luni, 4 noiembrie 2019

Azi și mâine, la Belgrad



Pentru a cincea oară la Belgrad în ultimii unsprezece ani, oraș adictiv ca atmosferă & ritmuri inconfundabile, în care am trăit câteva momente care mi s-au fixat temeinic în cap, unde am legat niște prietenii și unde, acum patru ani și ceva, mi-a ieșit o carte. Azi, de la ora 19, la Centrul Cultural „Stari grad” (Strada Kapetan Mišina, la nr. 6/A), o să particip la o întâlnire/discuție despre poezia românească (care, de altfel, prefațează o microantologie cu zece poeți români în sârbește de care m-am ocupat și o să apară până la sfârșitul anului), iar mâine voi asista la o alta despre proza de la noi. Nu știu câți români sau pasionați de literatura română belgrădeni urmăresc pagina asta, dar cred că vor fi două seri reușite (mai ales, desigur, cea de azi, unde, din câte am înțeles, se vor mai ivi unsprezece exemplare, pesemne ultimele, din cartea mea în sârbește).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu