Versurile lui Șerban Mihalache au ceva din frumusețea stranie și insondabilă pe care ne-o va dezvălui zborul primului condor eliberat în văzduhul planetei Marte după terraformare. Chipul acestei poezii e în multitudine. Afectuos și gracil, incantatoriu și obsedat de invenția lexicală, Șerban propune o poetică în stare să dizolve compuși paradoxali ca autobiograficul și emfaza, romantismul și scientismul, confesivul și conștiința cosmică. Un re-debut (căci volumul de acum trei ani, apărut în plină pandemie, a trecut neobservat și fără consecințe) pe care l-am urmărit captivat cum prindea formă și își nuanța dinamica, gestualitatea și rafinamentele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu