din volumul Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015)
Învinșilor li s-a lăsat
poezia.
Femeile nu au
drept la recurs.
Obișnuita pendulare între
umilință și furie.
Atâtea orfelinate ale durerii
(și iarăși micuța sfântă
devine totuna cu Marea Stricată)
acolo Florencia o mai duce o
vreme gemând în dialectul
victimei
de care orice pește se poate
dispensa în
mai puțin de 30 de secunde.
Pentru orice nevinovat există
un pește el poate să
renunțe la tine dintr-o
mișcare –
un glonț între ochi și gata.
Toate suntem fiicele tale
Clarice Lispector
unele mai curând puternice
altele
mai degrabă neputincioase.
Trăind la marginea vieții, cu
nebunii, cu ciuruiții, cu
cei lăsați de izbeliște
recunosc sunt ciudată în o
mie de feluri deși am toate
zgârciurile la locul lor
cum să-ți spun că mă simt? –
ca un castor când se rupe digul
ca o mănușă de matador
sfâșiată
fâlfâind în coarnele taurului
Pajarito.
Dacă voi fi mai curajoasă,
atunci voi fi
în sfârșit liberă? Pântecul
meu e o stâncă, nimic nu
va mai pătrunde acolo, mi-am
promis
iar apoi am realizat că
bunul-simț ar trebui să mă împiedice
să spun așa ceva.
Și totuși naturii i se rupe
de bunul-simț
naturii i se rupe de tot –
dovadă că omul e încă îngăduit.
Pentru impotenți s-a inventat
pompa cu vid,
un dispozitiv care ar trebui
să ajute un penis jalnic
să fie pentru câteva minute
mai puțin
jalnic.
(În pompă şi în jurul penisului se va crea un spaţiu vid. Sângele va fi
atras în penis, unde va fi menţinut, datorită condiţiilor fizice create
artificial. După ce se aspiră mai mult sânge în penis, se va ataşa un inel
special, cu rol similar unui garou, care împiedică sângele să se reîntoarcă în
circulaţia locoregională. În acest fel se va crea senzaţia de erecţie.)
Deșteptul de Manuel spunea că
în asta e o experiență
estetică începuse deja să
citeze din câțiva gânditori
de seamă ai noului val.
Să fac haz? Să mă-nduioșez?
Să mă dau
cu capul de pereți fiindcă eu
nu voi fi niciodată în stare
să trăiesc o asemenea experiență
estetică?
Inocența animalică și înduioșătoare
a bărbatului
atunci când nu i se poate
scula.
Ce ar mai fi de zis după asta?
Unii sunt dependenți de México,
alții de pompele lor. Cam
atât.
Ceea ce e aici nu e-aici să
rămână.
Ceea ce-i flasc va fi aruncat
în vid. Nici sfinții părinți
nu ar fi putut s-o spună mai
bine.
cât adevăr şi câtă naturalețe în poemele Adrianei Carrasco! felicitări încă o dată pentru această antologie!
RăspundețiȘtergere