miercuri, 29 mai 2013

Institutul Blecher 77



Vineri seara, la Tramvaiul 26, Jerome Rothenberg și antologia sa românească, Mistici, hoți și nebuni (Casa de Editură Max Blecher, 2013)

marți, 28 mai 2013

cobalt

for Alexandra


the sun is cobalt when it rises from the body and shines
above the reefs
and my weathered brain on which unknown birds
alight is cobalt
the resistance to compromise and apathy
always has been cobalt
and the nocturnal fear I wanted to
beat as if it were a stubborn animal
is cobalt
the hand I’m writing with on a increasingly distant screen
is cobalt
and my stretched compact muscles sweating
with joy and anxiety face to face with love
are cobalt
and the faint refined tremor that poetry
still awakens in me
is cobalt
a mother’s slow forgiveness is cobalt
the leaf fallen on the sheen of the water
in which a friend dreamed of finding his calm
is cobalt
the need for you was and is still
cobalt
and the old innocence of the poets who transcribed
appeasing verses that I cannot get
out of my mind
is cobalt
there are worlds with tiny skies and
these are happy worlds
in which memory is hope
and before all else wounds are healed
there are worlds in which no-one sells anyone else
and the presentiment of this
is cobalt
and when we speak to each other of love again
dont believe a word of it
my cobalt eyes will reveal
to you
everything on
that day.


translated by Stephen Watts & Claudiu Komartin

duminică, 26 mai 2013

Institutul Blecher 76


Astăzi, ediția a 76-a a Institutului Blecher îl aduce la Tramvaiul 26 pe poetul londonez Stephen Watts, împreună cu care voi citi din poezia lui (tradusă de mine în limba română și publicată în Poesis internațional, nr. 8), precum și din Gellu Naum, Geo Bogza, Angela Marinescu și Mariana Marin, din poezia cărora Stephen și cu mine am tradus în urmă cu un an și jumătate pentru Modern Poetry in Translation. Tot la această ediție se va arăta lumii și cobalt, de-abia ieșit de sub tipar, din care voi citi mai la urmă. Vă așteptăm. Cu emoții. De la ora 19, pe Str. Cercului, nr. 6, la doi pași de Calea Moșilor și de Cinema Europa.




miercuri, 22 mai 2013

cobalt



Claudiu Komartin, cobalt
(Casa de Editură Max Blecher, 2013)


Pentru cine ar putea să aibă vreo importanță, cobalt va apărea săptămâna aceasta. E aici o parte importantă din viața mea de pe la 26-27 la (aproape) 30 de ani. Și sunt poeme pe care, deși îmi doresc să le uit, vor mai lucra o vreme în mine. Mai sper doar să nu li se pară prea opac celor la care ar putea să ajungă. Volumul le este dedicat prietenilor mei Constantin Virgil Bănescu (1982-2009) și George Vasilievici (1978-2010).


« când e noapte în inima poetului bezna-i mai adâncă şi mai catifelată decât în orice altă nocturnă o beznă care cere ştirilor lumii să se adâncească şi să se apere de asediul insistent al luminii la maximum se transformă în o altă substanță: un amestec de tandră forţă destructivă, în Cobaltul lui Claudiu Komartin. »

Andrei Codrescu

luni, 20 mai 2013

Marvin Pontiac


Au spus despre mine
că sunt un negru nebun
care o caută cu lumânarea
că o să mă prăbușesc
și sângele meu o să ungă
benzile de producție ale
uzinelor Ford
și păcura ochilor mei va
mânji caroseria unei
mașini puternice și
posesive portierele unui
Firebird sau ale altei
păsări de pradă
100% americane
forjate-n Detroit.
Niciodată numele niciodată
egalitatea meritul
niciodată ritmul niciodată aici
în corul de voci
hodorogite ale
motoarelor
niciodată eleroanele
reverberația
resorbită în piept
vălurind oasele provocând
implozii-n aortă panica nucleară
niciodată erotic
cu femeile lor sexul
curat ca oțelul niciodată
în garajele din suburbii sânge
de animal pe bara de nichel
sânge de animal
lipsit de noroc niciodată
mi-au spus
până și-un câine știe asta
băiete numai tu nu
mi-au spus
că muzica mea nu poate
fi ascultată decât de cei
ca mine de
primitivi cu urechile
clăpăuge rătăciți într-o
junglă de sunete
un negru bun de nimic
ca toți din familia mea
care niciodată
și fiindcă mama înnebunise
și tatăl meu plecase departe
să-și potolească spaimele
cu vechi superstiții
eu a trebuit să rămân
și să încep să cânt
un cântec de război și de
transă împotriva obrazului
lor mort a femeilor lor
și a urechilor mici
peste care umbra
tatălui meu se întinde
ca un foc de preerie
întețit de păcura
ochilor.



