Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
luni, 7 martie 2016
Cristian Fulaș, „După plâns”
Când a debutat anul trecut cu romanul Fâșii de rușine, Cristian Fulaș era un necunoscut pentru mine și cam pentru toată „lumea literară”. Am vorbit la Bookfest despre carte și cam așa a-nceput istoria receptării și recunoașterii unui nume nou, care cred că va face mult în literatura română a anilor următori. Nu mult i-a luat lui Fulaș să devină un personaj tot mai cunoscut (și un autor tot mai apreciat): nu doar că volumul său de debut a avut multe cronici și comentarii, că s-a vândut relativ bine pentru sărăcia pieței editoriale de la noi, dar acum e și nominalizat la câteva premii mai mult decât onorabile și sunt convins că pe cel puțin unul dintre acestea îl va câștiga, din simplul motiv că e de departe cel mai bun debut în proză citit de mine în ultimii ani. Și face parte dintr-o trilogie, al cărei volet secund, După plâns, e gata și în curs de apariție.Va apărea în două-trei săptămâni, fiind o coeditare Casa de Editură Max Blecher + Gestalt Books. Am mai publicat un fragment în „Poesis internațional”, nr. 1 (15) / 2015, care poate fi citit, în așteptarea apariției acestui roman recomandat de O. Nimigean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu