Doris Mironescu, „Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei”

O bucurie să revizitez probabil cea mai importantă (căci inteligentă, nuanțată și empatică) lectură a lui Max Blecher; la șapte ani de la apariția într-o ediție cam anonimă (care a circulat, ce-i drept, în cercurile ultraspecializate de critici și istorici literari, dar și pe la câțiva blecherioți împătimiți), Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei a lui Doris Mironescu are o viață nouă – despre această a doua ediție, apărută la Humanitas, se va vorbi mâine, de la ora 17, la librăria de la Cișmigiu.

„Maeștrii unei arte muribunde” la Bacău

Bacăul e al doisprezecelea oraș în care ajung cu Maeștrii unei arte muribunde, și merg și cu exemplare din „Poesis internațional” nr. 21. Va fi o-ntâlnire în care vom vorbi și voi citi din ele, de la ora 17, la Sala multimedia a Bibliotecii „C. Sturdza” (Strada Aleea Parcului, nr. 9), unde alături de mine vor fi directorul bibliotecii, criticul Adrian Jicu, și poetele Violeta Savu și Mioara Băluță.

Miercuri, în Londophone

În februarie, Vasile Ernu a-nceput o serie de întâlniri lunare găzduite de Londophone (Str. Ioan Zalomit, nr. 2, București), localul de lângă Cișmigiu ținut de opt ani încoace de către Vlad Bolocan. La edițiile anterioare, Ernu a stat de vorbă cu Florin Chirculescu și Tatiana Țîbuleac, iar pentru cea din aprilie m-a chemat pe mine. În avans, am schimbat câteva cuvinte, iar dialogul nostru a apărut ieri pe Bookhub. Se va continua live miercuri seară, de la ora 19.

Institutul Blecher, ediția 174

Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 22 aprilie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Radu Aldulescu și Anca Chimoiu.

Radu Aldulescu este unul dintre cei mai reputați prozatori români din ultimii douăzeci și cinci de ani. A publicat romanele: Sonată pentru acordeon (1993, 2008), Amantul Colivăresei (1996, 2006, 2013), Îngerul încălecat (1997, 2011), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997, 2007), Proorocii Ierusalimului (2004, 2006, 2009, 2015), Mirii nemuririi (2006), Ana Maria și îngerii (2010), Cronicile genocidului (2012, 2015) și Istoria Regelui Gogoșar (2015). A mai citit la ediția a 15-a a Institutului Blecher, pe 24 martie 2010, iar duminică vine cu un fragment din a zecea sa carte, Rezidenți în casa visurilor, în curs de apariție laHyperliteratura. 

Anca Chimoiu a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității București și a lucrat în presă și în publicitate, însumând peste 15 ani de experiență de comunicare în branduri locale și internaționale. A publicat în „Revista de povestiri” și în „Iocan”. În prezent este freelancer și pregătește prima sa carte de proză.

Moderator: Claudiu Komartin


          Am descoperit proza lui Radu Aldulescu acum aproape 15 ani: Amantul Colivăresei, unul dintre cele mai solide și mai memorabile romane ale anilor '90 rămâne și astăzi, cred, o piesă de rezistență a prozei românești scrise în perioada de așa-zisă „tranziție” de după 1989. De atunci, universul lui Aldulescu, simplist și restrictiv etichetat de unii ca „mizerabilist” (când de fapt e acolo o lume colcăitoare de instincte și dezabuzări, destine torsionate și caractere cu tot felul de diformități, pornind de la observația socială în priză directă, refuzând orice împodobire sau estetism falsificator), s-a îmbogățit cu noi cărți, pe câteva dintre ele le-am căutat după ce Aldulescu a citit din ele fragmente memorabile în diferite ocazii (din Proorocii Ierusalimului cândva în prima parte a anilor 2000 la cenaclul Euridice, din Ana Maria și îngerii acum 8 ani la Institutul Blecher etc.). Chiar și cărțile sale „de parcurs”, adică acelea în care nu își pune la bătaie toate calitățile (Mirii nemuririi, spre exemplu), rămân lecturi care ți se fixează în memorie și rotunjesc profilul acestui prozator aspru și colțuros, care nu e totuși doar un povestitor excelent, dintre cei foarte receptivi la multiplele fațete ale realului. Pentru că Aldulescu este, dincolo de prejudecățile unor comentatori leneși care i-au lipit eticheta de observator al unei lumi de lumpeni și desperados, un scriitor artist (nu însă unul al poleielii sau al înfrumusețărilor calpe), lucru pe care l-am realizat cel mai clar când, publicându-i un fragment din Cronicile genocidului în „Poesis internațional” (nr. 6 / septembrie 2011), am observat atenția pentru frazare, subtile rime și asonanțe care făceau din text o structură obsedată de sonoritate, și pe care, fără să-mi dau seama din prima, o „auzeam” aproape ca pe o compoziție muzicală.
          Radu vine duminică la Tramvaiul 26 să citească din cartea pe care Hyperliteratura i-o va publica în luna mai, Rezidenți în Casa Visurilor. Împreună cu el va citi câteva proze scurtissime Anca Chimoiu, care a publicat de curând în revista „Iocan”. Sunt tare curios cum va arăta al zecelea roman al lui Aldulescu, dar și cum o să fie receptată proza Ancăi la ediția 174 a Institutului Blecher.

Două poezii primăvăratice

fumul, visul, umbra

dați-mi doar blândețe şi gâdilituri,

acari încercați, vitejii mei,

să mă pot preface că nu ştiu ce îi aşteaptă

pe melcii-ăştia țăcăniți

care au zbughit-o din poienița poetului

glonț către calea ferată.

cât avânt tineresc, prieteni moi-lipicioşi,

în dimineața asta în care

fumul, visul şi umbra tot intră şi ies, indecise

dacă să stea sau să plece,

să-şi facă sălaş în mine

sau poate în cutia de pantofi,

printre frunzele neîncepute

de salată și de trifoi.

Cerasela de la Cambridge Leisure

când iese ea din Tesco, aranjându-și eșarfa
şi dresurile cu gesturi intraductibile –

o prințesă fără griji, toată numai volănaşe,

curele şi cârlionți

îmbăiați în moscul zilelor nelucrătoare.

soarbe dintr-un cappuccino şi face

botic de iepure: lasă puțin spuma să i se

odihnească pe buza de sus, în fluierăturile

unei găști de veverițe punkiste.

ca din întâmplare, bareta rochiței alunecă

uşor de pe umăr – şi imediat, cu

gesturi profesioniste, selfie-ul care-i

dă gata pe cei şapte Mr. Patel de la

car wash. pupicii studiați, expresia

lascivă-nvățată cândva la Pleşcoi: încă o capodoperă

halită pe loc de împărăția instagram.

so precious, Cerasela. so fucking special

soarele coboară încetișor, în câteva ore Bella* o să

țopăie tonifiată de la piscină

înspre parcarea din centru

pentru o smotoceală-antreu pe bancheta din spate a

Ferrari-ului fraților Cataldi.

dar asta va fi diseară, iar până diseară

mai sunt atâtea de făcut –

până când delfinii, o, delfinii

vor ieşi în treninguri impecabile,

zvelți și voluptuoși, de la sală.

* cei trei italieni pe care i-a cunoscut la bazin au găsit că-i singurul nume potrivit pentru ea

Polifonic & European Poetry Festival

Când mi-a propus să o secondez în proiectul gândit pentru 2018 (pe care l-a denumit Polifonic), am știut că Simona Nastac a pus în mișcare o treabă care sigur va ieși foarte bine. Mai colaborasem cu Simona la Dada 100 (2016) și la Metamorph (2017), evenimente performative pe care ea le-a curatoriat, iar eu le-am prezentat, și știam că gândește foarte atent, (horribile dictu) profesionist și asumă fără rest proiectele în care se implică. Miercuri seară, la Londra (de la ora 19, la sediul ICR din Belgrave Square, nr. 1) va fi o primă „reprezentație” sub titlul Polyphonic: Animated Poetry and Music, ai cărui protagoniști sunt poeții Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov. În timpul lecturilor lor, vor fi proiectate animații făcute de (tot mai) cunoscuta artistă Raluca Popa. De traducerile poemelor în engleză s-a ocupat Andrew K. Davidson, care a lucrat împreună cu Anastasia Gavrilovici și Cătălina Stanislav. Va fi și muzică: György Ligeti în interpretarea a trei muzicieni est-europeni stabiliți în Marea Britanie: Ioana Forna, Adriana Cristea și Nikolay Ginov. O muncă de echipă care, veți vedea în mai la București, a dat rezultate spectaculoase.

Mai rămân puțin în Londra, fiindcă amicul meu, dinamicul și foarte talentatul poet și performer S.J. Fowler m-a invitat să citesc într-una dintre serile Festivalului European de Poezie pe care-l organizează. În seara austriacă, de joi, îl voi reîntâlni pe Robert Prosser, care acum un an pe vremea asta modera o lectură pe care am avut-o la Literaturhaus Viena. Intrarea e liberă la șmecheria poetică ce se va ține la Rutland Gate, nr. 28, în cartierul Knightsbridge, de la ora 19.

Pentru o antologie de poezie a Generației Războiului. George Dan

George Dan (1916-1972)
se naște pe 10 februarie 1916, la Cadievu, sat din Cadrilater, pe atunci în componența Regatului României. Absolvent al Liceului „Ştirbei Vodă” din Călăraşi, lucrează în Marina Militară, apoi în Marina Co­mercială, obţinând brevetul de ofiţer în 1940. Paralel cu cariera marinărească, George Dan este o prezență și în peisajul literar al epocii: scoate la nouăsprezece ani o revistă efemeră („Nenufar”) la Călărași, debutează un an mai târziu în „Revista scriitorilor români” sub pseudonimul George Danubia, este redactor la mai multe publicații, frecventează cenaclul „Sburătorul” și se regăsește, alături de poeți cu câțiva ani mai tineri, precum Tonegaru, Popovici sau Crama, în cercul din jurul revistei „Kalende”. Îi apar trei poezii în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale” pe anul 1946. Este pe punctul de a publica prima sa carte, al cărei manuscris câștigă a doua ediție a Premiului „Ion Minulescu” (primit cu un an înainte de către Alexandru Lungu), însă Oamenii din lande (care s-ar fi intitulat inițial Marea de Sargasse) nu apucă să mai apară în perioada tulbure de după 1947 (același destin îl are, de altfel, și Steaua Păstorului a lui Barbu Cioculescu). Debutează, cu ajutorul lui Ion Vinea (cel care scrisese primul, în 1943, despre poezia tânărului matroz), cu volumul Bună dimineața (Editura de Stat, 1949), cu un cuvânt înainte de Marcel Gafton, „o colecție de abstracțiuni politice în tonalitate imparțială” (Marian Popa), pentru care este decorat cu Ordinul Muncii. Urmează, în anii ’50, mai multe cărți „pe linie”, narațiuni versificate acceptabile în anii realismului socialist (dintre care ambițiosul poem epic Rapsodia marinarilor, apărut în 1954). În 1976, Editura Minerva reeditează Bună dimineața, iar până la sfârșitul vieții (moare la București, pe 5 ianuarie 1972, în timpul unei „șezători literare”), George Dan mai publică volume de balade și romanțe marinărești și traduce masiv din poezia orientală (Saadi, Tagore, Khayyam). Manuscrisul Oamenii din lande, încredințat criticului M.N. Rusu, este publicat pentru prima oară în 2011 de editura clujeană Eikon.



Femeia din Cetatea Albă


Femeia din Cetatea Albă
avea ochi negri, să înfrunte
zuluful ce-i cădea pe frunte
ca roiul de furnici pe-o nalbă.

Femeia din Cetatea Albă
cu pielea gâtului bălană
și buze roșii de spioană
purta, de galbeni grei, o salbă.

Femeia din Cetatea Albă
mi-a spus în șoaptă o poveste
cu arestări și manifeste,
sorbind, la masă, dintr-o halbă.

Femeia din Cetatea Albă
era spioană? Comunistă?
Sau doar o văduvă-altruistă
în patul ei din noaptea albă.

(poem apărut în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale”, nr. 1 / mai 1946)


Stea neagră


De pe fundul inimii,
ca pe o plantă în somnul negru și gras,
te cresc din imaginație:
vegetație cu dinții galbeni de castor.

Mâna-n cinci colțuri a împietrit așteptând.

Copilă cu părul de piatră neagră
și ochii ca miezul planetei,
odată, ca pe un meteor te-am atins
și de-atunci fierul sângelui meu arde.
Mă luminezi pe dinăuntru
și-n falii mă cutremuri
și mă suni în unde
din ce în ce mai largi pe-o față lichefiată.

Câți arbori, câți bărbați,
câte ierburi și câte femei
și-au desfrunzit osemintele
să-nmugurim pe țărmul acesta?

Întunericul putred din mări
ace de sare în nări
și limba-ncărcată de minerale.

Știu întoarcerea osului în rădăcini;
știu creierii de piatră în decrepitudine;
știu carnea verde că minte
știu mugurii sângelui –
dar înainte de-a fi piatră roșie,
din toată inima arsă:
stea neagră, stea neagră, stea neagră!

(Oamenii din lande, 2011)

„Berlin Hamlet”, de Szilárd Borbély (Casa de Editură Max Blecher, 2018)

L-am descoperit pe Szilárd Borbély când Andrei Dósa mi-a propus șapte poeme din Berlin Hamlet pentru numărul 14 (2/2014) al „Poesisului internațional”. Mi se dezvăluia un poet extraordinar, care murise de doar câteva luni, sinucigându-se la 50 de ani, iar prima luare de contact cu literatura lui Borbély a fost atât de teribilă și de obsedantă încât am păstrat în minte în următorii ani ideea de a publica întregul volum în românește. Iar asta se întâmplă în 2018, Berlin Hamlet (care între timp a apărut în limba engleză la NYRB) iese la Casa de Editură Max Blecher, într-o ediție bilingvă maghiară-română, fiind cel de-al șaptelea titlu care apare în șapte ani în colecția „Orfeu”. Apariția cărții este rezultatul unei colaborări entuziasmante între Ana Toma și Andrei Gamarț (cel care a realizat o lucrare specială pentru coperta volumului, impresionat de atmosfera și de tușele întunecate ale volumului), pe de o parte, și între mine ca redactor și Andrei Dósa, care, după ce a transpus în românește volume de István Kemény, Szilárd Borbély și o antologie a tinerilor poeți maghiari din Transilvania, e cel mai valabil și mai dedicat traducător de poezie maghiară al momentului.

Szilárd Borbély, Berlin Hamlet

Casa de Editură Max Blecher, 2018

colecția „Orfeu”

Agnosco

În cutia poștală s-au îngrămădit iar plicuri parfumate, în care găsesc scrisori ce îmi mărturisesc devotamentul și eterna adorație, și altele, mirosind a catran și urină, pline de cele mai cumplite înjurături. (Și iată că în continuare par scrise de una și aceeași mână, ba chiar sunt sigur c-au fost compuse în același timp). Ducă-se dracu, asta chiar nu are de-a face cu mine!, îmi spun mototolindu-le, și mă culc la loc pe salteaua mea îngroșată de rubine și spurcăciuni.

Institutul Blecher, ediția 172

Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 1 aprilie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Radu Nițescu și Cătălin Constantin.

Radu Nițescu (n. 1992) a urmat cursurile Facultății de Litere și a publicat volumele de poezie gringo (2012) și Dialectica urșilor (2016), care l-au impus ca pe unul dintre cei mai originali și mai atașanți poeți ai ultimilor ani.

Cătălin Constantin (n. 1980) a studiat Filosofia la București. Profesor de liceu și poet cu un cult al boemei, le predă logică bolnavilor mintali și îi recitește cu devotament pe Khayyam, Esenin și Baudelaire.

Moderator: Claudiu Komartin