Poemul săptămânii: Florin Mugur și Daniela Crăsnaru

Poemele alese săptămâna trecută și săptămâna aceasta le aparțin lui Florin Mugur (1934-1991) și Danielei Crăsnaru (n. 1950), așadar un poet 60-ist și o poetă 70-istă despre care am elaborat puțin în textele de prezentare ce preced poemele „Marginea de apă”, respectiv „Ludică”.

Florin Mugur

Florin Mugur (1934-1991) debutează la 19 ani cu Cântecul lui Philipp Müller, iar în următorii ani continuă să publice și alte volume tipice perioadei realismului socialist, stăruind într-o formulă cu valoare strict propagandistică, din care nu se poate salva nimic.

A urmat cursurile Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” și a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București în 1960, anul în care, prin debuturile lor în colecția „Luceafărul” a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, Nichita Stănescu, Cezar Baltag și Ilie Constantin aveau să fie deschizători de drum pentru noua lirică pe care generația 60 o va impune în anii următori.

Mugur reușește să prindă, cu tot decalajul produs de startul său deloc meritoriu, „trenul” generației sale, redebutând, dacă se poate spune așa, la 33 de ani cu Mituri (1967). Urmează alte volume de poezie, printre care Destinele intermediare (1968), Cartea regilor (1970), Cartea prințului (1973), Piatra palidă (1977), Dansul cu cartea (antologie, 1981), Spectacol amânat (1985), cărți de proză și de interviuri (cel mai cunoscut rămâne probabil Convorbiri cu Marin Preda, din 1973). Schițe despre fericire (1987) este cartea sa cea mai modernă și mai greu de încadrat, fiind alcătuită din fragmente de proză poetică, eseistică și jurnal, cuprinzând de asemenea cronici și portrete ale unor scriitori contemporani.

Greu de spus în ce măsură afirmația lui Ștefan Augustin Doinaș din prefața la Dansul cu cartea poate fi citită astăzi altfel decât ca un compliment făcut din stimă colegială – căci Mugur și-a câștigat prețuirea „confraților” ca redactor foarte dedicat profesiei sale, dar și ca autor în scrisul căruia găsești mereu o anumită o noblețe contemplativă, o limpezime ivită din seninătate și coerență cu sine: „Florin Mugur este, probabil, singurul exemplu de poet capabil de a obliga timpul să lucreze în favoarea sa.” Mai degrabă nu, dacă e să ne luăm după cărțile apărute postum ale acestui scriitor aproape uitat (în fapt, una singură, Scrisori de la capătul zilelor, din 2002, cuprinzând 23 de epistole scrise între 1989 și 1991), a cărui poezie nu a mai cunoscut vreo antologare sau reeditare în cei 25 de ani scurși de la sinuciderea sa, pe 9 februarie 1991, la două zile după ce împlinise 57 de ani.

Marginea de apă

Ne citim unul altuia poeme până ne vine rău
și ne rezemăm clătinându-ne de zidul ud
privindu-ne sfârșiți, desfigurați
ca după un imens hohot de râs.

Și dacă – întreabă cineva – și dacă ne-am desprins
noi înșine ca o lacrimă
din marginea de apă a bătrânului imperiu corupt?
dacă ne e tată? cum să ne omorâm tatăl?

Istoria fricoasă a imperiului
făcută din tresăriri și mușcături și desprinderi
ca istoria unui iepure turbat.

Și dacă totuși ne e tată?
Răspunde, imperiu celest!

El e măreț, nici nu ne-aude
el e stăpân pe dușmănia lui profesională
el se uită peste capetele noastre
și numără sorii teribili.

din Portretul unui necunoscut (1980)

Daniela Crăsnaru

Daniela Crăsnaru (n. 1950) se naște la Craiova, unde absolvă Liceul „Nicolae Bălcescu”. Debutează publicistic foarte devreme (1967), fiind, la fel ca Mircea Dinescu sau Ioan Flora, unul dintre tinerii poeți foarte precoce de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Debutează editorial în anul în care absolvă Filologia la Craiova, cu Lumină cât umbră (1973). Autoare foarte prolifică, D.C. publică în următorii cincisprezece ani opt volume de poezie (dintre care Spațiul de grație, 1976; Crângul hipnotic, 1979; Vânzătorul de indulgențe, 1981; Emisferele de Magdeburg, 1987; Fereastra în zid, 1988), mai multe cărți pentru copii și proză scurtă.

Caracterizată prin inteligență, inventivitate și ușurința de a versifica pe diverse teme (așa încât e greu de spus dacă Daniela Crăsnaru e mai curând o precursoare a 80-iștilor, o confesivă moderată sau o manieristă atentă la mode și tehnici poetice, pe care le poate reproduce cu ușurință), cu un evident exces de productivitate, scrisul autoarei se domolește după 1989, când este pentru doi ani deputat, apoi intră în diplomație, fiind director adjunct al Accademia di Romania de la Roma. Ani în care Daniela Crăsnaru mai publică un volum de proză scurtă, în 1990, și unul de poezie, fără mare ecou (Austerloo), în 1998.

Daniela Crăsnaru se numără, alături de Grete Tartler, Ioana Ieronim sau Doina Uricariu, printre scriitoarele 70-iste care au fost trimise în anii ’90 în posturi diplomatice pentru a mai schimba peisajul dezolant al aparatului de „reprezentare” a României în străinătate, rămas aproape neschimbat din perioada ceaușistă.

Astfel, scriitoarea trece în plan secund, fiind aproape cu totul necunoscută cititorilor și poeților din ultimele două decenii, reputația Danielei Crăsnaru fiind – tot ca în cazul lui Dinescu – rezumabilă la cărțile scrise și publicate înainte de Revoluție, deși între 1991 și 2008 ediții ale volumelor sale de poezie au apărut în Marea Britanie, Olanda, Ungaria, Statele Unite și, firește, Italia.

Ludică

Mai sunt câteva instincte care nu-ncap în computer,

Câteva sentimente necodificate.

Sufletul umblă prin trup ilicit

Ca un râu fără margini trasate.

Cineva vinde sub preţ un gram de speranţă.

Noi privim sceptici din mijlocul Marelui Târg.
Până şi sfinţii sunt chibzuiţi şi-şi mănâncă
Haloul din frunte, cu sârg.



Taurul vine şi acum în arenă

Dintr-un timp ireal ca un mit.
Hai să-l lovim cu-n fascicul de laser

Sau cu un atom obosit.



Cine se mai aruncă azi în groapa cu lei?

Cine mai are timp de un gest anacronic?

Cine să mai consume mireasmă de tei
În veacul precis şi ironic?

Tu zâmbeşti programat, între două şedinţe,

Între două infarcturi răspunzi la apel

Şi-ţi ascunzi cu grijă în cutele cărnii

Un instinct demodat şi rebel.



Un grafic ciudat te invită metodic

Să fii totuşi om, dar să nu ai vreo vină,

De aceea ţi s-a programat, anul ăsta, în gând
Un minut de tandreţe adulterină.



Dar eu spăl când am chef podelele-n Eden,
Doar viaţa mea clocoteşte sub sceptrul ludic

Cum clocoteşte seva prin cămara vocalelor
Unui cuvânt suculent şi impudic.

din Șaizeci și nouă de poezii de dragoste (1982)