vineri, 13 august 2010

Georg Trakl în româneşte


"Stârnind uimire prin apariţia lui atât de precoce, Ştefan Baciu rămâne încă o mare speranţă a liricei noastre tinere. El vine în mişcarea literară nu numai cu remarcabila siguranţă a unui vers nou, dar şi cu cultură poetică deosebită între cei de-o seamă cu el. Familiarizat cu lirica germană dela clasici până la contimporani, Ştefan Baciu, când şi-a propus să traducă, s’a oprit asupra lui Georg Trakl, poetul austriac, dispărut atât de timpuriu în vălmăşagul războiului. Sunt foarte frumos tălmăcite cele 25 de poeme, strânse laolaltă, cu o prefaţă de d. Octav Şuluţiu.
Nu împărtăşesc entuziasmul pentru poezia lui Trakl. Poate fiindcă n’am afinităţi cu spiritul bolnăvicios în general. De altfel, în lirica germană contimporană, Trakl nu e mare lucru. Poet minor, de respiraţie scurtă şi abia suspinată, crepuscular şi dezolant de monoton, producţia lui, foarte redusă, e o litanie a destrămăriiâ şi a vremelniciei, pe care a cântat-o incomparabil mai frumos un Hugo von Hofmannsthal.
D. Octav Şuluţiu îi doreşte, inutil, o influenţă asupra poeziei româneşti. Dar tonalitatea aceasta de amurgire iremediabilă o are la noi un G. Bacovia, mai conturată şi independentă de Trakl. O are în altă măsură şi într’un fel foarte românesc Virgil Carianopol, care e un liric substanţial al tristeţii. Iar dacă e să căutăm o influenţă directă, ea s’a produs anterior traducerilor de faţă în miorlăielile evreului, care îşi zice Camil Baltazar.
Chiar din acest caz special de imitaţie se poate vedea că sentimentalismul de morbidezza, caracteristic lui Georg Trakl, care îl tărăgănează în tot ce-a scris ca pe o tuse exasperantă în foşnetul foilor de toamnă, nu are nimic în comun cu duioşia sau cu melancolia românească. D. Octav Şuluţiu se înşeală: Georg Trakl n’are nici firea şi nici puterea să stârnească vreun curent în lirica noastră tânără. Sergiu Essenin, cu al cărui caz l-ar vrea analog, e cu totul altceva. Rusul acesta năbădăios, iubeţ şi beţiv, e un mare poet şi rusticismul lui rafinat, modelat de capriciile celei mai libere şi mai ingenioase imaginaţii, poate ispiti şi contamina pe unii dintre tinerii noştri versificatori cu o experienţă de viaţă similară.
Tălmăcirile lui Ştefan Baciu, cu tot preţul lor literar, nu vor avea o altă însemnătate decât pe aceea informativă."


Nichifor Crainic, în “Gândirea”, anul XVII – Nr. 8 / oct. 1938

10 comentarii:

  1. Groaznică recenzie!
    Un document al atingerii extremelor ideologice.
    Tonul şi concepţia acestui ortodoxist gândirist parc-ar fi decupate din Scânteia de cea mai tristă amintire proletcultistă.

    Când am dormit, în anii '80, câteva nopţi la rând cu "Tânguirea mierlei" în pat, am simţit cu totul şi cu totul altceva. "Morbidul" acesta mă însufleţea într-o lume ce se rostogolea spre apus.
    Dar nu am cartea la îndemână şi chiar nu-mi amintesc de cine era tradus volumul apărut parcă la editura Univers.

    XXM

    RăspundețiȘtergere
  2. Tânguirea mierlei a apărut în 81 fiind tradusă
    de inegalabilul Petre Soica

    RăspundețiȘtergere
  3. Diferenta intre Mos Nichifor asta si Trakl e ca Trakl n-a auzit de el. Pana n-a ars-o cu duiosia si melancolia romaneasca...

    Are ceva masochist postarea sau e un exemplu pt unii de critica facuta cu tarnacopu? (Sergiu Essenin, Stefan King si Giambattista Vica)

    RăspundețiȘtergere
  4. ce-nseamna sa nu intelegi o sensibilitate extrema, un poet care nu lasa nimic pe dinafara. bietul nichifor, legionaroid si poporanist, crezuse ca trakl e-un fel de aron cotrus deprimat. prinde bine uneori sa mai citesti si verdicte din astea infirmate de vreme

    RăspundețiȘtergere
  5. În mod ironic, tocmai ieri am terminat de citit o carte de Nichifor Crainic (antologia ”Țara de peste veac”). Sincer, cred că e ceva mai simpatic în versuri (unele dintre ele) decât în publicistică.
    Acestea fiind zise, mai toți criticii rateză din când în când câte-o intuiție, două. E insuficient să spun că G. Călinescu, cu excepția lui Urmuz, n-a apreciat mai nimic la avangardiștii români și, în plus, n-a consacrat niciun rând lui Gellu Naum, iar Nicolae Manolescu îl declara pe Ștefan Agopian ”minor”. Nu mai spun că astăzi e la modă să-l înjuri pe Cărtărescu doar pentru că Nicolae Manolescu îl ridică în slăvi sau pentru că a publicat ”De ce iubim femeile”.

    RăspundețiȘtergere
  6. Baciu e din pacate inegalabil- cel putin deocamdata- traducerile lui Mihai Nemes fiind mai degraba modeste.

    E ciudat, parca Crainic nu e asa de odios cand vorbeste despre alte treburi decat despre statul etnocratic & ortodoxia militans. Oricum, nu ma mira ca nu are organ pentru Trakl, caci nu poti sa-i gusti si pe Trakl si pe Cosbuc deopotriva...

    RăspundețiȘtergere
  7. Să vezi ce „spirit bolnăvicios” ai fi avut dacă făceai războiul ca Trakl.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. știi care-i culmea? în primul război mondial, Crainic a fost soldat sanitar. ceva nu foarte diferit de ce a trăit Trakl însuși, e drept, la celălalt capăt al Europei...

      Ștergere