Fericiți cei solitari Cei care sădesc cerul în nisipul nesățios Cei care caută viul sub poalele vântului Cei care aleargă gâfâind după un vis evaporat Fiindcă ei sunt sarea pământului Fericiți cei ce stau de strajă pe oceanul deșertului Care urmăresc fenecul până dincolo de miraj Soarele-naripat își pierde la orizont penele Nesfârșita vară își râde de mormântul jilav Și dacă un strigăt puternic răsună în stâncile neclintite Nimeni nu îl aude nimeni Deșertul urlă mereu sub un cer temerar Ochiul fix plutește singur Ca uliul la ivirea zorilor Moartea înghite roua Șarpele sugrumă șobolanul Nomadul ascultă din cortul său timpul scrâșnind Sub pietrișul insomniei Totul se află aici așteptând un cuvânt deja enunțat Altundeva.
Cântec arab
Ochiul se înclină în noapte în clipa morții O albă fulguranță nebunie a aripilor necunoscute Vătuite cu tăcere ele mângâie brațul pe pernă Și deschid un ochi rotund către noaptea impalpabilului Frigul țesător de tuberoze tresare pe pupila mea Văd cum alunecă tapiseria mobilă a orizontului care lucește și care se-agită Asemeni unei piei fremătânde pe un corp ce se dezvăluie Vălurirea molatică a abdomenului meu îngheață de-o frică dementă
Strănut dar nu mă mișc Și ochiul care îmi închide visele care înoată și clipește Ochiul îmi invadează nopțile Noaptea noaptea furtuna Ochiul orbitor cu stranii-nfloriri Ochiul bolnav de imagini.
Trebuie să-ți cumperi sicriul…
Trebuie să-ți cumperi sicriul cât ești în viață Să-l umpli nu-i mare lucru Ochii albi și mari ai singuraticului vor avea grijă de asta Cel ce își poartă limba oțelită În fier de lance Cel ce lovește cerul și sălașele sale Cu mânia unui copil Trebuie să lași furia să bântuie Printre coloanele Cardiagénei Strămoșul se va întoarce pe cârjele sale de bronz Sădind semințe de pietricele Printre dinții de porțelan Eliberat în sfârșit din jugul limbii materne Într-o familie cu mai mulți frați Primul care se împerechează expiră Precum acele blocuri de granit care ies din pământ În spațiile tulburi ale landei Pubisul este o piatră care sună a gol Dimineața Anxietatea se hrănește cu clisă.
Incendii spontane
Noaptea cerul e-un sex deschis Focul ațipește apa trândavă moare Trupul își pierde forțele cu mult înainte de miezul nopții Dorindu-și să se vadă mort el moare deja Timpul nu mai e decât un cavou funebru Pentru cel care gâfâie-n superstiție Cadavrele își aduc aminte de moarte Mult după cele patruzeci de zile de rigoare Praful nu sufocă decât ceea ce e deja uitat Morții respiră Privirea le e găurită Gura lărgită de jocul electric Al unui căscat imens Al strănutului final Prin aspirație și plâns Prin sughiț și ultima râgâială Dacă iubirea e fiul ochiului Atunci focul e fiul lemnului Și vântul fiul vidului Până și pădurile pot spera la pârjol Există durere mai plină de dragoste pentru înțepătura aceasta Decât a mea Oțetul revigorează vechile răni Insomnia ascute ramurile stelei Un suflu prea brusc și se evaporă Dacă Dumnezeu e un zmeu Cine naiba este George Sand
Crème fraîche
Mama mă mănâncă Mă torturează Și pentru a mă împiedica s-o urmez Mă îngroapă Îmi mănânc familia Scuip pe resturile lor Le urăsc bolile funambulești Și halucinațiile lor auditive Păziți-vă de pasta de dinți Care albește fără să distrugă Mai bine te distrezi devorându-i pe-ai tăi Decât să mergi în patru labe Să bei Sau să încerci să le placi Fetelor.
