graffiti

un trup scurs
împachetat cu grijă de îngeri

boala zgândăreşte pe întuneric
câteva glande
şi-atât

în tâmple e frig
pentru călugăriţe
frunzele sunt singura piele

cine îmi spală cu sodă picioarele
cine mă izbeşte de venele
îngroşate
şi râde

„sunt mulţi ani de când
poezia nu a mai fost sudată
de viaţă”

scria pe zid retardatul
sub luna
scobită şi grea

ca o fosilă din neolitic