„Poesis internațional” vol. 22 (2/2018)

Din 2010, când am pornit la drum cu „Poesis internațional”, sunt pus la fiecare nou număr în dificultatea de a scrie – după câteva luni de elaborare a principalelor linii pe care se va structura și organiza conținutul revistei, de corespondență insistentă cu zeci de poeți, traducători, critici și eseiști, de editare a materialelor primite și de rezolvare a glitch-urilor neașteptate care au apărut pe parcurs – editorialul. Începând cu numărul 13 (1/2014), primul al celei de-a doua serii, nici nu am mai dat vreun titlu textelor cu care se deschide revista, considerând că ceea ce se găsește în paginile ei afirmă suficient de clar ce are de oferit celor care o citesc, mie rămânându-mi sarcina secundară de a rezuma printr-un survol destul de general, și reținându-mă cât se poate de la pedanterii și redundanțe, evidențele, highlights-urile, punctele de interes care îi alcătuiesc miezul, nucleul iradiant.

De data aceasta, prefer să rememorez câteva momente cu doi poeți de care am fost apropiat, în feluri și la temperaturi diferite, de-a lungul ultimilor zece ani, și care au părăsit planul acesta de existență în decursul a numai trei săptămâni din vara care-a trecut – pierderi pe care le alătur celei, încă inadmisibile, resimțite zilnic ca o arsură (absența arde ca fosforul alb) a tatălui meu, la scurtă vreme după disparițiile lui Adrian Diniș (1986-2018) și Matthew Sweeney (1952-2018).

Simt nevoia, după aceste rânduri ocolitoare, ca pentru a lua o gură de aer (aerul acela proaspăt pe care plămânii poeziei îl păstrează pentru când ne e prea greu să mai continuăm), să citez aici ultimul poem scris de Aurel Dumitrașcu, în spitalul Fundeni, cu o săptămână înainte de a muri la treizeci și cinci de ani ne-mpliniți: „Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult / să vadă soarele cum răsare. / (Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu...?) / Şi câţi ani cu lama aceasta am umblat / (şi) alţii citind rău credeau că sunt / sentimental (un poet de la est!) – şi / dacă lama care hăcuieşte creierul / meu e un sentiment stupid atunci / sunt un sentimental şi nu întâmplător / pe balcon seara mă gândesc la / scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns. / Pe balcon stau cu o (pasăre) moartă.”

Sentimentali poeți de la est, Adrian și cu mine am trăit nu de puține ori intens, uneori frenetic, descoperirile, fervorile și nădufurile trăite de cei care află pe pielea lor cât de posesivă și de geloasă pe viață e poezia. Știu sigur că nu sunt singurul care poate depune mărturie despre asta. Am trăncănit mult, noi între noi sau cu alții, însă aproape întotdeauna literatura era cea la care ne întorceam, și care ne făcea să uităm de supărările trecătoare. Pentru tot ceea ce am trăit împreună la Mălini și la Suceava, la Nicula și la Gherla (sunt de atunci zece ani împliniți), la mine, în Berceni, sau la el, la Asmita, în răposatul bar Dharma din Centrul Vechi, în Rotonda fostului Muzeu al Literaturii de pe Bulevardul Dacia, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru-Catargi, la Cafeneaua Dalles, în hruba de pe Strada Sfântul Ștefan unde am ținut Institutul Blecher vreme de un an, și mai ales la Tramvaiul 26, mă simt obligat să nu trec sub tăcere două lucruri despre Adi.

