joi, 26 februarie 2026

„Distribuția luminii artificiale”, de Laura Francisca Pavel

 


După cele trei volume anterioare, apărute la OMG în 2022, 2023 și 2024, Laura reconfirmă prin Distribuția luminii artificiale (Casa de Editură Max Blecher, 2026) că este unul dintre poeții de prim-plan ai acestui deceniu. Cartea, recomandată pe ultima copertă de Teodora Coman și Emanuel Lupașcu, va fi lansată la Institutul Blecher pe 15 martie, când Laura va citi alături de Iulian Bocai.


joi, 12 februarie 2026

Institutul Blecher, ediția 330


 

Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 februarie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu romancierul Augustin Cupșa și poetul Andrei Gamarț.

Augustin Cupșa (n. 1980, Craiova) a publicat volumul de poezie Prezent compus/recompus (2005), volumele de proză scurtă Profesorul Bumb și macii suedezi (2009), Marile bucurii și marile tristeți (2013) și Străinătate (2022) și romanele Perforatorii (2006), Așa să crească iarba pe noi (2017) și 3300 de perechi de palme (2025). A mai scris două cărți pentru copii și mai multe scenarii de film. 

Andrei Gamarț (n. 1980, Chișinău) a făcut parte din gruparea „Human Zone”, fondată la Chișinău în 2007, și a publicat volumele de poezie Roșul comun (2001), Măsura aproapelui (2004), Eu spun dragoste (2007) și Tot ce ai văzut se va împlini (2025), precum și albumele de pictură Oglindă pentru luna plină / Mirror For The Full Moon (2016) și Eclipsa (2022).

Moderatori: Claudiu Komartin & Toni Chira