Doamne Dumnezeule, cât mi-am mai măsurat cuvintele în ultima săptămână. Cât de tare am încercat să nu fiu patetic și să nu mă agăț ca boul de coma ta doar ca să scriu poezie, deși dacă nu era poezia noi n-am fi fost decât doi străini, chiar dacă până-n final am rămas străini, cu toate prinsorile și bețiile și respingerile și cârtelile care ne-au adus câteodată laolaltă și deopotrivă ne-au despărțit.
Ai excelat de când eram tineri în arta scalpării, deși nici tehnica, nici trofeele nu te interesau, ci, cum am aflat din cartea ta cea mai inegală, plăcerea spectacolului.
În creierul tău nu mai e nimeni, dar corpul ți-e viu, uite încă o întâmplare pentru care nu ne-au pregătit nici cărțile, nici fotbalul, nici Pearl Jam.
S-a stins și ultima scânteie, s-a dus ultima fază din finala în care n-am înscris golul decisiv și-aș vrea să vă întreb, pe tine sau pe Adi, care era visul pe care-l pasam în sufrageria aia de la unul la altul de parcă lumea ar fi-nceput cu noi.
Era un Paște posac, ne simțeam cu toții în deplasare, dar eram golgheteri, pariori geniali și poeți și nu avea cum să se termine.
Am organizat cu ani în urmă seria de întâlniri și evenimente „Poezie, MARe ți-e grădina”, vineri seara mă întorc în Primăverii 15 ca invitat, urmând să citesc împreună cu Ștefan Manasia și acompaniat de OBEAH (Andrei Bucureci).
Am editat cu plăcere un al cincilea volum al lui Radu Andriescu ce apare la Casa de Editură Max Blecher, după Când nu mai e aer (2016), Gerul dintre ei (2017), Jedi de provincie (2018) și Fire lungi de wolfram (2022). De asemenea, Andriescu a citit de patru ori la Institutul Blecher (la edițiile 137, 150, 184 și 250), unde va descăleca din nou la toamnă, pentru lansarea Versiunilor noastre imperfecte, carte recomandată de Teodora Coman, Ștefan Manasia și Iustin Butnariuc. Designul copertei îi aparține de data asta lui Paul Burcia.
S-a decernat pe 15 iunie, la Botoșani, Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, ajuns la ediția a 27-a. Cartea premiată îi aparține Simonei Sigartău, al șaselea poet care debutează la Casa de Editură Max Blecher ce primește distincția asta, după Anatol Grosu (2013), Ștefan Ivas (2015), Ciprian Popescu (2017), Anastasia Gavrilovici (2020) și Alexandru Funieru (2024).
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 29 iunie, de la ora 19, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Constantin Iftime, Marius Aldea și Santiago Gutiérrez Echeverría.
Constantin Iftime (n. 1957, Zlătunoaia, jud. Botoșani) a publicat volumele de poezie Vreau altă realitate. Artă, merg pe mâna ta (2012), Elefantul de câmpie (2014),Zlătunoaia pentru toți (2014) și Inoxidabil (2024), antologia Aici nu va mai fi liniște oricum (2016), romanul Copiii sălbatici (2016), Eseul carnivor (2013) și Confesiuni violente (convorbiri cu Nicolae Breban) (1994).
Marius Aldea (n. 1987, Motru) a publicat, după un debut prematur la 19 ani, Iona îl așteaptă pe Godot (2010), Simfonia frânei (2011), sinistra (2015) și Maruth (2025). Pe textele sale, Andrea Gavriliu a pus în scenă Outfitul șearpelui (2020) și Viva la vulva (2021).
Santiago Gutiérrez Echeverría (n. 1995, Cochabamba, Bolivia) a ajuns în România cu un proiect de cercetare doctorală despre stilul prozei ficționale a lui Mircea Cărtărescu. Are două volume de poezie în manuscris.
De pe la 16.30 mă găsiți la Bazar de Cotroceni, în Curtea cu Poezie, adică pe Bd. Gh. Marinescu nr. 5, vizavi de Palat, unde voi citi și eu câte ceva alături de alți 5 poeți cucuieți și poete cucuiete, găzduiți de Miruna Vlada.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 iunie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Valery Oișteanu, Călin Torsan, Alexandru Codruț Ivașcu și OBEAH.
