vineri, 20 octombrie 2023

Marți, la Chișinău

 

Pentru a șaptea oară la Chișinău (prima a fost în 2010  ar fi trebuit să fie 2009, când a apărut Un anotimp în Berceni, dar am fost împiedicat de protestele din primăvara aceea, numite și „Revoluția tinerilor”), voi merge în câteva școli, iar marți 24 octombrie, de la 18.15, am o lectură la Librăria din Centru. Am mai participat la una dintre „serile poetice” organizate la cunoscuta librărie de pe Bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, în urmă cu șase ani – acolo, tipicul e ca invitatul să invite la rândul său cinci poeți: în octombrie 2017 i-am avut alături de mine pe Irina Nechit, Em. Galaicu-Păun, Iulian Fruntașu, Dumitru Crudu și Moni Stănilă, iar marți mă voi sprijini pe Marcela Benea, Nicolae Popa, Ion Buzu, Artiom Oleacu și Dumitru Fanfarov. Poeți unul și unul, care vor participa astfel la târzia lansare a volumului publicat toamna trecută, Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii, parcă cea mai defavorizată carte a mea (poate și din cauza formulei / a temei, poate și fiindcă am fost eu prins cu atâtea altele încât nu am avut timp să o plimb mai mult). Oricum, întoarcerea la Chișinău e mereu ceva ce mă pune în mișcare și îmi ascute simțurile pohetice.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu