Citindu-ţi scrisorile, Alejandra

de Adriana Carrasco

Citindu-ţi scrisorile, Alejandra, m-am simţit

în sfârşit răzbunată.

Ca atunci când a lovit uraganul Fausto

sau ca-n ziua în care i-au

crăpat ţeasta scârbei de Mario Serra

cu un pietroi.

Pe tine n-o să te mint, Alejandra, pentru că

eşti oricum moartă. Eşti moartă

şi cuvintele tale mă răzbună

deşi eu râd când sunt lovită şi arunc înapoi

către lume flaconul ăsta cu acid

care-a desfigurat o generaţie întreagă.

Nu mă mai tem, Alejandra: cu pieptul meu

pipernicit, cu gura asta strâmbă, părea că

am fost programată de la naştere

să fiu victimă.

Eu, care sunt încăpăţânată şi rea,

care îngrijesc oameni dezmembraţi

şi îi spăl cu un burete aspru ca Mexicul,

eu care fac duşuri reci şi citesc

literatura pornografică a Americii,

eu care le arunc în faţă literaţilor

tot adevărul despre mamele lor şi

care le-aş scoate ochii cu ghearele, eu,

Adriana Carrasco, ademenesc fetele cuminţi

şi îi pun coarne

preşedintelui în fotografii oficiale.

Dar tu, Alejandra, pe care în orice secol

te-aş fi iubit, ştii că iubesc şi burţile goale

şi chipurile deformate sub măşti de gaze,

iubesc emoticoanele hidoase de care

poezia mea-i plină şi de pe urma cărora

mai mult ca sigur o să mă-mbogăţesc,

şi pasărea călcată-n picioare pe scările

muzeului de artă, şi contabilii măcelăriţi

din viciile şi infamia documentelor oficiale.

Străină şi singură, cu o trompetă în mână,

mă pregătesc să suflu sau să o-nfig

în gâtul unei canalii, în gaura unei sfinte.

în limba română de Claudiu Komartin