Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
luni, 18 iunie 2012
Cinci debuturi recente
Am fost întrebat de câteva ori în ultima vreme, de parcă aș fi Mama Omida, ce părere am despre ultimii debutanți, adică despre poeții care au publicat prima lor carte în prima jumătate a acestui an. Eu zic că e încurajator, citesc lucruri bune și entuziasmante, văd evoluții, mici rateuri, dar și mari promisiuni, voci care merg în atâtea direcții și în căutările cărora întrevăd posibilitățile de împrospătare și de redefinire a poeziei în anii ce vor veni, iar astea cred că sunt câteva argumente de bază pentru care vă recomand să frecventați poezia tinerilor debutanți (trei dintre ei trecuți bine de adolescență) care sunt acum în prim-plan, după târgul de carte Bookfest. Iar mai încolo să ne așteptăm la alte câteva debuturi în forță, poate în primul rând din partea lui Anatol Grosu, dar și a Teodorei Coman, poate și a lui Alex Văsieș, care vin firesc după Când va veni ceea ce este desăvârșit, Copci, Vineri, Soarele mecanic sau Aerostat, toate publicate anul trecut (veți găsi selecții din acestea, dar și din alte șapte sau opt debuturi, în plănuita noastră antologie Cele mai frumoase poeme din 2011, care e pe ultima sută). Enjoy!
Ana Pușcașu, te aștept ca pe un glonte, CDPL, 2012
Livia Ștefan, re.volver, CDPL, 2012
Radu Nițescu, Gringo, CDPL, 2012
Laura Dan, Începe să doară puțin, Tracus Arte, 2012
Marius Chivu, Vântureasa de plastic, Brumar, 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu