Munţii nu sunt prietenii mei
Norii nu sunt prietenii mei
Luna îmi pare şi după atâţia ani
Doar o starletă plină de ifose
Cine mă va lua în braţe în timpul căderii?
Cine va inventa minciuna perfectă
În care să îmi doresc cu disperare să cred
Ca altădată în Moş Crăciun sau în Arabela?
Dă-mi mâinile tale aşază-mi
Ceva frumos pe frunte şi râzi
Ca un copil bătrân ca un păianjen
Îndrăgostit de avantajele chirurgiei moderne
Fii fără teamă aici nu se pierde nimic:
Amintirile uitate sunt ca prietenii plecaţi
Într-o zi
Dintre tufele de liliac va ieşi
O pasăre sângerie
Ce ne va şopti un secret.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere