Robert Pinsky este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai bine cotaţi poeţi şi eseişti americani în viaţă. Născut în 1940 în New Jersey, a debutat în 1975 cu Sadness and Happiness, căreia i-au urmat peste douăzeci de volume de versuri şi critică, antologii şi traduceri. Laureat al celor mai importante premii de poezie din Statele Unite, Pinsky este unul dintre autorii care promovează poezia, metodic şi rafinat, în spaţiul public american, ceea ce face din el unul dintre personajele cele mai iubite ale literaturii contemporane.
Cântecul samuraiului
Când nu am avut acoperiş, am făcut
din îndrăzneală acoperişul meu. Când
n-am avut ce mânca, ochii mei au cinat.
Când nu am avut ochi, am ascultat.
Când nu am avut urechi, am gândit.
Când nu am avut gânduri, am aşteptat.
Când n-am avut tată, am făcut din
grijă tatăl meu. Când n-am avut mamă,
am îmbrăţişat ordinea.
Când nu am avut prieteni, mi-am făcut
din tăcere un prieten. Când n-am avut
duşmani, m-am împotrivit trupului meu.
Când nu am avut templu, mi-am făcut
din voce un templu. Nu am niciun preot,
limba e corul meu.
Când nu am din ce trăi, trăiesc
din noroc. Când nu voi mai avea nimic,
moartea va fi averea mea.
Nevoia este tactica mea şi unica strategie
e detaşarea. Când nu am avut parte
de dragoste, mi-am curtat somnul.
magistral (poem & traducere)
RăspundețiȘtergereCu adevărat!
RăspundețiȘtergereTraducere mi se pare corecta, dar cam ii liseste "cadenta" sugerata de autor...
RăspundețiȘtergere"Traducerea"! scuze...
RăspundețiȘtergeree o traducere ...feminin-dulceaga. ce naiba faci, capitane cyrus smith?! vrem atitudine martiala! :)
RăspundețiȘtergerese putea să nu dea cu nasul pe aici şi câţiva anonimi binevoitori...
RăspundețiȘtergereNo, zău, Claudiu...blogurile sunt publice! şi oamenii pot avea păreri, dacă te'am supărat eu -- scuze, şi nu mai calc.
RăspundețiȘtergereşi mi-am promis, dragă claudiu, că n-o să-ţi mai las niciodată comentarii anonime, că atunci o să le citeşti în altă cheie şi n-or să-ţi mai pară meschine. o să mă confesez odată, eu, eu sunt :) îmi pare rău, claudiu, dar eu am avut un tic verbal ieri, am mers aşa, tot întrebând, tot râzând, "hei, căpitane cyrus smith, ce naiba faci? ai adormit?"... na, ştii cum e, chestiuni de-astea puerile. în fine, revenind la traducere, e ok, dar nu se simte sângele pulsând, na! şi nu mai lăsa să te irite tot anonimu' :)
RăspundețiȘtergereVladimir, propune o alta versiune daca tot esti nemultumit de cea postata aici.
RăspundețiȘtergereTraducerea lui Claudiu mi se pare foarte buna. Felicitari.
@Gabriel Daliș,
RăspundețiȘtergeream pronunțat eu undeva cuvîntul ”nemulțumit”? Vorbeam doar de cadență, atît! Și ca să mă aventurez în traducerea unei poezii, trebuie să-mi placă aceasta. Nu e cazul ăsteia.