luni, 9 noiembrie 2015

Komartin. Arborele genealogic

după John Robert Colombo


1.
Stră-străbunicul meu era țapinar
prin pădurile din
Transilvania habsburgă.
Prindea buștenii cu căngi
și frânghii și îi ducea în jos,
pe râu, până când într-o zi
a cunoscut o fată austriacă
deșteaptă și educată
care nu prea era de nasul lui.
Au avut împreună trei fiice
și un băiat. Cândva înainte
de 1900 s-au hotărât
să coboare-n Regat.
Nu știu ce-a fost în capul lor.

2.
Singurul lor fiu, muncitor
într-o uzină interbelică
din Craiova, s-a însurat cu Suzana,
despre care și azi se
bănuiește că ar fi fost evreică.
Dacă era așa, a păstrat foarte bine
secretul. Străbunicul
era un bărbat dur și își ieșea ușor
din fire. Cel puțin așa și l-au
amintit, multă vreme, cu toții.

3.
Pe băieții lui nu cred să-i fi
îmbrățișat vreodată.
Dacă unul dintre ei vorbea
la masă neîntrebat sau doar
scăpa furculița din mână,
răsturna masa și-i lua pe toți la omor.
Așa erau vremurile, adaugă
în capul meu o voce de om
bătrân și blazat.

4.
Bunicul s-a născut la Craiova
era blond și zvelt și a făcut carieră
ca dansator.
A murit înainte să împlinească 40,
doborât de un glonț într-o pădure
asemănătoare acelora
pe care bunicul lui le știa
foarte bine. De împușcat
l-a-mpușcat prietenul cel mai bun,
care-a murit și el după câteva luni.
Atunci au înțeles Komartinii
cum e când vânătorul devine
vânat.

5.
Bunicului din partea mamei i se
Spunea în satul ăla sărac din sud
„al lu Tătaru”. Pe Tătar nu și-l
mai amintește nimeni de mult,
dar când am ajuns la Istanbul
toți bărbații trecuți de 60
pe care-i întâlneam
jucând table și bându-și
tacticoși ceaiul la câte o
măsuță de pe malul Bosforului
semănau al naibii de bine cu el.

6.
La bătrânețe era omul cel mai
elegant din tot cartierul. Femeile
se pierdeau când le saluta în
drumurile matinale spre piață,
în costumul lui aranjat perfect,
cravată, butoni auriți,
cu mustața lui tunsă perfect,
cu pantofii lustruiți ca ai unui
wiseguy din Goodfellas.
Nici el nu știa cum se pronunță
exact numele ginerelui său,
și apoi al nepoților, așa că
îmi puteți spune cum vreți,
dacă e Komartín sau Komártin,
asta mă lasă rece.

7.
Taică-miu blond, cu ochii
albaștri, rebel adus cu picioarele
pe pământ de o școală militară
severă, mama brunetă,
cu păr ondulat și trăsături
orientale, când era tânără
se prezenta drept Cora Vaianis
și povestea că-i născută
în Salonic.
L-a visat pe tata în noaptea
de Sânziene, iar când
bărcile li s-au întâlnit pe
lacul din Cișmigiu, a știut
că-i mâna sorții la mijloc. Avea
19 ani. A aflat ea mai apoi
în ce s-a băgat.

8.
Născut în București, crescut
într-un cartier proletar
pe atunci mai nesigur și violent,
uneori mă simt aproape de
Marmara, de Anatolia,
de Insulele Prințeselor,
alteori de Viena și de
Karintia, de Lacul Amara,
de Dunăre,
câteodată de amintirea
Pădurii Nebune.
Mi-a fost mereu bine
sub Tâmpa și la Sibiu, dar
am fugit ca de dracu
de Pietricica. N-aș fi avut
motive serioase și totuși.
Niciodată un Komartin n-a
fost așa de speriat de o
pietricică.

9.
În vinele mele curge
când mai repede, când
mai încet, un sânge
de ungur, de austriac,
de valah, de tătar.
Câteodată se amestecă
și ies niște-ncurcături
de mai mare frumusețea.

10.
Dacă asta înseamnă să fii român,
atunci sunt român și
până la urmă
poate c-o fi vreo rațiune în asta.


Un comentariu:

  1. Foarte frumoasa aceasta curgere de vieti, de povesti, de personaje....Felicitari!

    RăspundețiȘtergere