joi, 26 ianuarie 2023

Vineri, la Brașov


       Deși eram anunțat pe afiș, n-am reușit să ajung la ediția 50, de acum zece luni, a seriei „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, pe care am pornit-o împreună cu prietenul meu, Robert G. Elekes, în toamna lui 2015. Voi fi însă la Tipografia (str. Postăvarului 1, colț cu Diaconu Coresi) vinerea asta de la ora 18, împreună cu Olga Ștefan și cu Alexandru Funieru. Olga vine cu ultimele exemplare din prima ediție a cărții pe care i-am publicat-o anul trecut, Resursa, iar Alexandru va citi dintr-un volum la care migălește de zece ani și care va apărea în primăvara asta la CdE Max Blecher. În plus, nu mă voi întoarce în localul lui Valentin Bărbat cu mâna goală, ci cu Îngeriada lui Judith Mészáros și cu „Poesis internațional” 30 (2/2022). Iar întâlnirea va fi condusă de către Robert (pe care-l vom sărbători la 38 de anișori) și Andrei Dósa. O să fie di granda.

 

marți, 10 ianuarie 2023

La Ipotești, de ziua lui Eminescu

 


       Sunt aproape cinci ani (L.E. am fost și-n ianuarie 2020, ca prinț consort al premiatei din anul acela) de când n-am mai ajuns la Ipotești, era-n martie 2018 când am fost invitat pentru un dialog cu Emilian Galaicu-Păun, iar pe 15 ianuarie voi fi alături de Octavian Soviany, cu care voi discuta de la ora 13.30 despre marile secrete ale poeziei (Lucia Țurcanu este cea care ne va modera), iar la urmă vom citi fiecare, atât din neprețuitele noastre opere, cât și din Mihai Eminescu, dacă tot împlinește frumoasa vârstă de 173 de ani.


miercuri, 4 ianuarie 2023

Nora Iuga – 92

 

Nu știu ce n-am spus și scris deja despre Nora Iuga în cei aproape douăzeci și doi de ani de când o cunosc. Eram în clasa a XI-a, iar Nora devenise de câteva luni septuagenară, însă părea cu două decenii mai tânără. A fost unul dintre primii scriitori pe care, grație profesorului meu Octavian Soviany, i-am întâlnit, invitată de acesta la Colegiul Național „Mihai Eminescu": o mare șansă pentru mine aceste întâlniri (mi-au rămas foarte vii în memorie alte câteva după-amieze din 2001 cu Adela Greceanu, Constantin Abăluță sau Daniel Bănulescu). Pentru o lectură de poezie pusă la cale de Nora am ieșit prima oară din țară, în toamna anului 2005, și nu oriunde, ci la Viena, orașul la care visasem copios, apoi, un an mai târziu, la Berlin, pe care îl iubește enorm și unde aveam să mă reîntorc de trei ori, mereu cu încântare și, mai ales, cu folos.
După ce am devenit editor, printre primele zece volume din colecția cea mai importantă pe care am pornit-o, „Plantații”, am republicat o carte ce cunoscuse în anii '80 intervențiile grotești ale cenzurii, indicate punctual în această ediție a doua la Piața cerului. Jurnal de bucătărie. Șapte ani mai târziu am insistat și am făcut tot posibilul ca poezia să-i apară într-o antologie ca lumea (masiva Inima ca un pumn de boxeur din 2000 nu se mai găsea pe nicăieri), care a apărut în „Cartier de colecție”, și mă bucur că tocmai Rita Chirian s-a ocupat de Înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea, în care se găsesc selecții bine alese din volume de poezie fermecătoare, precum Scrisori neexpediate, Dactilografa de noapte, Spitalul manechinelor, Capricii periculoase, Fetița cu o mie de riduri.
Cu puțin înainte să împlinească 90 de ani, Nora Iuga a publicat Hipodrom, roman de peste 400 de pagini care venea după Săpunul lui Leopold Bloom, Sexagenara și tânărul, Harald și luna verde sau jurnalele ei, strânse în Berlinul meu e un monolog, cărți care o recomandă ca pe o scriitoare de vârf a ultimei jumătăți de secol și cu siguranță cea mai longevivă prezență din literatura română mai veche sau mai nouă.
Alles Gute zum Geburtstag!