luni, 26 octombrie 2015

Doi ani fără Eugen Cioclea


Am scris acum o jumătate de an despre excelentul poet român din Basarabia Eugen Cioclea, dispărut în condiții greu de imaginat, care spun multe despre viața cuiva băgat în vortex (al poeziei? al artei, să spunem, în general) prin părțile astea ale lumii (iar moldovenilor de dincolo de Prut le e chiar mai greu decât nouă). Cioclea a fost, nu am nicio îndoială, cel mai bun. Iar ce se întâmplă azi, după el, în poezia românească scrisă în Republică, i se datorează în bună măsură. De aceea am ales ca în rubrica mea, Poemul săptămânii, să-l așez pe Eugen Cioclea, cu poemul său Love Story”, alături de câțiva dintre cei mai buni (mai atașanți, mai influenți) poeți din literatura română a ultimelor decenii.

Eugen Cioclea

2 comentarii:

  1. un poet de o unicitate incontestabilă! cred că am mai spus-o, dar o voi spune din nou. eu, în calitate de cititor, apreciez foarte mult că, de fiecare dată, aduci în atenţia noastră oameni de valoare. aceasta pentru mine şi cred că şi pentru ceilalţi iubitori de literatură adevărată, înseamnă foarte mult! mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumesc, Adina. mai arăt și altora ce descopăr și mi se pare că merită promovat / vizitat de ceilalți

      Ștergere