Câte ceva despre "frământările" politice

E ciudat dacă faci un exerciţiu de recuperare şi te apuci să citeşti memoriile sau publicistica unor politicieni, scriitori şi ziarişti din perioada interbelică: vei întâlni observaţii care se potrivesc uimitor de bine situaţiei actuale - una care ni se pare tuturor mizerabilă şi fără ieşire. Ai impresia că doar numele s-au schimbat, specimenele rămânând imuabile.
Uitându-mă la deciziile pe care le ia preşedintele nostru, mi-am adus aminte de unul dintre experimentele mele culinare cele mai nereuşite: fiindcă îmi plăcea foarte mult cum miroase, am pus levănţică într-o mâncare "sofisticată". A ieşit, desigur, un dezastru, după care însă m-am învăţat minte. Ei bine, Traian Băsescu ne pune de cinci ani în tocana politică levănţică (ce altceva a fost aşa-zisa condamnare a comunismului?) şi alte ingrediente pe care mi-e şi teamă să le identific, iese ce iese şi o ia de la capăt.
Îmi place profilul lui Klaus Johannis (fără să mă entuziasmez de faptul că-i neamţ sau alte naivităţi asemănătoare), se vede cu ochiul liber că e un politician pur-sânge, puternic, decis şi un bun organizator (e celebră disciplina impusă în Sibiu). După ce le-a stat ani buni ca un spin în coastă social-democraţilor din judeţ, Johannis s-a îndepărtat de cei cu care părea că se înţelege mai bine (democrat-liberalii) dintr-un motiv simplu: aceştia l-au ademenit pe primarul Mediaşului, care era omul lui (l-am cunoscut şi eu pe Daniel Thellmann, un om simpatic şi un primar eficient care a murit de curând de cancer). Johannis nu a dat înapoi, a rămas demn şi ferm pe poziţii, iar relaţiile cu PD-L n-au mai fost aceleaşi. Acum, coaliţia vărgată PSD-PNL-UDMR îl propune ca prim-ministru, ceea ce li se pare multora o soluţie de relativă decenţă. Iar preşedintele refuză, ca de fiecare dată. De ce? Pentru că poate. Sau, vorba bercenarului: de-al dracu'. Diferenţa e că Johannis venea să rămână, în vreme ce economistul Croitoru ar fi prim-ministru pentru două luni. (Dacă îmi e permisă o mică profeţie de poet: după cum se arată viitorul, Johannis poate ajunge preşedinte în 2014.)
Argumentele lui T.B. scârţâie întotdeauna, la el orice poate fi negociat, poate fi răsturnat sau răstălmăcit: avem nevoie de un premier economist (după ce acum zece luni a numit un jurist); PC a fost o "soluţie imorală" pe care a blagoslovit-o chiar el; deşi e marele luptător anti-PSD (un partid colcăitor, ce n-are mai nimic de-a face în realitate cu social-democraţia), a cooptat "odioasa formaţiune" la guvernare, încercând întruna să-i erodeze credibilitatea şi să-i fure electoratul, cum făcea prin 2006-2007 cu PNL, care iată că a reuşit să-i supravieţuiască şi are acum un preşedinte destul de răsărit.
Totul e o mizerie, iar dacă e adevărat că avem politicienii şi civilitatea (sau, mai curând, lipsa de civilitate) publică pe care o merităm, atunci mi-e teamă că ţara asta va ajunge încet-încet o pubelă morală. Poate că o vom duce mai bine, cu anii vom ajunge şi noi (împinşi de la spate de obeza Uniune Europeană) mai prosperi şi mai îmbuibaţi, dar nu vom fi decât un tărâm spre care nimeni nu va vrea să privească cu speranţă sau măcar înţelegere. Şi nici nu ar avea de ce să o facă.