Și vom lăsa mașinile să plângă în locul nostru

A apărut, la Edition Korrespondenzen din Viena, volumul bilingv român-german Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, în traducerea lui Georg Aescht. Cartea face parte din seria Tradukita poezio, o colecție de poezie din Europa de Sud-Est în care au mai fost publicați câte un poet din Croația, Bosnia, Serbia, Macedonia și Albania.
Am făcut o selecție de 60 de poeme din tot ce am scris în ultimii zece ani: câteva texte din Păpușarul, ceva mai multe din Circul domestic, majoritatea sunt selectate din Un anotimp în Berceni, iar la sfârșit câteva poeme noi, pe care le voi publica în Cobalt, când acesta va fi gata.
E prima mea carte tradusă și publicată în altă limbă. Trăiesc un soi de stupefacție, nu știu cum să primesc această veste, dincolo de orgoliul meu gâdilat, am sentimentul că apariția acestui volum are foarte mică legătură cu mine. Nu neapărat fiindcă nu cunosc limba în care a apărut cartea (deși fără îndoială că și asta joacă un rol în toată afacerea), ci mai degrabă fiindcă simt că destinul ei într-o lume despre care nu știu mai nimic chiar nu are legătură în mod direct cu mine, ci cu posibilitățile unor experiențe de limbaj sau de trăire împărtășită de a ajunge (sau nu) la un public cu o hartă afectivă sau cu o diagramă existențială semnificativ diferite, ca să nu mai vorbim de backgroundul istoric sau cultural, care sunt determinante și pot stabili acea limită de incomunicabilitate a poeziei...
Vedeți ce mult vorbesc? Cred că de fapt m-au copleșit emoțiile...