Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
joi, 23 octombrie 2014
Institutul Blecher 94
Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 19, sunteți invitați la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sector 2, Bucureşti) pentru a 94-a ediție a Institutului Blecher. Vor citi proză scurtă Florin Iaru şi Alexandru Tiepac.
Florin Iaru a fost unul dintre membrii proeminenţi ai „Cenaclului de Luni”. Realizator şi prezentator al mai multor emisiuni de cultură la postul național de televiziune. A debutat cu volumul de poezii Cântece de trecut strada (1981). Au urmat Aer cu diamante (1982. împreună cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan), La cea mai înaltă ficțiune (1984), Înnebunesc și-mi pare rău (1990), Poeme alese (1975-1990) (2002) şi volumele de proză scurtă Fraier de București (2011) şi Povestiri cu final schimbat (2013).
Alexandru Tiepac a absolvit Facultatea de Filosofie şi Logică din cadrul Universităţii Bucureşti. Autor al unui curs de psihologie şi psihanaliză şi realizator al emisiunii „Frontierele Minţii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu