Ar trebui poate să fim mai blânzi

cu animalul de pradă ce ni se așază alături

și schelălăie încetișor, căutând

să ne-nvețe limba.

I-am distrus habitatul și el încă acceptă.

Iubește. Răbdător stă la pândă.

Cele două inimi pe care felina Moldova

le-a simțit bătând în tine

când ți s-a încolăcit în poală și a-nceput

să toarcă, Anastasia,

sunt poemul despre viitor

pe care sângele vostru pompând

îndârjit mi l-a susurat la ecografie,

în vreme ce corpul tău tânăr își împlinea

al doilea țel de după acela

de a mă iubi și de a-mi pune în lumină

calitățile umane adesea umbrite de

eul prea îndărătnic,

făcându-mă să zâmbesc ca un sărman cu duhul

rămas extatic în piațetele aglomerate

și în intersecții,

întârziind, amânând, încercând să

fac acest moment al nostru nesfârșit

și intraductibil.