Valery Oișteanu (n. 1943) este un poet, critic de artă, eseist, fotograf emigrat la începutul anilor ’70 din România, unde publicase în 1970 volumul de poezie Proteze. La New York, a devenit poet de limba engleză, influențat de Dada și suprarealism: Underground Shadows (1977), Underwater Temples (1979), Do Not Defuse (1980), Passport to Eternal Life (1990),Temporary Immortality (1995), ZEN DADA (1999), Anarchy for a Rainy Day (2015, apărut în 2019 în ediția românească Anarhie pentru zile negre), Lighter Than Air (2017), In The Blink of a Third Eye (2020), Here, There & Nowhere (2024).
Călin Torsan (n. 1970)este scriitor, muzician și cercetător. A debutat cu volumul de proză scurtă Școala de mucenici (2006), după ce publicase, împreună cu Cosmin Manolache, Sorin Stoica și Ciprian Voicilă, Povestiri mici și mijlocii (2004). Este autorul romanelor Recycle BUN (2007),O zi. Ultima (2011), Plasterca (2013), Spam Book (2022), al mai multor cărți pentru copii, printre care Totul numai pentru tata (2017) și Șef de șantier (bref, inginer) (2020) și al volumului de poezie Nuanța lirică (2025). A cântat în trupele Domnişoara Pogany, Einuiea, Nu & Apa Neagră, Jazzadezz, Avant’N’Gard, Soare Staniol, Torshanyio.
Alexandru Codruț Ivașcu (n. 1998) este poet, librar, performer și geek cu hobbyuri costisitoare. A publicat niște volume pe care le-a renegat, iar anul trecut a lansat în online Geekon Hub.
OBEAH este proiectul muzicianului, producătorului (The Sound of Art to Come), curatorului și muzicologului Andrei Bucureci (n. 1986). Colaborează cu muzicieni și poeți care mai de care.
Am acceptat, cu oarece-ndoieli, să republic cobalt și să-l supun astfel, după mai bine de un deceniu, la un test, cartea asta fiind scrisă pe vremea când tinerii poeți și cititori de poezie de acum erau copii, iar opțiunile estetice și viziunea mea asupra lumii și a limbajului s-ar putea să le fie străine, antipatice sau pur și simplu intangibile. Am acceptat provocarea de a afla cum se vede în 2025 poetul care eram în 2010-2013. Fiți înțelegători cu el, la urmă s-ar putea să aveți o surpriză.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 1 iunie, de la ora 19.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Radu Nițescu și Victor P.G. Drăghici. În cadrul întâlnirii va fi prezentat recentul număr 35 (1/2025) al revistei „Poesis internațional”, conținând un dosar Rosario Castellanos, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea acesteia.
Rosario Castellanos (1925-1974) a fost poetă, romancieră și eseistă, una dintre figurile esențiale ale literaturii mexicane din secolul trecut. Printre cărțile sale se numără Balún-Canán (1957), Poemas 1953-1955 (1957), Oficio de tinieblas (1962), Álbum de familia (1971), Poesía no eres tú. Obra poética: 1948–1971 (1972).
Radu Nițescu (n. 1992, București) a publicat volumele de poezie gringo (2012), Dialectica urșilor (2016) și Satao (2020) și traduce poezie din limba engleză.
Victor P.G. Drăghici (n. 1998, Botoșani) este poet și performer. Ajută la depolarizarea de triburi prin colectivul artistic metamodern Controverse & Conspirații.)
Există un Mexic sinonim cu intensificarea pe care l-am căutat febril în urmă cu un deceniu, în anul cât am scris la Dezmembrați, sub heteronimul (ales dinadins pentru banalitatea sa, care ar fi trebuit să mă pună la adăpost de curiozitatea vigilenților) Adriana Carrasco. În acea întreagă perioadă m-am nutrit cu tot ceea ce putem găsi despre această țară întinsă și captivantă pe care, în ciuda faptului că a constituit locul unde nefericita Adriana și-a trăit fără menajamente viața și poezia, nu o cunosc până astăzi decât din cărți și din hărți, din filme și din artă. Împlinirea, pe 25 mai, a 100 de ani de la nașterea marii scriitoare Rosario Castellanos mi-a oferit prilejul potrivit să mă întorc la un anumit Mexic (poate imaginar, poate pur ipotetic, însă bine încastrat în panoplia atașamentelor mele) ale cărui principale trăsături sunt ardoarea și diversitatea, dar și mândria și fatalismul.
Dosarului Rosario Castellanos, de la care mă aștept la descoperirea în România a acestei extraordinare poete și romanciere, definitorii pentru literatura recentă a Mexicului, îi urmează o microantologie de poezie contemporană ce cuprinde 12 autori născuți între 1967 și 1991: Julio Trujillo, Juana Adcock, Alejandro Tarrab, Mijail Lamas, Rocío Cerón, Isabel Zapata, Alí Calderón, Xél-Ha López Méndez, Natalia Toledo, Rogelio Guedea, Dolores Dorantes și Mario Bojórquez, fiecare cu specificitățile și micile sale superputeri – cosmice, magice sau cât se poate de terestre.
După aceste prime 100 de pagini de literatură mexicană, se găsesc textele din secțiunea, inaugurată-n acest număr, „Atlas de poezie mondială”: traduceri din Pierre de Ronsard și din doi scriitori clasici ai secolului trecut, Kenji Miyazawa și Sándor Márai, ce stau bine alături de Gloria Anzaldúa, Bob Kaufman, Vi Khi Nao și Annie Bentoiu (ale cărei poezii scrise în limba franceză au parte, la aproape un deceniu de la dispariția cunoscutei autoare a Timpului ce ni s-a dat, de o primă transpunere în românește), în compania a șapte poeți români de azi.
Sunt bucuros că am putut-o scoate la capăt și cu acest volum, prin care „Poesis internațional” intră în cel de-al 15-lea an, iar mulțumirile mele se îndreaptă în egală măsură către cei 22 de traducători alături de care am lucrat la realizarea sa și spre toți cei care fac posibilă, prin susținerea lor, continuitatea, atât de prețioasă într-o perioadă tulburată de sentimente reacționare și izolaționiste, a acestei publicații dedicate deschiderilor fertile către universal.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 18 mai, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Ligia Keșișian, Ioana Iuna Șerban și Amalia Mayer.
Ligia Keșișian (n. 1988, Piatra-Neamț) este poetă, traducătoare și curatoare de festivaluri. Lucrează pentru Centrul Cultural Armean din București și a publicat volumele de poezie Mici cutremure (2017), Miss Houdini (2019) și Anul tigrului de apă (2023). A mai tradus o antologie din opera poetică a lui Mario Benedetti, Revoluție și inocență (2020).
Ioana Iuna Șerban (n. 1990, Brăila) poetă, curatoare și doctor în filologie cu o teză despre interacțiunea între imagine și text în cultura contemporană. Lucrează la Muzeul de Artă Recentă din București și a publicat volumele de poezie Zero-unu (2014), Un viitor care se potrivește trecutului (2021) și Fată întâlnește instituție (2024).
Amalia Mayer (n. 2005, Fălticeni) a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și este studentă în anul I la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj.
Particip de mâine până duminică, alături de alți invitați din Ungaria, Polonia, Slovacia, Serbia, Croația, Lituania, Armenia, Georgia și, desigur, Ucraina, la un forum organizat de think-tank-ul The Institute for Central European Strategy, cu titlul/tema „Dialogues on Europe”, în Transcarpatia, la Ujhorod. Iar duminică voi participa, alături de alți șapte scriitori central-europeni, la un eveniment în Cafeneaua Europa din Vynohradiv.
