O ambulanță pentru USR!

       I-am judecat greșit pe membrii USR când am crezut că sunt niște diletanți care intră într-un joc pentru care nu sunt pregătiți și că-s șanse mari să fie înfulecați de carnasierii autohtoni în doi timpi și trei mișcări. A fost încă una dintre naivitățile generate de exasperarea multora dintre noi în relația cu o clasă politică anti-națională și, hai s-o spunem fără balete retorice, criminală. Am crezut că dacă vin niște chipuri noi, o seamă de oameni mai decenți și mai bine pregătiți în domeniile din care s-au ridicat, cu studii mai temeinice decât cei câteva zeci de mii de rinoceri care țin țara în șanț, acești câteva sute de professionals cu cariere notabile, în special în corporații (deși liderul lor, Nicușor Dan, contrazice această afirmație ușor de confirmat din punct de vedere statistic), ei vor fi o alternativă suplă, care ne va reprezenta cu probitate pe aceia dintre noi care își doresc o Românie cu un destin european, în care jaful, înșelăciunea și plocoanele să nu mai fie standardele sociale și economice, să trăim adică într-o țară eliberată din chingile servitudinii și ale intoleranței.
       Așa că, să nu lungesc vorba, i-am votat (eu personal fără niciun fel de entuziasm, unii dintre amicii mei cu același avânt candid cu care au mers în ultimul deceniu pe mâna unor farsori și a unor personaje mocirloase ca Traian Ungureanu, Neamțu, Voinescu sau Papahagi). Și asta deși simțeam că acești oameni aparent raționali, civilizați și excesiv de politicoși nu le vor face față jivinelor fără scrupule din partidele consacrate. Țin să le fac această concesie: USR nu a înșelat în felul în care, cu un ciclu electoral în urmă, a făcut-o PPDD-ul (un partid ajuns în Parlament cu voturile unui mare număr de oameni fără discernământ, fără cultură politică, deconectați de la orice altceva din realul imediat în afara unei televiziuni de scandal și temeinică stricăciune morală). Nu. Acest partid a început să se canibalizeze înainte să realizeze ceva, lucrul cel mai neînsemnat, dar care să ne dea curaj și să ne facă în continuare să le luăm apărarea, în fața tuturor celor care se bucură în continuare la pomeni electorale și-s cu gândul doar la o nenorocită de mărire de pensie, deși în același timp mor de dorul și grija copiilor și nepoților lor plecați la munci degradante în Occident...
       Prin tot ceea ce fac acum, USR-iștii arată că au eșuat dinainte de a începe. Candoarea lor a fost o poveste frumoasă. Desigur, probabil că sunt câteva zeci de membri ai acestui partid (unii dintre ei parlamentari care chiar au ce căuta în legislativ, alții consilieri locali care pot reprezenta cu cinste partea corectă, umană, tolerantă, nespălată pe creier a comunității din care fac parte) care își vor găsi loc în alte părți, probabil că în special în platforma lui Dacian Cioloș, alții vor face un partid politic care va fi ce nu a reușit să fie partidul lui Marian Munteanu, un monstruleț conservator-ortodoxist pentru gulerele albe atrase de iliberalismul cu patria și religia-n piept din linia Orbán-Kaczyński-Trump.
       Dar Uniunea Salvați România a clacat mult prea devreme. Cum să te preocupe doar lupta pentru putere din interiorul unui partid cu 1800 de membri care n-are decât o singură idee obosită, anticorupția, ajunsă un clișeu la fel de puturos ca o saramură de pește uitată o săptămână pe aragaz? Ce mari războaie interne când, pe de o parte, din punct de vedere politic tu încă ești nimeni în drum, iar pe de alta, țara e condusă de niște piromani cărora nu are cine să le facă opoziție? Cred oare fruntașii acestui partid că scorul electoral de acum opt luni are legătură exclusiv cu ei, și nu cu idealurile unei părți a României care s-a identificat cu folosirea corectă a pronumelui relativ și cu cv-urile lor care nu păreau scoase peste noapte din ferma de porci a lui Dragnea?
       Scriu asta acum fiindcă știu că referendumul intern al USR nu va schimba nimic, în cazurile lor jocurile sunt făcute, chiar dacă quakerii ortodocși Moroianu-Armand & co. nu vor avea câștig de cauză, fiindcă totul a fost clădit pe o fundație putredă.
       Pe scurt: cu toate reținerile mele, pe care le-am exprimat apăsat de mai multe ori începând din noiembrie trecut, mă simt încă o dată înșelat, iar ca mine sunt nu puțini concetățeni ai mei pe care îi mai ține legați de România un fir tot mai subțire și mai nesigur.