Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
marți, 5 septembrie 2017
Marius-Iulian Stancu & Ovidiu Komlod la Casa de Editură Max Blecher
Marius-Iulian Stancu are două volume de poezie publicate de Herg Benet în 2011, respectiv 2012. După electric&more, Stancu a stat la cutie, iar acum revine la Casa de Editură Max Blecher cu volumul pe tine te cântă menajerele, din care a avut o lectură în martie, la ediția 147 a Institutului Blecher. Poezia lui, exactă şi bine dozată, tehnică fără excese supărătoare, nu este nici abstractă, nici futuristă sau „postumană”, fiindcă el ştie prea bine că pentru omul actual „The Future’s so Last Century”. Lucru pe care volumul pe tine te cântă menajerele îl ilustrează fără rest în aproape 40 de poeme condensate, eliptice, scrise cu inteligență și precizie.
Din motive care țin de ciudățeniile poeților și de toate lucrurile acelea misterioase care îi fac unici, Laurențiu Malomfălean a ales ca prima lui carte de poezie, pe care i-o publică în toamna asta Casa de Editură Max Blecher, să fie semnată Ovidiu Komlod. O selecție de poeme din noapte-lumină au apărut deja în numărul 18 (2/2016) al revistei Poesis internațional și pot fi citite online, la pag. 248-251. Ovidiu Komlod / Laurențiu Malomfălean e deja destul de cunoscut în mediul literar și publicistic pentru cronicile și eseurile sale din ultimii ani, este doctor în Litere la Cluj (2014) și autor al volumului Nocturnalul „postmodern”. Când visele imaginează hiperindivizi cu onirografii, premiat în 2015 la Gala Tinerilor Scriitori de la București la secțiunea „Tânărul Critic al anului”. De asemenea, el este un competent traducător din limba franceză și un mare pasionat de Georges Perec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu