Epigrame

scrisul nu ajută la nimic, ai avut încă o dată dreptate, mamă.

gloria nu ajută la nimic, cu atât mai puțin ție, zbârcitule

care nu-ți mai încapi în piele de atâtea premii și de tumori.

anchetele nu ajută la nimic, inocentelor ce n-ați bănuit

nimic până în clipa fatală despre care scriu bocind

de trei săptămâni încoace toate curvele unei națiuni eșuate.

lanternele nu ajută la nimic, întunericul e deplin.

ceea ce credeai că știi nu ajută la nimic, sforile-au fost tăiate

și acum plutești în derivă, așteptând ca totul să devină

în sfârșit limpede și definitiv.

militantismul nu ajută la nimic, ocupanți ai cafenelelor

șarmante de pe malul stâng al autodistrugerii.

să-ți îneci amarul e ridicol când amarul e acel lucru

cu care te-au hrănit fără să-ți spună că există și

o altfel de viață, că viața poate fi trăită dincolo de legile lor

vicioase, de garanțiile contrafăcute ale reușitei sociale.

piscinele nu ajută la nimic, nu-i așa, Mihail Erbașu?

„cariera de succes” nu ajută la nimic când tona aia de căcat

în care te bălăcești înseamnă doar pierdere de sine și uzură.

rapoartele și statisticile nu ajută la nimic, nu e clar?

lacrimile nu ajută la nimic, credeți-mă, știu ce spun.

pagaia ruptă a lui Pațaichin nu e decât încă o dovadă că

pagaia se poate rupe când îți e lumea mai dragă.

drogurile nu ajută la nimic, decât dacă le iei de la cine trebuie.

„obținerea universalului prin idiomatic” e o idioțenie

pentru bătrâni intelectuali libidinoși, ne-am înțeles?

spitalele nu sunt decât o ruletă rusească pe care o joci

legat la ochi ca nenorocitul de Feodor în fața unui

pluton de execuție sarcastic și mult prea precis.

încrederea în tine nu ajută la nimic, decât în filmele cu ilegaliști.

trenurile nu ajută la nimic până nu deraiază

și poți coborî să verifici cum mai arată lumea pe dinafară.

înotăm zbârciți și cu mintea vraiște-n secularul crah,

în Valahia se alege praful până și de praf.