Cât am fost plecat cu proiectul Word Express, am făcut o anchetă prin care voiam să alcătuiesc o hartă a principalelor repere, preocupări şi poetici ale scriitorilor incluşi în proiect. Mi-au răspuns la întrebări 10 poeţi din 10 ţări. Întrebările au fost:
1. Care sunt poeţii care v-au marcat, modelele poetice cele mai influente şi mai durabile?
2. Care este cel mai important poet contemporan din literatura pe care o reprezentaţi?
3. O mărturisire, un citat, ceva relevant pentru poetica personală sau pentru binomul poezie-viaţă.
Anahit Hayrapetyan (Armenia)
n. 1981, a publicat volumele de versuri Poeme (2002) şi Tabu (2005)
1. Rimbaud, Vl. Maiakovski, Ch. Bukowski
2. Violet Gregoryan
3. “Nu e adevărat, pe Ararat nu sunt atâtea penisuri tăiate.” (o poetă consacrată despre controversatul poem al lui Anahit, “Spre muntele Ararat”)
Ivan Hristov (Bulgaria)
n. 1978, a publicat două volume de poezie: Bun-rămas pentru secolul XIX (2001) şi Bdin (2004)
1. Baudelaire, T.S. Eliot, Ginsberg
2. Ani Ilkov
3. după ce Ivan a publicat poemul “Chevrolet”, cineva a scris o parodie intitulată “Trabant”
Netalie Braun (Israel)
n. 1978, a regizat trei scurtmetraje şi un film documentar şi a publicat volumul de versuri Ucide şi respiră (2006)
1. Baudelaire, Rilke, Em. Dickinson, Auden, Sylvia Plath, Lea Goldberg
2. Mahmoud Darwich
3. Ucide şi respiră a apărut în Israel simultan cu scurtmetrajul Metamorfoze; mai cunoscută ca regizoare, Netalie mărturiseşte: “pentru mine, filmul şi poezia vin din acelaşi loc, dar în film este mai complicat decât în poezie să scot la iveală adevărul, în poezie principala provocare este jocul de-a v-aţi-ascunselea cu limbajul.”
Gökçenur Çelebioglu (Turcia)
n. 1971, a publicat un volum de poeme în 2006 şi i-a tradus în limba turcă pe Wallace Stevens şi Paul Auster, precum şi o antologie de haiku-uri
1. Basho, Wallace Stevens, Melih Cevdet Anday, Ilhan Berk, Pentti Saarikoski
2. Mustafa Köz
3. “Pentru mine, poezia ar trebui să fie echilibrul dintre vis şi adevăr, realitate şi ficţiune, est şi vest, deschidere şi închidere. Poeziei i se potriveşte echilibrul instabil din fizică. Cea mai importantă lecţie am învăţat-o de la Basho: uită tot ce ai învăţat, dar mai întâi învaţă! Nu cred în salturi, ci în urcuşuri – poezia vine din viaţă, dar şi din poezie.”
Adela Greceanu (România)
n. 1975, a publicat Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult (1997), Domnişoara Cvasi (2001), Înţelegerea drept în inimă (2004) şi romanul Mireasa cu şosete roşii (2008)
1. Rimbaud, Sylvia Plath, Gellu Naum, Anne Sexton
2. Mircea Ivănescu
3. “Am încercat – şi nu-i uşor – să fiu mereu pe fază, să fiu disponibilă, dacă e rost de scris. Merg pe instinct. Instinctul e rigoare. Instinctul e un creier cu inimă.”
Milan Dobricici (Serbia)
n. 1977, a publicat volumele: Presiune (2002), La pândă (2006) şi Învinşii binecuvântaţi (2009)
1. Rilke, T.S. Eliot, Cesare Pavese, Milos Crnjanski, Zbigniew Herbert, Vasko Popa
2. Milutin Petrovici
3. “Ceea ce vrea să ne spună, poetul ne spune verde în faţă, simplu, într-un stil concis, eliberat de balastul de metafore şi de detaliile nesemnificative, fără a lăsa nimic din versurile sale să întunece poezia.” (Dejan Matici)
Katerina Iliopoulou (Grecia)
n. 1967, a publicat volumele de versuri Domnul T (2007) şi Azil (2008) şi a tradus poezia Sylviei Plath în limba greacă (2003)
1. Em. Dickinson, Pessoa, Michaux
2. Vassilis Amanatidis
3. Katerina scrie cărţi concepute în jurul unei idei programatice, pentru că, pentru ea, poezia şi arta lucrează cu idei. Se vede pe sine ca un investigator, adăugând că imaginaţia ocupă un loc de maximă importanţă.
Aleksandra Dimitrova (Macedonia)
n. 1977, a debutat cu Exerciţii de respiraţie (2002), urmată de volumele Eu-tu (2004), Zeiţa pisicilor sălbatice (2008) şi În acvariul lui Barbie (2009)
1. Baudelaire, Rimbaud, Eluard, Blaže Konevski, Radovan Pavlovski
2. Ivica Anteski
3. “Impulsul poeziei este viziunea sarcastică asupra lumii (una provenită din dezamăgire). Puneţi o barieră între mine şi poezia mea!”
Raman Mundair (Marea Britanie)
n. 1977, născută în India, locuieşte de la 5 ani în Marea Britanie, autoare a două volume de versuri şi a unei piese, toate bine primite de critică
1. Poeţii anonimi indieni, Thomas Hardy, Langston Hughes
2. –
3. “Pentru mine, poezia e în toate lucrurile care mă umplu de dragoste”
Marko Pogaciar (Croaţia)
n. 1984, a publicat două volume de poezie. A doua sa carte, Epistole către oamenii obişnuiţi (2007), este în curs de apariţie în Germania
1. Paul Celan, John Ashbery, Frank O’Hara, Daniel Dragojevic, Tomaz Salamun
2. Daniel Dragojevic
3. Marko e toboşar într-o trupă post-punk numită Death Disco.
Bancul zilei, poza zilei…
Acum 5 ore
Şi nici pe vârful Omu'
RăspundețiȘtergereAtâţia doctori Ciomu!
Hm...numai răspunsuri mângâietoare...
Drăguţ, drăguţ din partea tuturor.
XXM
ar trebui să răspunzi şi tu :)
RăspundețiȘtergereîncă nu
RăspundețiȘtergerece iubiti sunt baudelaire si rimbaud..
RăspundețiȘtergereInteresant
RăspundețiȘtergereRimbaud rămâne un reper maxim, des invocat. o fi ceva cu băiatul ăsta...
RăspundețiȘtergereRimbaud este, într- adevăr, un...fenomen -cu toată răsfrângerea excepţională a termenului.
RăspundețiȘtergereÎn liceu şi în facultate am convieţuit mult timp cu el (finalizând cu o "lucrare de diplomă".Iar acum "Un anotimp în Berceni" restabileşte legăturile uzate, dar ceva adânc mă face sa cred că şi invers, adică "poetului cu tălpi de vânt" îi datorez înalta slăbiciune
pentru volumul de la Editura Cartier şi- al său autor.
XXM
O parte din înalta slăbiciune, o paranteză neînchisă, spaţii aiurea între cuvinte şi semne de punctuaţie. Şi totuşi asta e o grabă care mai curând te pune la treabă, pe gânduri.
RăspundețiȘtergereXXM
Că bine zicea doamna WhiteNoise, ar trebui să răspunzi şi tu întrebărilor.
RăspundețiȘtergereEu nu am auzit până acum de nici unul dintre cei 10 poeţi. Ar trebui să îi traducă cineva în româneşte. Noi ne alegem de obicei modelele din spaţiul anglo-saxon sau dintre poeţii francezi, dar sunt sigur că am avea ce să "furăm" şi de la autorii din ţările vecine, care au o mentalitate asemănătoare cu a noastră sub multe aspecte. Sau nu neapărat mentalitate, mai degrabă conştiinţă poetică.
bravo, te preiau si eu
RăspundețiȘtergereÎn casă era linişte şi în lume era calm
RăspundețiȘtergereWallace Stevens
În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.
Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.
Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.
Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi
Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.
trad Petru Dimofte
Despre poezia modernă
RăspundețiȘtergereWallace Stevens
Poezia minţii în tentativa de a găsi
Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească
Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă
Doar textul.
Apoi piesa se schimbă
În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.
Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.
Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă
Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului
Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie
Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă
Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,
Să sufle acele cuvinte care în ureche,
În gingaşa ureche a minţii, repetă,
Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul
Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,
Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând
Emoţiile a două persoane în momentul când cele două
Emoţii devin una. Actorul
Este un metafizician în întuneric, dând viaţă
Unui instrument, atingând strune subţiri şi iscând
Sunete care rezonează cu exactitate imediată
Şi care conţin mintea în întregime, mai jos de atât neputând coborî,
Mai sus de atât neavând dorinţă să urce.
Şi trebuie
Să fie dobândirea unei împliniri – poate
Fi un om patinând, o femeie dansând, o femeie
Pieptănându-se. Poezia ca acţiune a minţii.
trad Petru Dimofte
Peter Quince la clavir
RăspundețiȘtergereWalace Stevens
I
La fel cum degetele mele apăsând aceste clape
Fac muzică, aceleaşi sunete-ale sinelui
Fac, de asemeni, muzică în spiritul meu.
Asta înseamnă că muzica este emoţie, nu sunet;
Şi astfel, ceea ce eu simt acum,
Aici, în această cameră, dorindu-te,
Gândindu-mă la rochia ta în nuanţe de-albastru,
Este muzică. Reaminteşte acel fior
Trezit în bătrâni de Suzana,
De acea seară verde, caldă şi clară,
Când ea se îmbăia în nemişcarea atentă-a grădinii, în vreme ce
Bătrânii cu ochi congestionaţi, pândind-o, simţeau
În esenţa profundă- a fiinţei lor vibrând
Corzi fermecate, iar strunele ciupite
Pulsau înălţând fragede osanale.
II
În apa aceea verde, caldă şi clară,
Stătea Suzana.
Ea simţea freamătul strunelor
Şi imagini ascunse
I se revelau.
Prea plinul acelor linii melodice
A smuls din pieptul ei un oftat.
Stătea aşezată pe lespedea băii,
În răcoarea
Unor emoţii demult trecute.
Prin frunze, răzbătea
Roua
Unui vechi entuziasm.
A păşit prin iarbă,
Încă tremurând.
Adierele vântului erau slujitoarele ei,
Care o urmau timid
Aducându-i şalurile mătăsoase
Încă fluturânde.
O respiraţie atingân mâna
A amuţit zgomotele nopţii.
S-a întors –
Un talger a răsunat
În mijocul cornurilor bubuitoare.
III
Imediat, cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine,
Au apărut însoţitoarele ei bizantine.
Erau contrariate de ţipetele Suzanei, sub luna plină,
Împotriva bătrânilor prezenţi acolo, în grădină;
Iar respiraţia, şoaptele lor repezi şi moi,
Aminteau de o salcie bătută de ploi.
Lumina lampilor ridicate de ei, anonimă,
A dezvăluit-o pe Suzana goală ca o ştimă.
Şi atunci, necredincioasele bizantine
Au fugit – cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine.
IV
În minte frumuseţea este trecătoare –
O trecere fulgurantă dinspre azi spre mâine,
Dar în carne este nemuritoare.
Trupul moare; frumuseţea trupului rămâne.
Astfel, mor serile alunecând uşor prin verde,
O undă nesfârşită curgând mereu spre-a nu se pierde.
Astfel, mor grădinile, respiraţia lor smerită mirosind
Deja a iarnă, regretând, privind înapoi cu jind.
Astfel, mor fecioarele, întru-această celebrare-anume,
Mereu proaspătă,-a corului tuturor fecioarelor din lume.
Muzica Suzanei a atins corzile neruşinării
Acelor bătrâni cu păr alb, dar, scăpând din plasa nopţii,
În urmă nu a rămas decât gunoiul Morţii.
Acum, în imortalitatea-i, îndepărtată şi suavă,
Cântă la vioara transparentă a propriei memorii,
Eliberând un permanent psalm de slavă.
trad Petru Dimofte