Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
joi, 27 iunie 2013
Ion Gheorghe
Ultimul mare poet șaizecist. Cei care vor vrea să mă contrazică, să citească Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic (1966), Vine iarba (1968) și Elegii politice (1980). Îi provoc. Mi se pare rușinos că poezia lui extraordinară (din aceste trei volume) e întru totul ignorată. Chiar și pentru o țară uitucă și necinstită ca România. Nu pot să nu fiu mânios când Premiul Național "Mihai Eminescu" Opera Omnia a fost luat de câțiva poeți care nu au scris nici un singur vers adevărat, iar pe Ion Gheorghe criticii și istoricii literari l-au îngropat de câteva decenii. E aici, e cu noi, și la fel sunt cărțile sale.
(poemul acesta a fost scris în 1965, cam când Ana Blandiana publica Vibratoare pe Argeș)
mie mi s-ar prea îngrozitor să ia un premiu. uitarea e cea mai blândă pedeapsă pt tot ce a făcut.
RăspundețiȘtergeresuna foarte misto, pacat ca-i atat de obscur.:)
RăspundețiȘtergeretot alergic la Blandiana?:)
nu sunt sigur că a făcut lucruri abominabile. a fost comunist. s-a declarat și după 89 maoist. a trăit utopia aia. ca un țăran buzoian care probabil că n-ar fi avut prea mari șanse să facă ceva în viață dacă nu l-ar fi ridicat ăia și l-ar fi dus la școala de literatură și tot ce a urmat. iar poezia adevărată (o poezie vie după o jumătate de secol) ar trebui să răscumpere lașitățile sau oportunismele noastre. să nu-l confundăm pe un poet comunist cu torționarii sau bestiile care au distrus destine în vremurile alea nenorocite. I.G. a fost doar un țăran căpos și talentat care a ajuns unde a ajuns
RăspundețiȘtergerenu sunt alergic la Blandiana, e o doamnă demnă de toată stima. doar că poezia e-n altă parte
RăspundețiȘtergereM-ai facut curios si m-am apucat sa caut date despre autor. Bizar personaj, comunist fara sa fie oportunist, scriind o poezie care se inrudea mai deloc cu ''estetica de partid''. Marin Mincu il descrie in culori mai degraba calde in antologia sa.
RăspundețiȘtergereeu cred că a făcut. revista la care lucra (nu ca simplu redactor) se ocupa cu mancurtizarea, inversarea valorilor şi alte chestii vesele. adevărul e că şi-au făcut bine meseria.
RăspundețiȘtergereatmosfera în anii 80 era irespirabilă şi pe tărâm cultural fix revista aia era de vină. nu ştiu unde s-ar fi oprit dacă n-ar fi fost 89.
şi mai cred că talentul nu trebuie folosit ca scuză pt nimic şi nici o carte din lume nu poate spăla vreun păcat.
da, Veronica, un poet care a lucrat la o revistă comunistă trebuie îngropat de viu
RăspundețiȘtergerebine că au fost Stănescu, Sorescu sau Blandiana niște puri care au salvat cultura românească de mizeria și barbaria comunismului românesc
RăspundețiȘtergereL-am întâlnit în 1975 la redacția Luceafărului, mai apoi prin 2010 la casa sa de la țară de la Sărățeanca de Buzău, printre statuile sale litice. Am scris 9 eseuri de actualitate, pe blogul meu: Ion Gheorghe un poet controversat. O plăcere să stai de vorbă cu poetul Ion Gheorghe, deși nu s-a dezis, nici azi, de "realismul socialist" al acelor vremuri. I-am citit și mai recentele volume: Sutrele țăranului Iancu Arsene (și) Concluziile senectuții /2010. Cine nu i-a citit și recentele cărți, n-are cum să înțeleagă suflul său poetic, timbrul său aparte. Citiți și "Himera literaturii" lui Ion Murgeanu și Ion Lazu (despre acele vremuri de după revoluție)... Eu am stat cu acest poet față-n față și înainte, și acum, în altfel de vremuri. Cele 9 eseuri ale mele explică multe din cele postate de dvs. și comentatorii blogului.
RăspundețiȘtergereAi toată dreptatea, Claudiu Komartin!!!
RăspundețiȘtergere