„Noi, cei care am râs. Poeme alese (1958-1998)” de Miroslav Holub

 

„O trudă de două milioane de ani”

Întârziată cu câțiva ani de o pandemie, iar apoi de o mulțime de lucruri care au tot apărut și nu s-au lăsat amânate, antologia Noi, cei care am râs apare la împlinirea a o sută de ani de la nașterea lui Miroslav Holub (13 septembrie 1923 – 14 iulie 1998), strălucit om de știință și poet ceh pe care cititorii români au ocazia să îl descopere la o jumătate de secol de la momentul în care faima sa depășise granițele Cehoslovaciei, poezia acestuia fiind tradusă în mai bine de treizeci de limbi, în special lumea anglo-saxonă descoperindu-l prin intermediul traducerilor lui Ewald Osers și George Theiner (1967), respectiv Ian și Jarmila Milner (1971), ca pe o personalitate de prim rang a vremii sale.

Selecția pe care am realizat-o și transpus-o în românește împreună cu Jiřina Vyorálková cuprinde o sută de poeme din paisprezece volume publicate între 1958 și 1998 – anul morții lui Holub și, printre altele, al realegerii lui Václav Havel ca președinte al Cehiei – și a fost gândită astfel încât să surprindă o imagine ilustrativă a unei opere poetice întinse și substanțiale.

Desigur, această carte ar fi avut un alt impact dacă ar fi apărut cu patruzeci sau chiar cu douăzeci și cinci de ani în urmă, însă recuperarea unui poet atât de original și de greu încadrabil este și justă, și necesară când constați că textele și-au păstrat prospețimea și autenticitatea în pofida schimbărilor de paradigmă, de mode și modele literare; transformările prin care trec societățile și limbajul, căderea în desuetudine (sau, dimpotrivă, consacrarea) unor coduri și stilistici specifice altei epoci fac cu atât mai relevante, de nu chiar revelatoare, o viziune și o poetică de coerența și consistența pe care opera lui Miroslav Holub și le-a revendicat.

Publicând între 1958 și 1963 șapte volume bine primite și receptate, Miroslav Holub se impusese deja la începutul anilor ‘60 ca o personalitate puternică și înnoitoare a poeziei cehoslovace. Absolvent de Medicină (1953), Holub și-a luat în anul în care a debutat cu Tura de zi doctoratul la Institutul de Microbiologie al Academiei de Științe Medicale. Cariera sa ca patolog și imunolog a fost la fel de eclatantă precum cea în domeniul literar: autor a 130 de articole științifice și a trei monografii, participant la conferințe și simpozioane internaționale, M.H. a fost întotdeauna disputat de cele două ocupații ale sale, pe care le vedea ca fiind în esență similare, cu toate că între ele există, după cum mărturisea, o relație dificilă: „În cercurile științifice, încerc să ascund faptul că scriu versuri. Oamenii de știință tind să fie suspicioși față de poeți; ei simt că poeții sunt cumva iresponsabili.”

Dacă, într-o primă fază, poemele lui Holub demonstrează versatilitate și inteligență ironică, având o dimensiune satirică pusă în operă prin intermediul alegoriei și al fabulei, cotitura descumpănitoare a țării după Primăvara de la Praga, înăbușită în august 1968 de trupele Pactului de la Varșovia, va orienta scrisul lui Holub către o viziune mult mai încruntată, în care se infiltrează scepticismul și o încrucișare mereu neliniștitoare între suprarealism și absurd. Un rol determinant îl joacă limbajul științific, cu care poetul își perfuzează textele, alternând răceala raționalistului cu jerbele metaforice ale unui imagist pasional. Tot mai stilizat și mai complex sintactic și semantic, poemul problematizează în dimensiune etică, încărcătura dramatică a acestor texte fiind în nedezmințit acord cu ceea ce polonezul Zbigniew Herbert numea „sentimentul responsabilității pentru conștiința umană”.

Rămas în afara volumelor, poemul intitulat „Praga lui Jan Palach” făce referire directă la protestul extrem, cu dimensiune sacrificială, al tânărului Jan Palach (1948-1969), rămas un gest istoric de revoltă împotriva abuzului totalitar sovietic la care Cehoslovacia a fost supusă. Citit astăzi, textul dedicat lui Palach (pe care l-a publicat în revistă la patru zile de la moartea acestuia) pare să fie o răscruce în opera poetică a lui Holub. Cele șapte volume pe care poetul Nașterii lui Sisif le-a scris între 1969 și 1998 afirmă, odată cu toate achizițiile poetului ajuns la deplina maturitate, o conștiință lucidă și neconcesivă, devotată până la capăt idealurilor umaniste și alerteții intelectuale a cuiva în scrisul căruia au încăput, dintr-o necurmată pasiune pentru investigarea sufletului omenesc, mitologia, științele medicale, paleontologia, istoria și filosofia.

Publicarea acestei antologii restrânse, dar – credem noi – reprezentativă pentru universul, temele și explorările marelui poet ceh Miroslav Holub ar putea constitui un prețios punct de inflexiune în relația destul de firavă dintre poezia românească și poezia cehă de ieri și de azi.