Cele douăsprezece volume și două antologii publicate din 1995 până azi fac din Nicolae Coande unul dintre poeții români de primă linie din postcomunism. Dublat de un excelent eseist și critic de poezie (deși nu a ținut să-și facă un titlu de glorie din asta), Coande este, alături de numai câțiva congeneri, unul dintre cei care au rămas la un nivel foarte înalt, de la debutul cu În margine până la Noul interzis.
De o admirabilă coerență cu sine, scriitura lui este deja marcă înregistrată, iar faptul că și-a păstrat independența, ținându-se departe de coterii și de jocurile istovitoare de putere ale „lumii literare” e pentru mine o garanție că, dincolo de marile calități ale literaturii pe care o scrie, Coande se numără printre cei mai îndărătnici și mai asumați poeți ai acestor vremuri haotice.
Miercuri, 7 mai, de la ora 18, voi citi alături de Iulian Tănase, iar cu noi vor fi Mike Godoroja & Blue Spirit, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu, 8.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 4 mai, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Florin Dumitrescu și Alberto Păduraru.
Florin Dumitrescu (n. 1966, București) debutează ca textier pentru Timpuri Noi la sfârșitul anilor ‘80 (pe disc în 1992). Se consacră cu Sarmalele Reci, cărora le este unic textier din 1993. În următorii treizeci de ani, compune texte pentru o varietate de muzicieni de pop, rock, folk și jazz. Cel mai recent proiect muzical este colaborarea cu saxofonistul și compozitorul Mihai Iordache pentru albumul Zeuții (2022), transpus într-un spectacol de jazz experimental și spoken word. A publicat volumele de poezie Ana are mere (1997), ÎNcântece (2007), Dodii (2016) și Sentimentul naturii (2023) și a tradus literatură din italiană și din franceză.
Alberto Păduraru (n. 2000, Botoșani) studiază Jurnalismul la București, după studii neterminate de Drept la Cluj. Poet și jurnalist cultural, a publicat volumele de poezie Cartea cu moace (2023) și Titlul este ultima problemă (2024) și traduce din franceză și engleză.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 27 aprilie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Mihai Ignat și gabimitan. În cadrul întâlnirii va avea loc lansarea volumului de poezie Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille (Cartier, 2024) de Mihai Ignat.
Mihai Ignat (n. 1967) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, unde și-a luat doctoratul în 2004. Predă, din 2000, la Universitatea „Transilvania” din Brașov. În 1995, debutase în volumul colectiv Tablou de familie și individual cu placheta Klein, urmată de alte volume de poezie, printre care Eu (1999), kleinpoeme (2004), Cangrena e un animal de casă (2005), Klein spuse Klein (2006), Klein reloaded (2014), Frigul (elegie) (2018), Forme de apus (2020) și de piese de teatru: Patru cepe degerate, Crize sau încă o poveste de dragoste, Meserii și fundături, Black Sitcom, Fermoare, nasturi și capse ș.a.
gabimitan (n. 2002) este student la Academia de Studii Economice din București. A citit la cenaclul Matca și Laboratoarele Visceral și este performer fruntaș la „Conspirații și controverse”.
Vineri, 25 aprilie, de la ora 18, la Institutul Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), vom urmări un documentar despre personalitatea poetului, preotului și revoluționarului nicaraguan Ernesto Cardenal (despre care am scris, cu ocazia apariției, în 2019, a antologiei Noua ecologie și alte poeme militante), vom vorbi despre Cardenal și vom citi din poezia sa, găzduiți de Alina Cantacuzino și de directorul Institutului, Abel Murcia Soriano.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 13 aprilie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Adela Greceanu și Irina Francisca Ion. În cadrul întâlnirii va avea loc lansarea volumului de poezie orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului (Casa de Editură Max Blecher, 2025) de Irina Francisca Ion.
Adela Greceanu (n. 1975, Sibiu) este poetă, prozatoare și jurnalistă de radio. A publicat volumele de poezie Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult... (1997), Domnișoara Cvasi (2001), Înţelegerea drept în inimă (2004), Și cuvintele sînt o provincie (2014) și antologia Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe. Poeme alese 1997-2014 (2021), romanul Mireasa cu șosete roșii (2008) și Povestea lui Vasile Alecsandri (2018).
