cred că datorez versul ăsta lecturii cărţilor lui Gabi Eftimie şi val chimic. încerc să înţeleg poezia (şi, probabil, etica) lor (şi a altor tineri poeţi), iar cu asta am rămas din viziunile lor tehnotronice şi aparent dezumanizate
cad greu arhimotivul om-masini, personificarea, devoalarea ei (adica masina plange in locul "cui ar tr sa planga": in locul NOSTRU...............). Nu pledez, nicicand, pentru absenta cliseelor. Dar ele sunt respirabile (deci cu atat mai tari, mai irespirabile) doar cand nu tii neaparat.
mai bine mancam pamant si var de pe peretii casei, precum Rebeca
RăspundețiȘtergeremaşinile ruginesc, noi mai rezistăm aşa o vreme
RăspundețiȘtergeresi cine ramane sa simta? G
RăspundețiȘtergereHi,sunt multe feluri de masini, Claudiu nu stiu la care te referi:)imi place poza:)(veronica)
RăspundețiȘtergereHeideggerian spus!
RăspundețiȘtergereŞi-acesta în intenţia-mi e-un compliment
...
cred că datorez versul ăsta lecturii cărţilor lui Gabi Eftimie şi val chimic. încerc să înţeleg poezia (şi, probabil, etica) lor (şi a altor tineri poeţi), iar cu asta am rămas din viziunile lor tehnotronice şi aparent dezumanizate
RăspundețiȘtergerePremoniţiile lui La Mettrie, Marcuse...
RăspundețiȘtergereDacă-i musai...
cad greu arhimotivul om-masini, personificarea, devoalarea ei (adica masina plange in locul "cui ar tr sa planga": in locul NOSTRU...............). Nu pledez, nicicand, pentru absenta cliseelor. Dar ele sunt respirabile (deci cu atat mai tari, mai irespirabile) doar cand nu tii neaparat.
RăspundețiȘtergere