Fericiți cei solitari
Cei care sădesc cerul în nisipul
nesățios
Cei care caută viul sub poalele vântului
Cei care aleargă gâfâind după un vis
evaporat
Fiindcă ei sunt sarea pământului
Fericiți cei ce stau de strajă pe
oceanul deșertului
Care urmăresc fenecul până dincolo de
miraj
Soarele-naripat își pierde la orizont
penele
Nesfârșita vară își râde de mormântul
jilav
Și dacă un strigăt puternic răsună în
stâncile neclintite
Nimeni nu îl aude nimeni
Deșertul urlă mereu sub un cer temerar
Ochiul fix plutește singur
Ca uliul la ivirea zorilor
Moartea înghite roua
Șarpele sugrumă șobolanul
Nomadul ascultă din cortul său timpul
scrâșnind
Sub pietrișul insomniei
Totul se află aici așteptând un cuvânt
deja enunțat
Altundeva.
traducere din limba franceză de Claudiu Komartin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu