Sala de mese. Deţinuţii aşteaptă cu tăvile în mâini să le vină rândul. Murmur de sală de mese, ghionturi şi glume.
Cristi: Încet mai înaintăm. Se răceşte mâncarea până îţi vine rândul.
Liviu: Degeaba te plângi. Cum necum, noi avem ce să mâncăm. Jumătate din ţara asta moare de foame. Noi suntem aicea la creşă.
Toader: Eu în Germania am văzut cum sunt organizate lucrurile. Acolo stricteţe, nu ca la noi.
Rareş: Da, da’ acolo tot la închisoare erai.
Robert: Aşteptarea asta e la fel de grea, nu contează prin câte puşcării ai trecut. Ai zice că ajungi cu timpul s-o accepţi, că te-nveţi cu ea. Dar parcă e tot mai lungă coada.
Ştefan: Ieri nu mai erau destule linguri. Unde naiba or dispărea?
Cristi (glumeţ): Mă, care pui deoparte lingurile?
Rareş: Şi-n tăvi au început să apară găuri.
Marin: De nouă ani de când sunt arestat, am văzut multe, dar pe unii care să se plângă ca voi mai rar.
Robert: Ce să facem şi noi, vorbim de linguri, de tăvi, am învăţat deja totul despre oi şi capre de la Cristi, despre păsări de la Ionel, despre albine de la Liviu... Chiar mă, a rămas ceva ce n-am învăţat unu’ de la altu’?
Cristi: Da, mă, uite despre femei nu te-am învăţat nimic încă, dar tu nici n-ai nevoie. (râsete)
Toader: Eu pe Stelică am încercat să-l învăţ ce să facă după liberare, dar nu s-a prins nimic de el. Cât a trecut, ia zi, până ai venit înapoi? Un an?
Stelică: Opt luni. Opt luni şi treişpe zile. Asta dacă nu socotesc şi zilele din arest.
Cristi: Tu te-ai găsit să-l înveţi, care eşti la al cincilea mandat?
Toader: Eh, aşa m-a creat pe mine viaţa.
Cristi: Hai gata cu gluma, care mi-ai luat lingura? (se întoarce spre Rareş, la care se uită cu reproş şi-i ia lingura, pe care o loveşte de tavă. Rareş ia lingura de la colegul de lângă el, o loveşte şi el de tavă, iar gestul se repetă până la capătul rândului, însoţit de sunetul ritmic)
Al naibii, Stelică ăsta...
RăspundețiȘtergerescena asta, asa de una singura nu spune mare lucru. dar sunt sigura ca in ansamblul unei piese, ea poate sa aiba rost
RăspundețiȘtergere