Când am văzut pisica aceea agonizând,
cu picioarele neputincioase
cu gura schilodită de un rânjet straniu,
m-am întrebat cum vor arăta la sfârşit
gurile noastre
dragostea mea
gurile noastre senzuale şi lacome
contorsionându-se şi zvâcnind, decepţionate,
în noaptea adâncă
am vrut să mă urc în primul tren către casă
dar eram deja acasă
şi viitorul părea o floare absurdă
alunecând pe râu, către mare.
Bancul zilei, poza zilei…
Acum 6 ore
"Când viermii te vor roade cu sărutări haine
RăspundețiȘtergereAtunci, frumoaso, să le spui şi lor
Că am păstrat esenţa şi formele divine
Şi duhul descompusului amor".
Baudelaire
Dar îmi pare atât de de, atât de...nepisicesc...nu, nu...
cool poem!
RăspundețiȘtergerePostarea hiperemoţională de ieri era un "strigăt" despre cât de nedrept şi de neînţeles este cu noi, oamenii, pisicile, floarea absurdă ce va fi înecată, şi toate vietăţile pe acest pământ. Citind adevărul poemului, am ţinut "doliu" mai bine de două ore, sfâşiere urmată de o la fel de ciudată frenezie.
RăspundețiȘtergereSingura fericire neumbrită posibilă este să crezi în reînvierea trupurilor. This is the "one way ticket to the blue", home, sweet home. Această călătorie face totul inteligibil. Dovadă că acum pot să mă exprim altfel decât prin aluzii culturale stângace,al căror mesaj sună exact pe dos de ceea ce vrei să spui.
XXM
foarte bine m-ai nimerit cu dedicatia ! si ma bucur intotdeauna cand gasesc poezii ca ale marianei marin, sau ca ale tale! succes si inspiratie in continuare!
RăspundețiȘtergerefoarte psihanalizabil.si foarte frumos.
RăspundețiȘtergerevă mulţumesc
RăspundețiȘtergereasta cu florile plutind pe rau catre mare sau nu cred fara a fi f sigur ca am citit-o si la ruxandra novac; mi-e lene acum sa caut
RăspundețiȘtergeredar poezia e frumoasa, n-am ce zice
contaminări inevitabile... cred că aşa se întâmplă cu poeţii şi poemele care ne plac şi pe care le ţinem minte cu anii...
RăspundețiȘtergerefrumoasa eschiva - nu strica nici modestia uneori
RăspundețiȘtergerem-ai făcut curios, aşa că am căutat - la Ruxandra Novac e "un câine înecat, plutind în jos, pe râu" (sper să citez exact), iar poemul acela e, într-adevăr, foarte reuşit. dar cred că aici e puţin altfel (deşi e posibil ca imaginea aia să-mi fi rămas de atunci). cât despre modestie - eu cred într-o atitudine care să împletească modestia şi orgoliul, conştiinţa valorii şi încercările continue de a-ţi înfrânge vanitatea. şi uite cum devin eu, provocat de comentarii, un moralist :)
RăspundețiȘtergerepe râu, către fluviu, poate? sau către deltă?
RăspundețiȘtergerec'mon, man..
@scolioza: citeşti poezia ca un inginer
RăspundețiȘtergereExcelent!
RăspundețiȘtergereSuperb, când te gândeşti, patetic (fără de limbajul metateoretic)câte râuri de lacrimi se revarsă direct în mare, de fericire, sau de disperare, fără să mai treacă prin e-fluvii sau diluvii...
RăspundețiȘtergere"am vrut să mă urc în primul tren către casă
RăspundețiȘtergeredar eram deja acasă
şi viitorul părea o floare absurdă
alunecând pe râu, către mare. "
Mi se par geniale aceste versuri, ma simt si eu in Casa Dragostei citindu-le...bravo!