati trebuie sa intre sau daca s-au mai tradus au vreun rost. inca o carte, inca o traducere nu poate face rau. initiativa mi se pare binevenita, asa ca-i salut pe instigatori.

    RăspundețiȘtergere
  17. Sa fim seriosi. Virgil Teodorescu a fost cel mai talentat poet suprarealist din grupul celor 5. Alaturi de Gherasim Luca. Cel mai artificial dintre ei este Gellu Naum, care asa a ramas toata viata, un poet in jurul caruia se agita tot felul de snobi care nu au o expertiza poetica adevarata.

    RăspundețiȘtergere
  18. un comentariu atât de pe lângă subiect...

    RăspundețiȘtergere
  19. După Auschwitz



    Furia,
    incisivă ca o cange,
    pune stăpânire pe mine.
    Zilnic,
    fiecare nazist,
    ia, la ora 8:00 A. M., un copil
    şi îl prăjeşte pentru micul dejun
    la tigaie.

    Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
    şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

    Omul este esenţa răutăţii,
    spun asta în gura mare.
    Omul este o buruiană
    care trebuie arsă,
    spun asta în gura mare.
    Omul
    este o pasăre plină de mâl,
    spun asta în gura mare.

    Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
    şi se scarpină în cur.

    Omul cu degete roze la picioare,
    cu uimitoarele lui degete de la mâini
    nu este un templu,
    ci o magherniţă,
    spun asta în gura mare.
    Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
    Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
    Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
    Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
    într-o noapte blândă de iulie.
    Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
    Rostesc aceste lucruri în gura mare.

    trad Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere
  20. Cel care iubeşte mai mult

    Wystan Hugh Auden

    Privind pe cer la stele, ştiu că o fac degeaba,
    Din partea lor, eu pot să mă deplasez la naiba,
    Dar, pe pământ indiferenţa e-o altă socoteală,
    Trebuie să ne ferim atât de om cât şi de fiară.

    N-ar fi aiurea ca aştrii să se consume pentru noi
    Din dragoste, când noi nu le-o putem întoarce înapoi?
    Că două inimi nu iubesc la fel – s'a spus demult,
    Prefer atunci, din doi, eu să iubesc mai mult.

    Admirator de stele, cum mă cred, şi care
    Stele nu dau pe mine-o para nefolositoare,
    Nu pot, acum când le văd sus să spun că ar fi
    Din ele una ce mi-a lipsit pe timp de zi.

    De-ar fi să dispară toţi aştrii sau să moară,
    Aş învăţa să mă holbez la bolta goală
    Şi să simt că bezna de catran e minunată,
    Deşi, s-ar putea, să nu simt chiar de prima dată.

    traducere Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere
  21. Blues funerar

    Wystan Hugh Auden


    Aruncaţi telefonul şi opriţi ceasornicele, iute,
    Daţi câinelui un os baban să nu mai latre-n curte,
    Trageţi capacul la pian şi-n surdina marşului funebru
    Chemaţi bocitoarele, şi scoateţi afară sicriul negru.

    Aeroplanele să-înşire din cercuri largi de fum
    Litere pe cer, scriind mesajul: El este Mort de-acum.
    Puneţi mătasea doliului la gât alb de porumbei,
    Iar poliţiştii să poarte mănuşi negre-n trafic şi pe-alei.

    A fost Nordul şi Sudul meu, a fost Estul şi Vestul,
    Zilele de lucru, duminicile – şi tot restul,
    Amiaza, noaptea, poezia mea ştiută pe de rost,
    Credeam că dragostea-i eternă. Am fost prost.

    Să n-aud de stele, suflaţi în lampa lor pentru vecie,
    Demontaţi soarele şi băgaţi luna la cutie,
    Goliţi oceanele, strângeţi pădurea – ‘geaba se dă brează –
    Pentru că din clipa asta nimic nu mai contează.

    traducere Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere
  22. Despre poezia modernă

    Wallace Stevens


    Poezia minţii în tentativa de a găsi
    Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească
    Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă
    Doar textul.
    Apoi piesa se schimbă
    În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.

    Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.
    Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă
    Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului
    Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie
    Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă
    Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,
    Să sufle acele cuvinte care în ureche,
    În gingaşa ureche a minţii, repetă,
    Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul
    Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,
    Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând
    Emoţiile a două persoane în momentul când cele două
    Emoţii devin una. Actorul
    Este un metafizician în întuneric, dând viaţă
    Unui instrument, atingând strune subţiri şi iscând
    Sunete care rezonează cu exactitate imediată
    Şi care conţin mintea în întregime, mai jos de atât neputând coborî,
    Mai sus de atât neavând dorinţă să urce.
    Şi trebuie
    Să fie dobândirea unei împliniri – poate
    Fi un om patinând, o femeie dansând, o femeie
    Pieptănându-se. Poezia ca acţiune a minţii.

    traducere Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere
  23. În casă era linişte şi în lume era calm

    Wallace Stevens

    În casă era linişte şi în lume era calm.
    Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
    Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
    În casa era linişte şi în lume era calm.
    Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
    Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
    Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
    Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
    Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
    În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.
    Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
    Accesul perfecţiunii la pagină.
    Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
    În care nu există alt înţeles, el însuşi
    Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
    Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.
    traducere Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere