marți, 27 ianuarie 2026

Laus Strandby Nielsen, „Norii”

 


***

– Te iubesc, eşti minunat!
Sunt printre primele cuvinte
pe care le spui când ne întâlnim
în azilul de bătrâni și da,
şi eu te iubesc, chiar și acum
când eşti dementă. Conversaţia
se îngustează între noi
din ce în ce mai mult într-un schimb
de declarații de dragoste,
și ai putea să crezi că e mai degrabă
plictisitor – cu toate că
încerc să adaug o atingere
de umor și râdem mult
împreună, dar nu: dincolo
de noi este vidul
arhetipul, ideea în sine
pentru plictiseală și o dată cu ea
este ciocnirea
între sensul intens
și lipsa de sens
precum vuietul
unui val care loveşte
coasta din nou şi din nou.


***

Încerc să încep o conversație
cu vechea mea prietenă imposibilă, Noaptea

care acum este inconfortabil de caldă
și nu foarte întunecată. – Te înfăţişezi adeseori

ca simbol, spun eu, gândindu-mă
la un pahar de lapte când s-a născut sora mea mai mică,

știu că aveam 4 ani și la scurt timp după
am devenit extrem de gelos și cât timp a durat asta

nu știu, e prima noapte pe care mi-o amintesc
pentru că n-am dormit. Noaptea nu răspunde. Noaptea

nu răspunde niciodată. – Poate fi şi acesta un răspuns, se spune
undeva, locul unde se întâmplă totul

fără sunete care să se audă, nici distanță nu există.
– E un punct mort! spun eu cu voce tare.


***

Lumea a devenit mai mică,
spune o voce alunecând,

din mijlocul măștii sale.
Este vorba despre deșertificarea

care se răspândește în toate
colțurile viitorului

spre care duc toate drumurile
de unde niciun drum nu se întoarce.

Lumea este un cuvânt mare
pentru haosul care se răspândește

acolo de unde vii
ca să nu spun în urmă

ca să nu spun acasă
la familiarul

vid pendulând
între siguranţă și dezastru.


Laus Strandby Nielsen,
în traducerea Flaviei Teoc

miercuri, 21 ianuarie 2026

Institutul Blecher, ediția 329

 


Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 25 ianuarie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții László Noémi, Szántai János și Fischer Botond. În cadrul întâlnirii va fi lansată antologia Concert de gală. 30 de poeți ai Ligii Scriitorilor Maghiari din Ardeal (Erdélyi Híradó Kiadó & OMG Publishing, 2025), în traducerea lui Andrei Dósa.

László Noémi (n. 1973, Cluj) este absolventă de Filologie (maghiară-engleză) la UBB și doctor în literatura engleză modernă la ELTE Budapesta. Din 2020, redactor-șef al revistelor maghiare de literatură pentru copii „Napsugár” și „Szivárvány”. Dintre volumele de poezie publicate: Feketeleves (Supă neagră, 2010); Föld (Pământ, 2014); Pulzus (Puls, 2023).

Szántai János (n. 1969, Cluj) este redactor-șef adjunct al portalului Főtér.ro și președintele Ligii Scriitorilor Maghiari din Ardeal. În 2009, a fost co-fondatorul Clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau din Cluj-Napoca. Dintre volumele sale de poezie: Az igazi meg a márványelefánt (Elefantul de marmură și cel adevărat, 1998); Kolozsvári Robinson (Robinson de Cluj, 2019); Tintapacák (Tipul pată de cerneală, 2023).

Fischer Botond (n. 1982, Carei) este poet și muzician, absolvent de Teatrologie și de Etnografie maghiară la UBB. În prezent, redactor al revistei literare „Látó”. A publicat volumele de poezie Alsógolgota (Golgota de Jos, 2014) și Buddha Jazz (2022).

Moderatori: Claudiu Komartin & Andrei Dósa


luni, 5 ianuarie 2026

Vineri, 9 ianuarie, poezie în Uzina



Primul eveniment de poezie de anul acesta e cu Obeah (Andrei Bucureci) și muzicile lui. Așa a fost și în 2025, dar atunci era deja februarie, iar locul de-ntâlnire a fost Hidden, acum ne găzduiește Uzina Coffee (Str. Piața Amzei 5), unde vor mai rosti poezie, vineri 9 ianuarie, începând cu ora 20, Daniela Vizireanu, Robert Gabriel Elekes și Iustin Butnariuc, care au publicat și vor mai publica (Robert chiar curând) cărți frumoase la Casa de Editură Max Blecher.