Primul, că am întâlnit puțini oameni atât de dedicați scrisului, și în același timp cititori vorace, gata să-ți vorbească și treziți din somn despre un poem obsedant, despre îngemănarea dintre viață și scris în biografia cine știe cărui autor, despre vreun episod obscur dintr-un roman care, privit din unghiul propus de el, parcă se cerea citit sau recitit. Asemenea verificări pot fi aspre, dar și revelatoare, între cei care împărtășesc acest morb. Mai tânărul meu prieten a fost un mare îndrăgostit de literatură, nu am întâlnit prea mulți oameni pasionați într-o asemenea măsură de scris – de scrisul său mai puțin, de-al altora mai mult. Era de ajuns să-i vezi chipul luminându-se când vorbea despre (niciodată din!) cărți ca să înțelegi asta. Pe de altă parte, Adi și-a trăit viața cu nesaț, turbionar și fără plase de siguranță, știind încă din adolescență ce pericole îl pândesc dacă va duce acest trai nechibzuit și năvalnic (pe care l-a împins cât de mult și de departe s-a putut). El făcea intenționat lucrurile pe dos, contra curentului sau mofturilor la modă – cred că e singurul dintre noi (de fapt, din întreaga poezie românească a ultimelor decenii) care a debutat cu o carte în al cărei titlu se găsește cuvântul „poezii” – câți poeți de azi mai spun că ei scriu poezii, nu „poeme”?

Și mai e ceva ce se cere spus în legătură cu Adrian Diniș – și ține de un lucru la care m-am tot gândit în ultimii ani. Poeții de azi nu își mai citesc (rostesc) poemele atunci când sunt împreună, iar dacă totuși o fac, e-n asta o anumită stânjeneală, ceva îi reține, să te expui în felul acesta a devenit un lucru desuet și jenant. Pe măsură ce lumea devine tot mai asurzitoare și mai hrăpăreață, din păcate parcă și poeții vorbesc tot mai pe șoptite-ntre ei. Nu împărtășesc cu ușurință ce au mai scris, care le-a fost ultima bucurie, ce vers bestial îi bântuie... Diniș dădea cu tifla acestei stinghereli găunoase – încă de când eram niște nerozi de douăzeci și ceva de ani, își rostea poezia, la masă, sprijinit de un perete ori pe vreun holișor prost luminat, cu un fel de uimire, de încântare copilăroasă, și asta, indiferent de felul în care era receptat pe loc textul, făcea lumea un pic mai bună.

Despre Matthew Sweeney pot spune că a fost unul dintre poeții mei preferați și că mă simțeam puțin vinovat că nu i-am mai scris de un an și ceva, așa că am întârziat să-i spun că opt poeme ale sale, din grozavele Sanctuary și Black Moon, vor apărea în traducerea mea în revista brașoveană „Astra”, nr. 16 (1-2/2018). Și astfel n-am mai apucat să-i fac surpriza plănuită.

L-am întâlnit în 2008 prin Lituania, la Druskininkai, un orășel de graniță care mi-am dat seama că, în afară de festivalul de poezie pe care-l găzduiește, mai primește și o sumedenie de pensionari polonezi, fiind un fel de stațiune balneară, tihnită tot timpul anului (cu excepția câtorva zile din octombrie în care își fac de cap poeții). Beam vin roșu împreună în Vilnius (nu mi-l aduc aminte consumând altceva) și eram ușor intimidat, iar el se purta așa cum avea să o facă de fiecare dată: de parcă am fi fost old buddies. Un irlandez sincer, direct, povestitor cu mult farmec, combinând precizia și melancolia cum mai rar le reușește poeților, Sweeney a fost primul scriitor cu care am făcut un interviu (ocazie cu care i-am și tradus și publicat bilingv opt poeme în primul număr al revistei „Poesis internațional”, din iunie 2010), și de atunci a avut mereu grijă să-mi strecoare când ne revedeam (sau să-mi trimită prin poștă) cel mai nou volum publicat.

Însoțirile noastre ulterioare de la Sibiu („Poets in Transylvania”, 2015), apoi Bistrița („Poezia e la Bistrița”, 2016), mi l-au apropiat și mai mult, deși, luat mereu cu altele și gândindu-mă că e destul timp, nu m-am ținut de promisiunea pe care i-o făcusem cândva, de a-i traduce o antologie în românește (îi mai apăruse una mai demult, în 2003, pe când locuia la Timișoara). M-am reîntors în iulie, la Bistrița, în localul de lângă parc unde stătusem și povestiserăm cu doi ani în urmă, era soare, iar el îmi păruse mai obosit și mai lipsit de vivacitate, am pus-o pe seama drumului lung pe care îl făcuse, acum aflu că suferea de o boală a neuronilor motorii, care însă nu l-a împiedicat să scrie (patru cărți superbe publicate în ultimii cinci ani: Horse Music, Twentyone Men and a Ghost, Inquisition Lane, My Life as a Painter) și să trăiască din plin până la capăt.

Cuprins

Portret

·       Grete Tartler

Poezie

·       W. H. Auden (Marea Britanie / Statele Unite ale Americii), traduceri de Radu Vancu, Diana Geacăr, Șerban Foarță, Andrei Doboș, Tiberiu Neacșu, Florin Bican, Claudiu Komartin

·       Adrian Diniș

·       Andrei Sen Senkov (Rusia), în traducerea Dianei Iepure

·       Trei poete suedeze (a zecea ediție a atelierului de traducere româno-suedez organizat de ICR Stockholm): Anna Axfors (traducere de Anastasia Gavrilovici); Hanna Rajs (traducere de George State); Sanna Hartnor (traducere de Alina Purcaru)

·       Guillaume Apollinaire (Franța), în traducerea lui Octavian Soviany

·       Raúl Zurita (Chile), în traducerea Ligiei Keșișian

·       Eugen Cioclea

·       Alexandru Bulucz (Germania), în traducerea lui Robert G. Elekes

·       Cătălina Matei

·       Fiona Sampson (Marea Britanie), în traducerea Dianei Manole

·       Liviu Antonesei

·       Karl Schembri (Malta), în traducerea lui Cosmin Perța

·       Radu Nițescu

·       Mustafa Köz (Turcia), în românește de Tiberiu Neacșu

·       Diana Iepure

·       Pilar Adón (Spania), traducere de Anastasia Gavrilovici & Elena Borrás García

·       Michael Astner

·       James Byrne (Marea Britanie), în traducerea Alexandrei Turcu

·       Valeriu Mircea Popa

·       Luljeta Lleshanaku (Albania), în traducerea Liei Boangiu

·       Tudor Crețu

·       Kristina Kočan (Slovenia), traduceri de Leonard Ciocan & Cristina Stancu

·       Cătălin-Mihai Ștefan

·       Gassid Mohammed (Irak / Italia), în traducerea Danielei Mărculeț

·       Pontus Lindh (Suedia), în traducerea Gabriellei Eftimie

·       Denisa Păun
Xie Xiangnan (China), în traducerea lui Paul Burcia

·       Bogdan Diță

Proză

·       Georges Perec (traducere de Laurențiu Malomfălean)

·       Bogdan Răileanu

·       Claudiu Komartin

Eseu

·       „Poezia este ceea ce trebuie spus” – Andrei Dósa despre Sándor Kányádi

·       „Tăcere și automutilare” – Bogdan-Alexandru Stănescu despre Giuseppe Ungaretti

·       „Cioclea. Nimeni altcineva!” – Emilian Galaicu-Păun despre Eugen Cioclea

·        „Memento Muray” – O. Nimigean despre Philippe Muray

·        „Angela Marinescu, briciul lui Ockham și posibilităţile limbajului” – Cosmin Ciotloș despre Angela Marinescu

Cronică de carte

·       Grațiela Benga despre Cuvinte salvate (Editura Omonia, 2018) de Grete Tartler

·       Rita Chirian despre Scrisoare către un prieten și înapoi către țară: un manifest (Editura Paralela 45, 2018) de Ruxandra Cesereanu

·       Teodora Coman despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu

·       Alexandra Turcu despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu

·       Alex Ciorogar despre Insectarul Coman (Charmides, 2017) de Dan Coman

·       Daniela Luca despre Mai sincer ca Himalaya. poeme politice (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Constantin Abăluță

·       Sînziana-Maria Stoie despre tribar (Nemira, 2018) de Andra Rotaru

·       Romeo Aurelian Ilie despre Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018) de Cosmin Perța

Interviu

·       Andra Rotaru în dialog cu Ruxandra Cesereanu

Artă

·       Diana Marincu despre Geta Brătescu

·       Ana Toma despre Eugen Vuțescu