Răsfăţ şi pace

Au fost câteva zile superbe la Donostia - San Sebastian. Nu doar că e unul dintre cele mai frumoase locuri din lume (au, printre altele, un acvariu incredibil, pe care nu cred că-l voi uita vreodată), dar am fost de-a dreptul răsfăţat de către gazde, organizatorii festivalului Literaktum. Ziarul basc "Berria" a publicat pe o pagină interviul pe care mi l-au luat imediat după ce am sosit. Conferinţa de după vizionarea filmului lui Corneliu Porumboiu (excelentul mediumetraj Visul lui Liviu, pe care-l recomand fără ezitare) a ieşit bine (s-a discutat ca lumea şi s-au pus din public întrebări inteligente), iar lectura de sâmbătă a fost foarte reuşită.
Am citit împreună cu un poet basc (Aritz Gorrotxategi) şi o poetă spaniolă consacrată (Olvido Garcia Valdes), într-un crâng de la marginea oraşului, lângă râul Urrumea. A fost şi o trupă care cântă în limba bască melodiile lui Gainsbourg (Gainbegiratuz) şi am avut un public de 70-80 de oameni foarte calzi. Am vorbit la urmă cu ei ba în franceză, ba-n engleză şi chiar puţin în spaniolă, a fost ciudat să schimb aşa canalele... Am încheiat întâlnirea citind varianta în româneşte a unui poem faimos, "Egia bat esateagatik" ("Dacă pentru a spune adevărul", tradus, e drept, din engleză), al marelui lor poet naţionalist, Gabriel Aresti (1933-1975), lucru pe care s-ar fi zis că l-au apreciat. Mâine voi pleca la Madrid, unde voi mai rămâne o zi şi jumătate.

Am citit că a apărut cronica lui Ciotloş la Anotimp, de abia aştept să iau RL s-o citesc. Şi să nu uit: luni e expoziţia prietenului Comănescu la Ota. Dacă aş fi fost în Bucureşti, n-aş fi ratat-o (mai ales că Adina Zorzini a scris, după o absenţă de o jumătate de an, un text pentru catalog).

Un anotimp la Madrid

Întâmplarea a făcut ca, fiind invitat la un festival de literatură în Ţara Bascilor (Donostia - San Sebastian), să trec prin Madrid duminică seara. O ocazie excelentă pentru prietenii mei de la Niram de a face o mică lansare a cărţii. Sper să vină tinerii de la RoMadrid.org pe care i-am cunoscut data trecută. Pentru ei am adus vreo zece exemplare din Anotimp... despre care vor vorbi Horia Barna şi Gelu Vlaşin.

Ţop Gun

Astăzi, 27 mai, de la ora 19, în clubul Silver Church se joacă "Jacques şi stăpânul său", după Milan Kundera, un spectacol regizat de Marcel Ţop. Mă bucur să văd că echipa din "Deformaţii" a produs o altă punere în scenă care are toate datele să fie un succes (distribuţia: Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavaliotti, Raluca Gheorghiu, Iulian Gliţă). Mai multe detalii găsiţi aici: Jacques şi stăpânul său.

Un pilot de încercare

Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 62 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la graniţa dintre 70-ism şi 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeţi ai ultimelor trei decenii şi una dintre vocile care simt că au contat în evoluţia Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privinţe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită şi o inteligenţă scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos şi Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezenţe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care amintesc: Paul Valery şi modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică; Decorul şi prezenţa (1979); Elegii pentru sufletul înflorit (1981); Partea Omului (1987); Incinte (1988); Viziune cu logofagi (1994), Memoria unui creier (1995). Gabriela Negreanu a fost şi ea, ca orice poet pentru care scrisul şi viaţa ajung să se confunde, un pilot de încercare. Şi pentru asta merită recitită.

Să trăieşti


Să trăieşti în cercuri închise
cu mlaştini făcute să soarbă
o lume obscură, o lume dementă
şi oarbă

mintea să nu-ţi poată urca
dincolo de contemplarea buricului
să tragi de pământuri ca vitele
pe genunchii nimicului

şi aici, unde mai circulă veşti
dinspre Pergam şi Elada, dinspre înalte lupte oculte
tu să n-ai habar de nimica
şi nimeni să n-aibă auz să te-asculte

să mori în neştire ca muştele, harul
cel născut o dată la o mie de ani
să piară ca pulberea, în râsul mulţimilor.


O vietate


Un mic animal, o vedetă
cu gheruţe mici,
noduroase.
Vorbeşte de sânge, mistere, ea
care era ca fumul în oase.

Pe sub piele îţi umblă, te cumpără,
dinţii-şi sticleşte, neruşinat
se agaţă de respiraţii.
Lunecătoare, vicleană, pe furiş
împrumutându-şi moarte
şi graţii.

Cu nervi căscăunzi şi pustii,
poeme de mască fardată
şi ademenire în umblet.

O vietate mică,
limbrică.
Te scheaună
şi îţi vorbeşte de suflet.


***


Fii medicul meu de suflet -
te plătesc oricât;
fii cel în care să-mi pot depune
cinismul, nevoia de oameni,
tandreţile;
tu, în care eu m-am văzut
până la capătul vieţii
şi-al morţii;

Evident, "imaterial";
Evident, fără încălcarea normelor
de convieţuire socială;

preţuindu-te
înţelegându-te
fără să mă întreb:
tu
ce mai faci?
tu cum te mai
descurci?
cum mai exişti?

rugându-te doar atât, cum altădată
şi eu din iubire preluasem păcatul
de ignoranţă şi crimă:
ia-mi sufletul meu, neliniştitul,
şi poartă-l;
fii îngerul meu păzitor
pentru existenţa aceasta -

te plătesc oricât.

O consemnare

Încă o consemnare pe care am citit-o cu mare curiozitate, nu doar fiindcă a apărut în "Ziarul de duminică", revistă de care am rămas (chiar şi în purgatoriul on-line) foarte ataşat, ci şi fiindcă este scrisă cu mult entuziasm. Se vede că Graţielei Popescu îi e dragă poezia şi pentru asta îi mulţumesc:

Graţiela Popescu în "Ziarul de duminică" din 22.05.2009

Prima cronică

A apărut şi prima cronică la volum, în revista basarabeană "Contrafort". Articolul e semnat de Grigore Chiper şi mi se pare că atinge câteva lucruri importante:

Grigore Chiper în "Contrafort", nr. 3-4 (173-174) / 2009

Lansare la Constanţa

Anunţam lunea trecută o nouă lansare a Anotimpului, la Constanţa. Revin. Mâine la amiază, la Muzeul "Ion Jalea", de pe strada Arhiepiscopiei nr. 26, se va lansa, în cadrul Colocviilor tomitane (sunt câţiva invitaţi meseriaşi, printre care Mitoş Micleuşanu), noul număr din Tomis (dedicat lui Leadbelly / Huddie William Ledbetter), iar Dan Mihuţ va prezenta Un anotimp în Berceni, după care va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografii/ fotopoeme al Alinei Surduc, "Oameni şi umbre". Joi, la librăria Sophia (str. Dragoş Vodă nr. 13), începând cu ora 13, se vor mai întâmpla câteva lucruri, printre care dezbaterea "Agonia şi extazul poeziei contemporane române" (sună haios, dar cred că se vor încinge ceva discuţii cu Vasilievici & co.).

Trei poeme "pe viu"

Mai multe lucruri frumoase - şi neaşteptate bucurii - mi s-au întâmplat în ultimele zile: călătoria la Alba Iulia, zilele petrecute acolo (Colocviul junilor scriitorinci), oameni dragi întâlniţi, apoi (în drumul spre casă) o oră la Sibiu în compania lui Radu Vancu, prietenul meu care a devenit tată, iar acum, de-abia ajuns înapoi în Berceni, descopăr postarea unor scurte filmări de la lansarea faimoasă din Club A. Le-a făcut Andrei Ruse, care s-a specializat în asta şi căruia-i urez s-o ţină tot aşa: http://andreiruse.ro/?p=689

M-au dat la revistă

Revistascriitorului.ro mi-a propus acum vreo trei săptămâni să răspund la câteva întrebări. Mi-a plăcut cum arată, m-a convins şi calitatea invitatului anterior, aşa încât am făcut interviul. Au cam zăpăcit diacriticele, motiv pentru care, cel puţin în prima parte, se citeşte cam greu, dar altfel e ok. Le mulţumesc şi vă recomand site-ul: http://revistascriitorului.ro/

cântecul lui guillaume

am băut din sângele ei şi mi s-a părut că e bun
am mâncat din carnea ei şi mi s-a părut că e bună
dar mă întreb şi astăzi cine este ea la urma urmei
şi de ce a trebuit să beau tocmai din sângele ei
şi să mănânc din carnea ei - şi uneori îmi aduc aminte
"deschide uşa asta la care bat plângând"


şatov

ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă
şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sunt gata să urlu
şi chiar cu o bombă în măduva şirei spinării sunt gata să urlu
că au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi face greaţă


decembrie
(cântecul administratorului)

câinele se îndreaptă şchiopătând spre pădure
în urma lui omul este aproape bătrân
şi ne aflăm în decembrie - luna când palidă
frângi şi împarţi la repezeală osişoare
ay osişoarele tale dragi ay câinele tău credincios


***

să nu te uiţi la mine când gol din creştet şi până în tălpi
mă scald dimineaţa. nu vei vedea decât nişte braţe lungi - vlăguite
de muncă. o unghie neagră şi cicatricea asta roşie
care-mi brăzdează pieptul. pentru că nu vei vedea nimic.

tu să te uiţi la mine când gol sub razele lunii
îţi cânt la vioară. vei vedea atunci doi şerpi încolăcindu-se
în jurul tău. o stea neagră şi fructul roşu
care-mi apasă fruntea. pentru că nu vei vedea nimic.


***

cuvântul poetului vuieşte până departe
noi doi suntem şi mai departe
aici pe malul lacului sub septentrion
avem grija chiriei şi a morţii


(din Virgil Mazilescu - Opere, editura MLR, 2003)

Întâlnirea cu Mazilescu

Virgil Mazilescu (1942-1984) este unul dintre foarte puţinii poeţi la care mă întorc ori de câte ori încrederea mea în poezie este zdruncinată. Atunci când, dintr-un motiv sau altul, simt că poezia se îndepărtează de mine şi că îndoiala dă buzna în edificiul meu de cărţi şi de iluzii, convingându-mă că ratez metodic toate ocaziile de a ajunge la miezul ei fierbinte, unde scrisul nu mai este nici terapie, nici exorcizare sau exerciţiu narcisiac, ci acel lucru care sapă la rădăcina fiinţei şi se ia la întrecere cu viaţa, exact când îţi dai seama că viaţa a-nceput deja să-ţi alunece printre degete.
Revin cu drag la Mazilescu, pe care l-am descoperit pe la 18 ani mulţumită profesorului meu de atunci, Octavian Soviany, şi pe care, trebuie s-o recunosc, l-am considerat un fel de ciudăţenie fascinantă, destul de departe de gusturile pe care le aveam în acea perioadă, aşa neşlefuit cum eram... Neştiind unde să-l încadrez şi alături de cine să-l aşez, Mazilescu mi-a rămas în minte – până când l-am recitit, moment din care nu aveam să-l mai părăsesc – prin câteva versuri uluitoare. Eram, de altfel, un mare pescuitor de versuri geniale, visând, fireşte, să ajung şi eu la performanţele poeţilor pe care-i iubeam în vremea aceea şi pentru care aveam un devotament uneori cam exagerat. Aşa că Mazilescu a rămas pentru mine un poet îndepărtat, pe care nu îl prea înţelegeam, iar aparenta lipsă de claritate a discursului său (dublată însă de o precizie extraordinară a oricărei sintagme şi a oricărei imagini create) mă frapa, aducându-mi un fel de insultă (fiindcă eu mai degrabă de Radu Stanca şi de Emil Botta eram îndrăgostit, până la a-i imita cu candoare), dar mă şi obliga să reţin versurile sale, care îmi tot veneau în minte, sporind misterul acestei atracţii inexplicabile: “sînt singur am inventat poezia şi nu mai am inimă”, “norii au carnea bolnavă şi ei sunt singurii sfătuitori ai omului” sau “nu încape îndoială suntem fericiţi ca trestiile”.
Melancholia generosa pare să guverneze opera acestui scriitor atât de atent şi de drastic cu ceea ce a scris şi a publicat în timpul vieţii: cam 150 de poeme, adunate în patru volume publicate la distanţe de timp destul de mari. Lui Eminescu şi Bacovia (de la acesta din urmă preluând lecţia conciziei şi a parcimoniei) li se poate adăuga, într-o listă foarte scurtă a posibililor săi precursori şi maeştri, Kavafis (şi acesta un poet cu o operă restrânsă, dar esenţială pentru poezia modernă europeană), la care face adesea referire, şi a cărui Alexandrie este spaţiul în care se “joacă” unul dintre cele mai frumoase poeme ale lui Mazilescu: “m-am visat azi-noapte în alexandria / grecii de la periferie demni urmaşi ai vechilor greci / îmi datorau recunoştinţă şi multe drahme / grecii toţi ar fi trecut pentru mine mediterana // m-am visat într-o clădire albă şi dărăpănată – orb la o masă / în care au îmbătrânit fără să prindă de veste / şi câinii brutarului ianni şi orgoliul lui konstantinos / p kavafis (poet cu faimă) (...)” (alexandria). Iar de Eminescu sentimentalul – prea puţin frecventat de poeţii tineri ai ultimelor decenii – este legat Mazilescu în poemul la care, dintre toate, ţin cel mai mult, şi care mă emoţionează de fiecare dată prin reverberaţiile de mare fineţe ale confesiunii: “iubirea pentru tine mamă e şi o jucărie / cu care nu mă jucasem / şi moartea ta nici astăzi n-o înţeleg / consultând dicţionarele docte / ai murit acum doi ani şi o sută patruzeci şi patru / cu alte cuvinte ai murit acum doi / ani şi o sută patruzeci şi patru de zile / apără-te / cu atotputerea nefiinţei tale / vezi că sunt dobitocul rarisim care-şi iubeşte morţii familiei / cu atât mai devotat / cu cât ei au trecut mai demult în lumea umbrelor / s-ar putea să râcâi / peste un timp în neştire lespedea ce-ţi / guvernează / putrefacţia / şi ceea ce / voi scrie va fi o cântare tristă / de iubire filială începută / cu fruntea pe masă-ntre flori acum” (iubirea pentru tine mamă e şi o jucărie).
Alteori, sunt rescrise într-un limbaj simbolic episoade în care e cultivată o artă a viziunii simplificată la elementele ei esenţiale, şi în care subiectul poetic îşi asumă o ipostază tandră şi consolatoare, aşa abstras din concret cum pare, în spiritul “onirismului” cultivat şi teoretizat de prietenii săi Dimov şi Ţepeneag: “mâncau la o masă lungă şi bogată / aşa după cum este / obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi / pot să spun că m-au întâmpinat cu un tulbure salut / cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut / mâncau / ce să facă / dar mai târziu m-au învelit într-un ziar / şi neatenţi m-au pierdut pe mare / ce să facă şi ei / visaseră trei zile şi patru nopţi / insule cu neveste frumoase / şi nevestele se ştie sunt ca sufletul / dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui / despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă / ce să facă şi ei / prietenii” (mâncau la o masă lungă şi bogată).
Lecţia cea mai valoroasă pe care o oferă poezia lui Mazilescu stă în rafinamentul şi în eleganţa dicţiei în care e înfăşurată adânca sa melancolie. Sintaxa este mai mereu torsionată, versurile (în care ghiceşti un şlefuitor obsedat de perfecţiune) şi înscenările stranii, cu vagi ecouri suprarealiste, dau măsura unei poezii livreşti, lucide şi neliniştitoare, înrudită în substanţa ei cu poezia unui alt mare poet postbelic, mai ferit parcă de viziunile destabilizatoare, Mircea Ivănescu.
Fără Mazilescu, e greu de imaginat cum ar fi scris cei mai importanţi poeţi optzecişti, Ion Mureşan şi Mariana Marin, şi, mai departe, descendenţii acestora. Prin ei, şi mai ales prin volumele Va fi linişte va fi seară (1979) şi Guillaume poetul şi administratorul (1983), care sunt deja repere ale poeziei noastre din secolul XX, Virgil Mazilescu (ar fi împlinit în aprilie 67 de ani) rămâne un poet viu care poate, vorba cuiva, să schimbe destinul unui tânăr.

în Club A, citind din Mazilescu
foto: Alina Mocanu

Lansare & vernisaj

Cred că e un moment bun să anunţ a doua lansare a cărţii, pe 20 mai, la Constanţa. Lansarea de pe 20 se va face în cadrul Colocviilor tomitane, ţinute la Muzeul de Artă "Ion Jalea". Acolo se vor înmâna premiile revistei "Tomis" (în care ţin de câteva luni rubrica "Circul domestic"), se va face lansarea ultimului număr şi va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie şi fotopoeme "Oameni şi umbre" al Alinei Surduc. Pun aici o fotografie a Alinei la care am fost şi eu complice.

Bube şi stele

Rămăsesem dator, după lansarea de la Club A, în care am vorbit şi despre poeţii la care ţin mult şi despre descoperiri mai recente, cu postarea unor versuri ale lui Aurel Onişor (1967-1994). Trebuie menţionat că aceste poeme sunt extrase din volumul postum Iată cina. Iată taina (apărut, prin bunăvoinţa - şi devotamentul - prietenului său Nicolae Avram la Editura Eikon din Cluj, în 2007). Aurel Onişor a fost toată viaţa un marginal, cel mai puţin cunoscut dintre poeţii necunoscuţi - şi-a petrecut copilăria la orfelinatul din Beclean, apoi a rătăcit prin lume (a trecut, printre altele, pe la spitalul de psihiatrie din Bistriţa) până la sinuciderea din 1994, lăsând în urmă câteva zeci de poeme în care se pot ghici intuiţiile (niciodată împlinite) ale unui poet exemplar. Din Aurel Onişor rămân fragmente disparate, secvenţe, versuri uluitoare, amintind de Hölderlin, Trakl şi Celan, dar nimic închegat. Poemele din Iată cina. Iată taina aşteaptă, cred, să fie descoperite.


plâns strecurat în ceruri grase
ochi vânturaţi prin cadavre
pădurile gloriei împuţită de har
manevre

copil rotindu-se spre crimă
în ochi zbuciumul jucăriilor
lanţ izbind o inimă

bube şi stele

un şomer dansează în noaptea de var

poetul anonim arde la fereastră
plâns strecurat în ceruri grase

(pag. 68)


mama acoperă moartea

mâna se aprinde sub oală

albeşte grâul în cei uitaţi

fructul îmi bate la uşă

(pag. 70)


mâini galopând
în ierburi înalt răstignite
eclipsa pietrei
dinspre spitale
sculpturi

din părul negru un bici
târfa albastră
veşnicia nebunul
din părul negru o rugă

arestări
atunci când păsări vor izbi pianul

poetul va înnebuni în preajma iubitei
un sicriu blând

simt un cuţit spânzurat
deasupra lui Dumnezeu

(pag. 96)

Berceni is the new black!

Reîncepe circul electoral. Iar Berceniul începe să-i intereseze pe intelectualii intraţi în politică. Ce să spun, eu le doresc să fie un anotimp prielnic pentru ei, deşi tare-mi displace să văd oameni valoroşi băgându-se singuri în troaca porcilor:

cum încearcă dânşii să cucerească Berceniul

Europa Liberă

Radio Europa Liberă şi-a încetat emisia în România anul trecut. Probabil că dacă mi-ar fi spus cineva, pe vremea când fratele meu mai mare, Robert, asculta Europa Liberă în surdină împreună cu profesorul lui de matematică, Mircea Weingart, că va fi o vreme când voi da un interviu pentru acest post legendar (şi încă dintr-o altă ţară!), aş fi râs niţel şi m-aş fi întors la soldăţeii mei.
Şi totuşi, cu ocazia Anotimpului, am schimbat cu Dumitru Crudu câteva vorbe care au fost difuzate recent la Chişinău. Iar asta mă emoţionează cu-adevărat.

http://www.europalibera.org/content/article/1622242.html

Cu timpul, şi gunoaiele

Trăieşte şi dăinuie-n lume! (Hölderlin)

frumuseţea e o avere distrugătoare
de-a lungul ţărmului
când vinovăţia se resoarbe în sânge

iar zâmbetul adăposteşte
o boală de mult uitată
un diagnostic răsunător

cu timpul, şi gunoaiele
pot fi răscumpărate
mamă

cândva mă vei privi şi vei înţelege
ce am pierdut prin naştere

cândva ne vom regăsi
la picioarele gigantului
neputincioşi şi fără scăpare

mai fă un efort mână sălbăticită
şi atinge stâncile arse de soare

tu şi cu mine am crezut
că extincţia-i doar un joc

înainte de a pierde totul
gravează-ţi numele
în craniul acestui miel rătăcit

şi arzi
în tăcere

Ce se mai scrie

O căutare rapidă mi-a scos în cale patru bloguri în care s-a scris despre Un anotimp în berceni:

http://commonplacesandelephants.blogspot.com/2009/04/ce-facut-soarele.html

http://scriitorindevenire.wordpress.com/2009/04/29/parte-din-carte-de-poezie-un-anotimp-in-berceni-%e2%80%93-claudiu-komartin/

http://liana.haipa.ro/2009/04/29/baga-%C8%9Bi-min%C8%9Bile-n-cap/

http://zmeulclandestin.blogspot.com/2009/05/poemul-trei-in-unu-pds-3.html

mersi

Fotografii de la lansare (IV)

în prima: eu (Cl.K.) şi Nora Iuga

în a doua: dedicaţii & autografe (cu Nicolae Comănescu, arhitectu' Rareş, Ilieş şi Ştefana Gorzo)

în a treia: paranoico-paradiziacii Adrian Diniş, Aida Hancer şi Cătălina Cadinoiu

în a patra: pe străzi, cu mine, George Serediuc şi Gelu Vlaşin

Fotografii de la lansare (III)

în prima: Cosmin Perţa, Gelu Vlaşin

în a doua: Răzvan Ţupa, V.M. Popa, arhitectu' Rareş, Roxana Boboc, Andrei Gamarţ, Gabi Eftimie, Andrei Anastasescu, Miruna Vlada...

în a treia: Frăţia Comăneştenilor: Cosmin Ciotloş, G. Grigorenko, SGB

Fotografii de la lansare (II)

lume, lume...
















Octavian Soviany, Raluca Dună

Fotografii de la lansare (I)

Fiindcă mi s-a cerut, voi mai posta câteva fotografii din seara lansării de la Club A, cu menţiunea că-s făcute de Alina Surduc.




pe-asta n-o s-o vedeţi prea des: SGB şi Teodor Dună, în toată splendoarea lor

Muncitori din toate ţările, urniţi-vă

Fiindcă e 1 mai, Ziua Muncii, o mostră din marele răsfăţat Diego Rivera:

http://eledyard.files.wordpress.com/2008/12/detroit_industry_north.jpg