Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
joi, 15 septembrie 2016
Fragmente letone
De două zile în Riga, oraș pe care l-am lăudat (și l-aș lăuda în continuare, fiindcă e curat și liniștit și are un plus de civilizație pe care nu-l prea găsești în Balcani), dar adevărul e că-i plictisitor ca un sandviș cu ton.
Cu cât umblu mai mult (evident, nu am ieșit prea mult din zona centrală, deloc mică, aș zice că Riga e comparabil ca mărime cu Chișinăul sau cu Sarajevo), cu atât mă miră unele caracteristici care par neschimbătoare.
În primul rând, bulevarde largi (bănuiesc că aici e mâna sovieticilor), orașul e aerisit și luminos; deși traficul nu e de neglijat, nu pare să te stranguleze ca-n alte orașe, mai familiare mie. Apoi, pe stradă aud vorbindu-se aproape numai rusește, ceea ce e, totuși, o surpriză. Copii, adolescenți, skateri care vorbesc în rusește, mămăițe și oameni de afaceri, rusa pare principalul vehicul lingvistic.
Rare barurile și resturantele, iar despre terase în firea lor pot spune că nu am văzut nici una. De fapt, cred că în preumblările mele am dat de mai multe frizerii decât de restaurante. Pe de altă parte, în orice magazinaș intru, cineva își cumpără o sticlă de tărie (pe lângă vodcă, am pus ochii pe brandy-ul Bonaparte, probabil o specialitate locală). Cu atâtea frizerii și coaforuri pe metru pătrat, ai zice că letonilor le crește părul ca la wookies.
Puține băncuțe, în unele scuaruri din jurul bisericilor vechi, în rest să tot mergi, zici că ăsta e-un neam de oameni care nu stau jos decât în autobuz. Altfel, letonii sunt bine crescuți și distanți, au ceva din răceala și civilitatea imperturbabilă a nordicilor. Poți trăi în orașul ăsta o săptămână fără să intre nimeni în vorbă cu tine. Ba da, m-a oprit pe stradă un indian să mă întrebe de direcție și până la urmă mi-a zis și câteva cuvinte în românește, învățate de la colegul de muncă, scuzându-se totuși că ăla l-a învățat mai ales înjurături. Mda.
Voiam să notez câteva impresii la cald, după cele telegrafiate acum două zile pe facebook. Peste trei ore am lectura, împreună cu un poet american care trăiește în Nepal, și e o combinație între Brad Pitt și Mihăiță, chitaristul poet și probabil pictor de care erau îndrăgostite toate fetele în a X-a, și cu un lituanian. Ne duc într-un orășel din apropiere, probabil un soi de Bragadiru al Rigăi, nu înțeleg cine a făcut programul, dar e cel mai aiurit și aiuritor festival la care am participat vreodată. Singurul lucru mișto e că lectura de la 18 din Jurmala are un titlu/moto care m-a dus cu gândul la Dan Coman: Those who are happy drink coffees and read poetry...
nu știu de ce, dar încă din copilărie am avut un interes pentru tot ceea ce are legătură cu Letonia. visam mereu să ajung la Riga.visul nu s-a împlinit încă. dar, cine știe? poate voi ajunge vreodată...
RăspundețiȘtergere