Mircea Cărtărescu revine

E adevărat, în anii în care a scris publicistică politică, Mircea Cărtărescu nu a arătat nici zelul de denigrare a adversarului, nici realele aptitudini propagandistice ale cuplului Mircea Mihăieș - Vladimir Tismăneanu, secondați de Horia-Roman Patapievici și de ceilalți susținători entuziaști ai guvernării Băsescu. Și asta în primul rând fiindcă lui M. Cărtărescu îi lipsește cu desăvârșire organul pentru politică. Rămas un mare naiv, Mircea Cărtărescu a crezut în proiectul reformist (afirmat, dar niciodată pus în practică) al noului stăpân de după Adrian Năstase, doar că lipsa lui de aderență la jocurile de putere și la practica politică din România ultimilor ani a fost evidentă, intervențiile sale publicistice au fost cele ale unui intelectual crud și credul, care acceptă de la conducătorul luminat jigniri și umilințe, înghite și tace, în speranța că poate acesta va ajunge să facă ceea ce a promis. O viziune atât de copilărească (de întâlnit la majoritatea scriitorilor și intelectualilor din generația sa, care au tăcut mâlc până în 1989, când aveau deja peste 30 de ani, umplându-se apoi de ridicol de fiecare dată când s-au angajat politic în vreun fel) face imposibilă orice fel de implicare în actualitatea stringentă, în "treburile cetății" fără mari cazne și stângăcii care l-au făcut de multe ori, în articolele sale "angajate", de nerecunoscut pe marele scriitor 80-ist. Mircea Cărtărescu a început să scrie publicistica aceasta - și spun din start că personal nu sunt în măsură să judec oportunismul unei asemenea decizii - poziționându-se împotriva guvernării Năstase, de care toată România decentă era sătulă. Cum de nu și-a păstrat verticalitatea și viziunea limpede asupra lucrurilor după alegerea lui Traian Băsescu și a facțiunii sale mi se pare de neînțeles. Să asiști, cum am făcut cu toții în anii aceștia, la atâta lipsă de justețe, la atâta mojicie, la atâta populism deșănțat ca la Băsescu, Boc & co. (întrerupt, e drept, de tăierea samavolnică a salariilor și pensiilor) și să continui să fii portavocea acestora și să ataci întruna o opoziție, așa cum era ea, umilită și târnosită de Putere ani întregi, să te faci că nu vezi mizeria și nedreptatea, mi se pare o demisie de la misiunea - atâta câtă e ea - a unui intelectual și scriitor, "angajat" au ba. Astăzi, Mircea Cărtărescu revine după o perioadă de tăcere și ne transmite o mare descoperire, și anume că "națiunea română este ostatica USL". Mare lucru de adăugat nu e, nici măcar nu îl pot contrazice pe domnul Cărtărescu. Țin doar să-i atrag atenția că dacă domnia sa, alături de Gabriel Liiceanu și atâția alți scriitori și intelectuali influenți nu ar fi cauționat public ani de zile derapajele președintelui Băsescu și ale PDL, dacă nu ar fi trecut cu vederea toată sfruntarea regimului anterior, poate că nu s-ar fi ajuns aici, la înlocuirea ticăloșiei cu o și mai mare ticăloșie.