Alte poeme de Roberto Bolaño

Roberto Bolaño s-a născut în 1953 la Santiago de Chile, fiul unui şofer de camion şi al unei profesoare. În 1968 se mută în Mexico City, renunţă la şcoală şi devine activist politic (troţkist). A trăit o viaţă aventuroasă, petrecând diferite perioade în Chile, El Salvador, Mexic, Franţa şi Spania. S-a considerat întotdeauna în primul rând poet (s-a apucat de proză la sfârşitul anilor '80, iar primul său roman a fost publicat în 1993). Până în 2003, când a murit din cauza unei afecţiuni a ficatului, a publicat peste 10 volume de proză şi două de versuri, lăsând alte 10 cărţi nepublicate (unele dintre ele neterminate). La noi au fost traduse până acum volumele O stea îndepărtată, Nocturnă în Chile şi Târfe asasine, toate la editura Curtea Veche.

În sala de lectură a Iadului

În sala de lectură a Iadului În clubul
pasionaţilor de science-fiction
În grădinile îngheţate În dormitoarele de tranzit
Pe potecile acoperite de gheaţă Când totul pare în sfârşit mai clar
şi fiecare clipă este mai bună şi mai puţin importantă
Cu o ţigară în gură şi cu frică Uneori
ochii verzi şi 26 de ani Al dumneavoastră sincer

Lupe

Lucra în la Guerrero, la câteva străzi distanţă de Julian
avea 17 ani şi pierduse un fiu.
Amintirea o făcea să plângă în acea cameră din hotelul Trebol
spaţioasă şi întunecată, cu cadă şi bideu, locul ideal
pentru a trăi câţiva ani. Locul ideal ca să scrii
o carte de memorii apocrife sau o plachetă
de poeme de groază. Lupe
era slabă şi avea picioare lungi şi pătate
de leopard.
Prima oară nici măcar n-am avut erecţie
şi nici nu speram să am o erecţie. Lupe vorbea despre viaţa ei
şi despre ce era pentru ea fericirea.
Ne-am revăzut după o săptămână. Am întâlnit-o
la colţul unei străzi împreună cu alte târfuliţe adolescente,
sprijinită de bara de protecţie a unui Cadillac vechi.
Cred că ne-am bucurat să ne revedem. De-atunci,
Lupe începu să-mi povestească lucruri despre viaţa ei, uneori plângând,
alteori trăgându-ne-o, aproape mereu goi în pat,
uitându-ne în tavan şi ţinându-ne de mână.
Fiul ei se născuse bolnav, iar Lupe îi promisese Fecioarei
că se va lăsa de meserie dacă pruncul ei se făcea bine.
S-a ţinut de promisiune o lună sau două şi apoi a trebuit să se-ntoarcă.
Puţin după asta, copilul ei a murit şi Lupe a spus
că era vina ei, fiindcă nu se ţinuse de promisiunea făcută Fecioarei.
Fecioara îl luase pe micuţul înger ca plată a unei
promisiuni încălcate.
Nu ştiam ce să-i spun.
Îmi plăceau copiii, desigur,
dar aveau să mai treacă mulţi ani până să aflu
ce înseamnă să ai un fiu.
Aşa că am rămas tăcut gândindu-mă la sentimentul straniu
ce emana din tăcerea acelui hotel.
Fie erau foarte groşi pereţii, fie eram singurii oaspeţi,
fie ceilalţi nu deschideau gura nici măcar ca să geamă.
Era atât de uşor să o călăreşti pe Lupe şi să te simţi bărbat
şi să te simţi nenorocit. Era uşor să o aduci
în ritmul tău şi era uşor să o asculţi vorbind
despre ultimele filme de groază pe care le văzuse
la cinematograful Bucareli.
Picioarele ei de leopard se încolăceau în jurul taliei mele
şi îşi afunda capul în pieptul meu căutându-mi sfârcurile
sau bătăile inimii.
Asta vreau să-ţi sug, mi-a spus într-o noapte.
Ce, Lupe? Inima.

Detectivii

Am visat detectivi pierduţi în oraşul întunecat.
Le-am auzit gemetele, greaţa, delicateţea
Cu care evadau.
Am visat doi pictori ce nu-mpliniseră
40 de ani când Columb
A descoperit America.
(Unul clasic, atemporal, iar celălalt
Mereu Modern,
Ca o grămăjoară de rahat.)
Am visat urma strălucitoare a unei tălpi,
Dârele şerpilor
Studiate din nou şi din nou
De către detectivi
Absolut disperaţi.
Am visat un caz dificil,
Am văzut holuri înţesate de poliţişti,
Interogatoriile care nu au rezolvat nimic,
Şi am văzut apoi un detectiv
Întorcându-se la locul crimei
Singur şi liniştit
Ca în cele mai urâte coşmaruri,
L-am văzut stând pe jos şi fumând
Într-un dormitor plin de sânge uscat
În timp ce limbile ceasului
Înaintau cu ultimele puteri prin noaptea
Interminabilă.

traducere de Claudiu Komartin