joi, 16 mai 2013

Institutul Blecher 75, la Târgoviște



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită sâmbătă 18 mai 2013, de la ora 10:00, la Muzeul tiparului și al cărții românești vechi (strada Justiției, nr. 7, Târgoviște), la întâlnirea cu Octavian Soviany și Ioana Vintilă. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului Pulberea, praful și revoluția (Casa de Editură Max Blecher, 2012), de Octavian Soviany. O ediție moderată de Claudiu Komartin și Vlad Pojoga.

vineri, 10 mai 2013

Institutul Blecher 74



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 12 mai 2013, de la ora 19:00, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții M. Duțescu și Krista Szöcs.

M. Duțescu (n. 1979) este arhitect și predă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. A debutat cu volumul de poezie „și toată bucuria acelor ani triști” (2010), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opera prima.

Krista Szöcs (n. 1990) a studiat la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și a debutat cu volumul de poezie „cu genunchii la gură” (2013), fiind cel de-al doilea membru al grupării „Zona nouă” care debutează editorial.

joi, 9 mai 2013

Un meseriaș: Petru M. Haș



L-am mai prezentat o dată pe poetul Petru M. Haș, în Poesis internațional, nr. 7 / dec. 2011 (puteți găsi portretul pe care i l-am făcut și o selecție din poezia sa de până în 2011 la pag. 14-21). Volumul lui de anul trecut, Aicea plouă de rupe (Editura Brumar, 2012) este a opta carte pe care o publică  a patra din ultimii patru ani, dintre care, ce-i drept, două antologii: Lectura de apoi (2009) și Preotul din pădurea a patra (2011). Petru M. Haș este și în Aicea plouă de rupe un poet veritabil și un meseriaș pe linia unei poezii directe, tranzitive, dezinvolte și (auto)ironice, incomode ca omul Haș, unul dintre șturlubaticii tineri-bătrâni din literatura actuală, un autor inventiv și versatil care ar merita mult mai multă atenție decât a avut parte poezia sa până acum.



val chimic

cel mai bine e să nu-ți vină
niciodată nimic
lasă, mă, ginu-n pace
și țigările, că mori,
Dumnezeului,
plebeu bătrân și prost ce ești,
fără poftă de mâncare
fără mâncare, dacă ai zice,
de poftă, ăștia de-acum ar zice
lăsați-l așa o-ntoarce el să dea bine
au mai făcut-o unii și-au murit dracului.
Ăsta-i un zeu durduliu
care toată ziua mănâncă dulciuri
pe strada castelului cu
mușina și zice: mă, să știi, mușina
ăsta e cineva. În tinerețe bea vin.
Vin roșu, credea el că dă bine. Treaba
lui.

Cel mai bine e să-ți vină să stai degeaba.
Un Degeaba uriaș cât muntele ăla Tâmpa.
Până mori. Până cu â din aaaaaaa!
De parcă ai pica de la etajul șaptesprezece.
Și, uite-așa, nu mănânci. Îți
pare rău. Dar să nu-ți pară.
Aproape un secol te-ai tot hrănit.
Și ce folos.
O dată tot mori. Fii liniștit.
Ăștia și ei au să moară. Poate unii chiar știu.

Până la urmă, peste toți, peste lume,
o să vină așa, frumos, vânturându-se un pic prin aer
valul ăla amețitor
un Val Chimic din cer,
de sulf și ciocolată amăruie
și o să amestece totul cu iarba
cu argila, cu telefoanele, cu
calculatoarele care au să tot piuie
al naibii și nimeni n-o să le
mai audă.

Atâta tot. Un val.
Poate un val val val val val.
Dar chimic, băiete, să știi, de tot chimic.



salată

În sfârșit
tot nu sunt liber
de mic mă gândeam că
în clasele mai mari
o să fiu și eu liber
pe urmă în studenție
amăgire pură
niciodată n-am fost eu liber
poate doar așa
uneori anapoda am impresia
și mă gândeam că o să fiu liber
în curtea spitalului municipal
pavată cu sânge
au tot căzut frunze
de prin septembrie
și mai plouă
și mai cad



noapte de ianuarie

Viața e o boală de care
te vindeci greu,
unii mai repede
alții mai încet
dar în cele din urmă tot scapi.

Eram în cameră doar două persoane
(adică suntem)
era frig și târziu.
Eu și o muscă.
Cine știe cum ajunsese
aici și de unde. Dar
uite că mai zboară.

vineri, 3 mai 2013

Dumitru Crudu. O selecție



Apropiatul număr 12 al revistei Poesis international cuprinde un portret al poetului Dumitru Crudu, cunoscut astăzi mai cu seamă pentru teatrul și pentru volumele sale de proză (deși Eșarfe în cer, poemul apărut anul trecut la Editura Cartier, e o carte care îl reconfirmă ca pe unul dintre poeții români importanți din ultimele două decenii). Cred și eu, precum Radu Vancu (ce semnează o excelentă cronică la Eșarfe în cer), că, împreună cu Constantin Acosmei, Dumitru Crudu reprezintă un precursor excepțional al poeziei 2000-iste. Postez aici o primă parte din selecția pe care am făcut-o din poezia lui Crudu, cuprinzând 18 poeme din primele sale trei cărți, publicate între 1994 și 1996.



dimitrie

eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele
eu sunt fluturele care zboară prin aer
noi cu toţii suntem cei care mergem
pe pămînt şi ne tîrîm în coate vocile
noastre nu se aud sunt slabe slabe
dar uneori noi ne vedem eu sunt şobolanul
care îşi scoate capul dintr-o gaură veche ştiu
că sunt urît şi din cauza asta sufăr enorm
iar eu sunt viermele
care mişună prin bălegar
şi eu am complexe dar vine seara şi ea mă ia
în palme şi se joacă cu mine noi cu toţii suntem
singuratici singuratici şi suferim enorm
din cauza asta iar eu sunt fluturele care
zboară pe sus şi eu sunt singur singur şi mă
înspăimînt uneori cînd mă uit în oglindă
dar vine seara şi vine vara şi noi
ieşim pe cîmpie şi ascultăm cîntecele
voastre şi nouă ne plac enorm
eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele
şi eu sunt fluturele care zboară prin aer
şi nouă ne plac la nebunie
cîntecele voastre absurde


falsul dimitrie crudu

dimitrie (crudu) a ieşit din casă s-a rostogolit
ca nişte hîrtii de ciocolată ca nişte coji de nucă
păsările l-au urmat şi-au fîlfîit
frunzele au bîzîit
salut salut
pe uşa din dos a ieşit într-o cămaşă lungă
şi uşa a rămas deschisă

dimitrie are doar un singur costum
o singură dată
nasturii săi stau grămăjoară pe masă
şi-i coase doar cînd îmbracă costumul

dimitrie nu bea niciodată un pahar
pînă la fund
el pe masă mai are vreo şase pahare

dimitrie ridică mîinile în sus
şi se contrazice

acum ca o draperie la geam dimitrie
iese din casă
ca şi demetrios
care merge în faţa sa
şi uşa la fel o lasă deschisă


X     X     X

a venit iarna a venit frigul a venit o femeie o altă
femeie a venit prietenul meu a plecat fratele şi sora
mea a venit frigul în rotocoale foamea şi spaima au făcut
un cerc în jurul meu de fum şi de flăcări m-au înconjurat
într-un deşert într-un oraş şi apoi în altul a venit
o femeie s-a întîlnit cu alta şi eu cercetez cu
mijloacele poemului despre ce vorbesc ele nu-mi foloseşte
la nimic la altceva foamea mi se ridică la fel ca un vin
prin oase în gură dimitrie fără bani recitînd poeme
pentru o ciorbă pentru o cană de vin sora iubitei mele se
coboară pe scări îmi pune ceva să mănînc e o cameră prost
mobilată ciorapii mei put vorbim despre literatura
veche plîngem încerc să dorm pe un pat întins pe o stradă
în mijlocul ei acolo chiar în pat încerc să modific
sintaxa structura mîinile îmi îngheaţă picioarele limba
mi-e îngheţată aşa sfîrşesc imperiile tot mai la nord
sar de pe un gheţar pe altul a venit o femeie mă trage
de mînă de mînecă e albă albă poate e neagră nu ştiu
mă îndeamnă să facem dragoste în piaţa goală vin poliţiştii
călări pleacă se duc mîncăm din nişte farfurii
vechi putrede sparte cu mîini îngheţate aprinse ca nişte
lanterne balene peşti mai ales peşti ne întreabă dacă
nu vrem să-i mîncăm ne dezbrăcăm ne spălăm cu ninsoare
eu o frec pe spate vin poliţiştii călări fugim tribunale
guverne iarna frigul a venit de departe nu vedeam
că ea purta ochelari


dimitrie

mi-am tras ciorapii şi abia după aia
m-am hotărît să scriu mi-am tras pantalonii
şi cămaşa şi abia după aia
am început să scriu

eram gol şi nu îndrăzneam să
scriu nici un rînd
mi-era ruşine sau poate
îmi era frică

mi-am îmbrăcat puloverul şi paltonul
şi abia atunci am început să scriu
eram în baie am dat drumul la apă mi-am
pus căciula mi-am tras mănuşile
mi-am încălţat bocancii mi-am pus
fularul şi abia atunci
am început să scriu

eram gol gol şi nu îndrăzneam să
scriu nici un rînd
mi-era ruşine sau poate teamă


din declaraţiile lui dimitrie crudu

dar şi eu am fost la fel ca şi voi
la fel la fel
dar şi eu am avut
doi ochi şi două picioare
dar şi eu am mers pe străzile astea
şi cînd se terminau o coteam pe altele

dar şi eu am fost la fel ca şi voi
dar şi eu deseori îmi băgam
mîinile în buzunare
şi nasul meu la fel stătea
între buze şi frunte

dar şi eu la fel am avut
plete lungi
unghii pe care mi le tăiam uneori


dimitrie

eu am iubit-o ca hîrtiile care învelesc tortul
din toate părţile strîngîndu-l cu putere în braţe
ce disperate sunt hîrtiile rupte de tort ruşinate
ele îşi ascund ochii şi nu mai cred să mai aibă vreun
sens în viaţa asta noi nu mai avem nici un sens nici
un sens se lamentează ele şis e aruncă bu-u-f de pe pod
în apa rîului eu am iubit-o şi îi smulgeam de corp
îi dezbrăcam hîrtiile de tort care se aruncau disperate
pe fereastră
eu o iubeam în blidul patului ce disperate
erau hainele ei noi ne iubeam iar hainele noastre ne urau
eu am iubit-o gol ca cerneala care nu s-a transformat
încă în cuvinte printre farfuriile care se spărgeau ne
iubeam iar hainele noastre care se tăvăleau în glod
păreau nişte rămăşiţe de la un mare ospăţ
nişte oase aruncate la cîini dimitrie

(din Falsul Dimitrie Crudu, 1994, 2004)


asta cam aşa e

dacă se termină asta
da da
vrei să te duci
tu ai ştiu
dar să credem
şi dacă
aşa şi este
multe îţi mai
foiesc prin cap
ştiu ştiu
ştii
nu mă mai pot
vreau să mă
pierd
dacă aş fi avut
ţâţe
dacă aş mai avea
putere în ochi
m-aş ascunde
în pantofi
au venit fetiţe
cu fundiţe
băieţaşi
cu pantalonaşi
când te duci
la toaletă
şi-ţi descheie şliţul
asia aşa e
ştii
nu
plecat vei fi cum
vrei să fii
ajunge ajunge
trompetele cărnoase
da da mătuşi după uşi
uncheşi
după cireşi
broscuţe într-un copac
oac oac
peştişorii papă viermişorii
asta cam aşa e


seara

mesele l-au părăsit
scaunele l-au părăsit
lingurile paharele
toate toate
l-au părăsit
cănile măturile
şi becul din tavan


acum

am atâtea haine
în dulap
atâţea pantaloni
e iarnă e toamnă
e 23 ianuarie
e 23 februarie
un bărbat pe o
stradă
doi bărbaţi
pe o
altă stradă
un
spectacol
un film
am atâţea pantaloni
atâţea pantofi
e destul doar
să deschid
dulapul
e 23 februarie
e anul
1994
îmi îmbrac
o cămaşă
acum


când se vor sfârşi toate

când se
vor sfârşi
toate acestea
dimitrie
femei cu copaci în braţe
ele nu se mai pot uimi
lebede viermi
ultimile zile de toamnă
când se vor sfârşi oare
toate astea dimitrie
culori pe care nu ai
apucat să le vezi
cuvinte pe care
nu vei şti niciodată
că nu le-ai spus


sticlele de votcă

sticlele de votcă
de chefir
goale goale
sunt foarte multe
beau bere
te caut
printre ele
astă noapte fusese
întuneric
cuprind cu gura
halba
fundul e rece
e uscat
deschid o conservă
de carne
mă bag acolo

(din E închis vă rugăm nu insistați, 1994)


un gândac merge
de unde această frică Doamne
în mine când eu te invoc
în întunericul care creşte în mine
Doamne Isuse Hristoase eu
stau beat pe pat şi mi-e frică
mi-e frică de tine
capul mi se învârte pe pat ca pe
valuri
şi nu pot să adorm
în camera vecină cineva râde
de mine
poate eşti tu
Doamne
Doamne Isuse Hristoase
în camera vecină
nu eşti oare tu
apartamentul nr 27 bl 5
str Memorandului unde
în fiecare seară
toţi se întorc beţi
cu troleibuzul nr 7
şi vorbesc despre mine


Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi
m-am gândit cât de tare ai îmbătrânit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mână Altădată
beam vin împreună în parc
Din staţie îţi vedeam ridurile Ţi se văd de la
o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tânăr Degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris оn caiete diferite gânduri
înţelepte
Am urcat într-un troleu şi am coborât
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil


stau pe nişte pietre Doamne
şi mă gândesc la tine
stau pe nişte pietre
dintr-o casă care se demolează
pietrele mă lovesc
ca şi faptele mele din trecut
camerele astea le cunosc
foarte bine
aici
am locuit o sumedenie
de ani
degrabă va fi
un loc
pustiu
eu voi mai trăi încă
vreo câţiva ani
Doamne din casa asta nu au mai rămas decât
nişte pietre pe care eu stau acum
şi mă gândesc la tine
şi un praf alb
cade peste mine


şi tu ai îmbătrânit
ca o privire fixă
ca o gură fără dinţi
deja
nu mai putem evita
 călătoriile
în jurul becurilor aprinse
enorme
Aşa sunt şi ochii mei oare
acum
ca aceste becuri
Nu mai am poftă de nimic
de nimic
decât poate să beau
şi să mă gândesc
cât de mult
ai îmbătrânit
t
u


Şi ce vom face noi gândacii de bucătărie când or veni
oamenii cu şpreiuri Şi ne vor stropi în aer Nu vom şti
niciodată de ce ne urăsc De ce ne strivesc cu degetele lor
lungi Paturile de deasupra noastră scârţâie N-o să aflăm
 niciodată Ne ascundem prin găuri Noi nu purtăm nici o vină
Şi nouă ne plac foarte mult bucătăriile de vară Şi paturile
moi scârţâind


ei duhneau a băutură
şi ele la fel
a votcă şi lichior
a vin amestecat cu miere
ei dormeau beţi sub pat
ele bete
se loveau de perete
ei se învârteau bezmetici în baie
când am intrat
duhneau a coniac
toţi erau beţi tufă
păianjenii moliile şobolanii
Viespele se făcuseră fufă
în sticle băutură nu mai era
toţi
îţi sărbătoreau Maria
revenirea ta


eu îs guzganul şî eu îs vermili eu îs
fluturili cari zboarî prin air Noi cu toţi sîntem şei cari
merjem pi pământ şi ni târâm în coati Voşile
noastri nu s-aud Sânt slabi slabi Dar uniori noi ni
videm Eu îs guzganul cari îş scoati capul dintr-o bortî vechi
Ştiu c-îs urât şî din prişina aiasta sufăr inorm Iar io mi-s
vermili cari mişuni prin băligar Dar vini sara Şi ea mă ie
în palmi şî sî joacî cu mini Noi cu toţi sântem
singuratişi singuratişi Şî suferim inorm din prişina
 aiasta Iar io mi-s fluturili
cari zboarî pi sus Şî io îs sângur sângur Şî mă înspăimânt
când mă zgâiesc în oglindi Dar vini sara şî vini vara
Şî noi ieşim pi câmp s-ascultăm cânteşile voastri Şî nouă ni
plac inorm Eu îs guzganul Şi eu îs vermili Iar io mi-s
fluturili cari zboarî prin air Şî noă ni plac la nebunie
cânteşile voastri absurdi

(din Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, 1996)