Poezia în 2014. Adela Greceanu

Adela Greceanu, Și cuvintele sînt o provincie

(Cartea Românească, 2014)

După trei volume de poezie publicate între 1997 și 2004, Adela Greceanu revine cu una dintre cele mai bune cărți ale anului 2014, Și cuvintele sînt o provincie, după ce între timp a mai publicat romanul Mireasa cu șosete roșii (2008), iar o proză scurtă i-a fost inclusă în antologia Skrapliv, apărută în Suedia în 2013. Și cuvintele sînt o provincie are o calitate pe care o au toate volumele de poezie anterioare ale Adelei – este coerentă (adică are unitate de ton și o stilistică inconfundabilă), așa încât poate fi citită de la un capăt la altul nu ca o colecție de poeme, ci ca un parcurs firesc prin mai multe stadii și experiențe de autocunoaștere. O carte în care se dezvăluie o feminitate așezată și introspectivă, întotdeauna atentă la vibrațiile lumii exterioare, la alteritate și la viața secretă a cuvintelor, într-o poezie tranzitivă, firească, plină de farmec.

Gîscă

Și cuvintele sînt o provincie

vizavi de sensurile pline de viață de sub ele,

sensuri nebănuite acolo, deasupra.

Însă

tartină, cvasinecunoscută și a gestiona o relație

sînt cuvinte rostite cu atîta putere,

încît au smuls de sub ele

un sens care le-a făcut sinonime.

Pentru mine doar, ce-i drept.

Și-n clipa-n care

sensul nebănuit

s-a desprins din colcăiala de sensuri

de sub cuvintele astea

și a urcat în ele atingându-și ținta

din plin,

adică pe mine,

tartină, cvasinecunoscută și a gestiona o relație

au încetat să mai fie o provincie.

Spre deosebire de cuvîntul „gîscă”.

Ești o gîscă,

mi-a spus de mult un bărbat,

aveam vreo nouăsprezece ani.

Dar cuvîntul lui,

„gîscă”,

n-a ajuns la mine,

cum nici bărbatul acela.

Ca și cum nu existau.

Nici el

și nici cuvîntul lui, „gîscă”.

Nici măcar ca un provincial în provincie.