Irina Francisca Ion (n. 1998, Caracal) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, coordonează Cenaclul și Laboratoarele „Visceral” și a publicat poezie în antologia Vederi (2024), debutând în volum cu orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului (2025).
Mâine, sâmbătă 12 aprilie, de la ora 20, performance de poezie & muzică sub titlul „partea plină a sertarului”, în Zadar (str. Mircea Vulcănescu 23, București). Voi fi alături de Florin Dumitrescu, Anca Chimoiu, Șerban Mihalache și Miruna Romanciuc, acompaniați de OBEAH & Sound of Art to Come.
Irina Francisca Ion, orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului
Casa de Editură Max Blecher, 2025
Colecția „Opera prima”
„Când ne lipim la loc e mereu un punct lipsă / prin care trece lumina”, scrie undeva Irina Francisca Ion, remixându-i simultan pe Rumi & pe Leonard Cohen. Ca și ei, e convinsă că lumina intră în noi prin spărturi – pe care le vindecă. E extraordinară forța gravitațională a poeziei ei, în care intră literalmente totul: de la comunitatea mare la comunitatea familiei (tatăl, mama, bunicii – „nu-i poți salva pe niciunul”, acuză ea furioasă poezia; dar acuza subîntinde convingerea că poezia poate & trebuie să salveze – și își ratează misiunea atunci când nu poate salva). Irina Francisca Ion vine deopotrivă din marea poezie a familiei (de la Aglaia Veteranyi la Cristian Popescu) & din marea poezie socială (de la Mariana Marin la Elena Vlădăreanu). Pentru ea, poezia înseamnă comunitate. Construcție de comunități – și salvare de comunități. Orașe mici – pe care gravitația poeziei le trece prin inima limbajului. Și le salvează, unul câte unul. Și ne salvează. (Radu Vancu)
Stratificarea din volumul Irinei Francisca Ion presupune o deconstrucție și reconstrucție a unei lumi marginale pe care poeta o reformulează în termeni proprii. Limbajul puternic referențial așază cu precizie cititorul într-un muzeu afectiv al obiectelor și imaginilor – colecție cu amprente ale unei memorii colective, reflectate în dezvăluirea traumei transgeneraționale. Împărtășit senzorial și afectiv prin amalgamarea imaginilor scurte și concentrate ca niște șocuri electrice, imaginarul poetic nu se limitează doar la vizual, miza fiind descoperirea experimentală a unei realități care se organizează în formule precis controlate. Jocul pe care îl propune poeta debutantă este unul cât se poate de serios – de o precizie matematică – fără a lăsa loc echivocului. (Andreea Roxana Ghiță)
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 30 martie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatorul Marian Coman și poetul Gheorghi Gavrilov. În cadrul întâlnirii va avea loc lansarea volumului de poezie Ultimul Buenos Aires (Casa de Editură Max Blecher, 2024) de Gheorghi Gavrilov, în traducerea Iuliei Bahovski.
Marian Coman (n. 1977, Mangalia) este absolvent de Psihologie la Iași și de Litere la Galați. Prozator, editor, jurnalist și scenarist de benzi desenate, a publicat volumele de proză Nopți albe, zile negre (2005), Testamentul de ciocolată (2007), Haiganu. Fluviul șoaptelor (2015), TFB (roman grafic, 2016), Haiganu. Furia oarbă (2017), Omulețul din perete și alte povestiri fantastice (2019, 2023) și Ultima carte (2024), precum și volumul de publicistică Teoria flegmei. Apel la mitocănie (2008).Este redactor-șef al Armada, imprint dedicat literaturii SF, Fantasy și Thriller al Grupului editorial Nemira.
Gheorghi Gavrilov(n. 1991, Sofia)este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia și al unui masterat în Fizică nucleară și Particule elementare. A debutat în 2015 cu volumul de poezie Корабен дневник на книжната лодка [Jurnalul de bord al bărcii din hârtie], primit ca o revelație și urmat de Пиета [Pietà] (2016), Синитечасове[Ore albastre] (2019) și ПоследниятБуенос Айрес [Ultimul Buenos Aires] (2023). Conduce editura Scribens și a fondat la Sofia „Hralupata”, spațiu de întâlnire pentru tinerii poeți și artiști bulgari contemporani.
Vineri, la Teatrul Național din Craiova, lansăm Krampack, antologia de anul trecut a lui Ionel Ciupureanu, care ne zice că „După 30 de ani – altă poezie nu scriu”.
Mă întorc, după 13 ani, la festivalul care-l sărbătorește pe poetul croat clasic al secolului trecut, Goran Kovačić, la Zagreb, Rijeka și în satul său natal, Lukovdol.
Mâine, pe 16 martie, de la ora 19, în cadrul Soundart Festival, voi citi poezie, alături de Șerban Mihalache și Ania Vilal, la Hidden (str. Doamna Chiajna 26, București), unde va mai performa Amarthalos (muzică ambientală / transcendentală).
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 9 martie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poetele Cristina Ispas și Andreea Roxana Ghiță și prozatorul Remus Boldea.
Cristina Ispas (n. 1979, Corabia) a publicat volumele de poezie fetița. mixaj pe vinil (2007), rezervația (2011) și 40. să înceapă jocurile (2018). Doctor în filologie cu o teză despre fenomenul poetic românesc postdecembrist, a coordonat mai multe antologii de poezie și proză contemporană.
Remus Boldea (n. 1993, Motru) a debutat cu volumul de proză scurtă A râs și tata (2022), iar a doua sa carte, Degeaba ai citit atâtea cărți, e în curs de apariție.
Andreea Roxana Ghiță (n. 2000, București) este absolventă de Litere cu o lucrare de licență despre poezia 2000-istă și membră a Cenaclului și a Laboratoarelor Visceral.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 2 martie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Caius Dobrescu și Miruna Romanciuc. În cadrul întâlnirii, va avea loc prezentarea volumului Bolyai la Timișoara. O epopee onirică (Tracus Arte, 2024) de Caius Dobrescu.
Caius Dobrescu (n. 1966, Brașov) este profesor universitar, specialist în teoria literaturii, și autor al volumelor de poezie Pauză de respirație (1991,împreună cu Andrei Bodiu, Simona Popescu și Marius Oprea), Efebia (1994), Spălându-mi ciorapii (1994), Deadevă (1998), Odă liberei întreprinderi (2009, tradus în limba germană și distins cu premiul oraşului Münster pentru poezie europeană), al mai multor cărți de eseuri, studii și romane, dintre care unul în versuri, Euromorphotikon (2010).
Miruna Romanciuc (n. 1996, București) este medic redizent, specializată în radiologie și imagistică medicală. A publicat poezie în reviste online și offline, printre care „Familia”, „Tomis”, „Echinox”, „Euphorion” și „Steaua”. Prezentă în antologia colectivă Generația O Mie de Semne (2022).
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 23 februarie 2024, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna, nr. 26), la lansarea antologiei Moartea mea din flori (Casa de Editură Max Blecher, 2025) de Cristian Popescu, cu participarea Danei Popescu-Jourdy.
Antologia Moartea mea din flori apare la trei decenii de la moartea lui Cristian Popescu și la aproape treizeci și opt de ani de la apariția, în colecția „Cartea cea mai mică” editată de Atelier Literar, a legendarei „Familia Popescu”. Selecția pe care am făcut-o conține ce a lăsat mai valoros un extraordinar poet de la sfârșitul secolului XX, figură particulară și esențială a literaturii 90-iste. Cartea este recomandată pe ultima copertă de către Daniela Vizireanu și Emanuel Lupașcu, doi critici și comentatori de literatură născuți în 1999 (când apărea numărul faimos al revistei „Manuscriptum” cuprinzând manuscrisele fotocopiate ale lui Popescu).
Moartea mea din flori are pe coperta IV un QR Code a cărui scanare trimite către înregistrări cu Cristian Popescu recitându-și poemele, din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune.
Pe prima copertă, care e-o bijuterie, se găsește o instalație a Anei Toma / Tomagraph, inspirată, desigur, de poezia popesciană („Băiatul mamei. Tu nu știi. Dar când ai împlinit 13 ani, ai venit acasă cu o colivie mare pe măsura ta. Și de-atunci, în fiecare an de ziua ta și a mea, te înghesui, te mai împingem și noi că vrei să-ncapi din nou în colivia aia. Și ne citești de acolo ziarul și-ncerci să strigi la noi cum strigai când ai ieșit din mine.”)
Duminică, de la ora 17, la Centrul Cultural Armean (Str. Armenească 13, București) ne adunăm să vorbim despre Ioan Es. Pop și poezia sa, lansând antologia aici viața se bea și moartea se uită (Cartier, 2024), în selecția lui Sorin Despot.
Ecourile războiului din Ucraina s-au făcut simțite în poezia prezentului încă din primele săptămâni ale năvalei rusești în țara vecină; nici nu putea fi altfel, unda de șoc a catastrofei pe care a provocat-o revizionismul putinist afectând întreaga lume contemporană, iar poeții, cu senzorul lor ultrasensibil la silnicie și suferință, au avut un răspuns prompt și spontan de ordin existențial. Dacă, în cazul multora, rezultatele artistice nu au fost la nivelul intențiilor (căci inflamarea subită a nervului etic, ca orice „dereglare” și exces, se poate dovedi înșelătoare atunci când nu este dirijată cu suficientă iscusință sau rezervă artizanală), lui Gheorghi Gavrilov i-a reușit pe deplin în Ultimul Buenos Aires, poetul bulgar asumându-și „calitatea de martor” într-un epos apocaliptic care îi angajează fără șovăieli atât vizionarismul, cât și compasul moral. Publicată în românește la mai puțin de un an și jumătate de la apariția ei în Bulgaria, cartea lui Gavrilov este în egală măsură un strigăt împotriva disoluției și un document al pierderii umanității în vremuri copleșite de torente de ură. Ultimul Buenos Aires depune, în plin „armaghedon mediatic”, o crâncenă mărturie despre acea latură a naturii noastre pe care o crezuserăm cu naivitate zăvorâtă în catastifele autodistrugerii.
Vineri 31 ianuarie, la Brașov, în Tipografia (Str. Postăvarului nr. 1, colț cu Diaconu Coresi), prima ediție din 2025 a seriei de întâlniri Dactăr Nicu's Skyzoid Poets (și prima de la 40 de ani a fondatorului și organizatorului ei, Robert Elekes), cu Ștefan Manasia și Cristina Drăghici și volumele lor apărute anul trecut, Sursele obscure (Casa de Editură Max Blecher, 2024), respectiv Un râs ca un zgomot de sticle sparte (Cartier, 2024).
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 15
ianuarie 2024, de la ora 15, în Cafeneaua Artelor (Bulevardul Mihai Eminescu
36A, Botoșani), la întâlnirea cu Laura Francisca Pavel, Olga Ștefan și Ligia
Keșișian. În cadrul întâlnirii, va avea loc prezentarea semestrialului Poesis
internațional, nr. 34 (2/2024)
Laura Francisca Paveleste istoric literar,
cercetătoare științifică, profesoară universitară și poetă. A publicat cărți
despre Eugen Ionescu, Nicolae Breban și Dumitru Țepeneag și volumele de poezie Trucuri
urbane (2022), Acțiuni și protocoale (2023) și Zona de
surescitare (2024).
Olga Ștefaneste poetă și profesoară,
cu un doctorat în Filologie. A publicat volumele de poezie: Toate ceasurile
(2006), Saturn, zeul (2016), Charles Dickens (2017), Civilizații
(2020), Resursa (2022) și Bestia de zahăr (2024).
Ligia Keșișianeste poetă, traducătoare
și curatoare de festivaluri. A publicat volumele de poezie Mici cutremure
(2017), Miss Houdini (2019) și Anul tigrului de apă (2023) și a
tradus o antologie din opera poetică a lui Mario Benedetti.
