Serhii Jadan

          Am tot auzit în ultimii ani, ca despre un fenomen inimaginabil la noi şi în destule alte țări şi literaturi contemporane, despre ucraineanul Serhii Jadan (Сергiй Жадан), care are aproape popularitatea unui rock-star în țara vecină. Am fost azi la lectura / concertul acestuia de la Palatul Culturii din Cernăuți, momentul de vârf al Festivalului Meridian Czernowitz, și am înțeles că nu e nicio exagerare în poveștile legate de magnetismul și de faima acestui poet, romancier, eseist, traducător și muzician. Peste 250-300 de spectatori, mulți stând în picioare, Jadan sigur pe el, vioi, exact în tot ce a făcut, fără să dea niciun moment senzația că ar putea fi stângaci sau că ar da bâlbe – charismatic, deși nu extraordinar de călduros, intens deși – de la un punct încolo – oarecum monocord (din punct de vedere sonor, fiindcă altfel limba nu o cunosc, iar textele citite în traducere au altă forță decât performate în original), însă niciodată plictisitor sau edulcorat. Ritm de trasor al rostirii, vigoare, siguranță de sine și o excelentă colaborare cu cei doi muzicieni care l-au însoțit într-un spectacol de o oră la capătul căruia părea scos din cutie. Showman cu fler, i-a invitat pe cei câteva zeci de tineri care stăteau ciorchine, în picioare, pe culoarele dintre scaune, să vină pe scenă, în spatele și în jurul lui și al chitariștilor. Văzându-l, am început să cred și eu că e un fel de combinație între Maiakovski și Dave Gahan. Ceea ce numai în asemenea spații convulsive și deprinse cu tragedia (cum este Ucraina contemporană) pare să mai fie posibil.
          Un roman de Jadan va apărea curând la Editura Cartier, în traducerea Mariei Hoșciuc. Cât despre poezie, se găsesc traduceri în limba engleză ale textelor sale pe site-ul Poetry International, printre ele și faimosul „Lukoil”, care arată cum mai poate fi formulată credibil poezia politică în vremurile pe care le traversăm.