Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
vineri, 5 martie 2010
"Cu Marele Măcelar la capătul nopţii"
În "Tribuna", nr. 180 / 1-15 martie 2010, la pagina 7, articolul domnului Octavian Soviany despre Un anotimp în Berceni. În care O.S. scrie: "Acestea sunt orizonturile cele mai sumbre pe care le-a atins până în prezent poezia lui Komartin şi, pentru că a ajuns de data aceasta cu adevărat «la capătul nopţii», adică în punctul de unde nu se mai poate cădea, poetului nu-i mai rămâne decât să caute «ieşirea din labirint», încercând să se împace în cele din urmă cu existenţa. Aşa se face că, odată ce substanţa trăirilor tenebroase a fost epuizată, Claudiu Komartin începe să intoneze cântece aurorale şi să redescopere bucuria contactului epidermic cu lucrurile (...)."
Citatul mi se pare îndeajuns de seducător ca să-mi doresc să citesc tot articolul.
RăspundețiȘtergereMie mi se pare încâlcit şi forţat ca exprimare (O.S.). Oscar Wilde făcea odată o remarcă referitoare la diferenţa dintre jurnalism şi literatură, spunând că scrierea jurnalistică e de necitit, iar literatura nu este citită.
RăspundețiȘtergereÎn altă ordine de idei, să ştii că-mi plac multe dintre poeziile tale şi îţi urmăresc evoluţia.
Dacă şi O.S. are o exprimare încâlcită şi forţată aplicată unor texte reunite sub un titlu explicit de domeniul labirintului şi pierzaniei, atunci e greu de spus cum ne-am mai putea descâlci şi relaxa.(Nu frazarea lui O.S., ci aceasta de mai sus este exemplară prin alecturabilitatea ei).
RăspundețiȘtergereMie, după cât am citit aici, mi se pare o cheie interpretativă potrivită pentru a descuia uşa camerei secrete a lui Cl.K. Sigur, a camerei secrete despre care se poate vorbi în liric şi în public.
XXM
Anonim,
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău că mi-am spus părerea despre citatul respectiv, pentru că dacă nu e luată ca atare, înseamnă că se doreşte un soi de manipulare, închizându-se dialogul.
P.S. Lecturabil, alecturabil nu există în limba română... încă.
Şi mie îmi pare foarte rău dacă s-a înţeles asta. Şi pentru forţarea limbii române.
RăspundețiȘtergereDacă tăceam, filosof rămâneam.Marea problemă se iveşte însă atunci când vrei să fii scriitor. Atunci te faci mai greu înţeles, pentru că nu asta se aşteaptă neapărat de la literatură.Şi nici de la interpretarea ei.
Ideea labirintului şi implicit (cel puţin inside my mind) a tenebrelor conştiinţei, a dereglării sensibilităţii morale şi fizice, a orbecăirii la marginea istoriei recente cu un ghid precum "tătuca" şi a revelaţiei posibilităţii de a ieşi tot prin poezie,şi încă una a inocenţei simţurilor redobândite, mi se pare adecvată poemelor din volumul "Un anotimp în Berceni".
Deşi resping instinctiv cuvântul "manipulare", îmi cer scuze.
XXM
nu e cazul să vă neînţelegeţi pentru atâta lucru
RăspundețiȘtergere