Marché de la Poésie 2015

Am umblat prin Saint-Sulpice, de unde rămăsesem cu multe amintiri de acum 6 ani, când am avut o lectură pe scena târgului de poezie, ajuns, acum, la ediția a 33-a. Soare, cărți frumoase și scumpe, cărți ciudate și elitiste, cărți imposibile ca producție și preț, cărți ilizibile, deși simpatice, cărți agreabile, cărți inventive degeaba, reviste de poezie pentru nimeni, soare, soare, poeți francezi cu sacouri și eșarfe la gât, de parcă doar prin asta ar putea fi recunoscuți sau reținuți ca poeți, doamne de o anumită vârstă cu un farmec fanat, cititori ațipiți, un fel de bunădispoziție strâmbă, un fel de demnitate șleampătă, de oameni conștienți de bizareria preocupării lor, discuții politicoase și goale, ceva ca o trâmbiță de carton prin care cineva încearcă să dărâme un ziduleț, cărți de poezie, da, cărți admirabile scoase în câteva exemplare, de care nici nu te puteai atinge, editori care îți zâmbeau îmbietor, poate-poate vor mai avea un cumpărător, soare, o tradiție seculară păstrată-n perfuzii, un nărav curios care produce când te aștepți mai puțin cele mai violente flori care pot crește din carne. Ovidiu a spus-o cel mai bine când ne retrăgeam amețiți, sastisiți de atâta producție poetică autosuficientă, dar, mai ales, cât se poate de flască: spectaculos și dezolant.