Al treilea Iarmaroc de poezie. Institutul Blecher 266 & 267

 

Sâmbătă și duminică, la Londohome (Str. David Praporgescu 31) are loc a treia ediție a Iarmarocului de poezie, după cele foarte reușite din decembrie 2021 și aprilie 2022. Cu ocazia asta vom lansa numărul 30 (2/2022) al revistei „Poesis internațional” și cel mai recent volum publicat de Casa de Editură Max Blecher, Intracranian de Ligia Pârvulescu, iar sâmbătă și duminică de la ora 18.30 vor avea loc în casa din Praporgescu edițiile 266 & 267 ale clubului Institutul Blecher.

Radu Vancu (n. 1978) a publicat opt volume de poezie (cel mai recent, Psalmi, 2019) și antologia Cantosuri domestice (2016), volume de eseuri și publicistică (printre care Mircea Ivănescu: Poezia discreției absolute, 2007, 2015; Eminescu: trei eseuri, 2011; Elegie pentru uman, 2016), două jurnale (2017, 2021) și romanul Transparența (2018). Traducător în limba română al lui Yeats, Ezra Pound și John Berryman.

Toni Chira (n. 2003) este student în anul I la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”. A citit la Festivalul „Poezia e la Bistrița” și la edițiile 206 și 232 ale Institutului Blecher și a publicat în „Poesis internațional” nr. 25 (1/2020).

Vasi Prode (n. 2002) este student în anul I la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”. A citit la Festivalul „Poets in Transylvania” și a publicat în „Poesis internațional” nr. 29 (1/2022).

Șerban Mihalache (n. 1993) a studiat Inginerie electronică la Politehnică, unde predă din 2017, pregătindu-și definitivarea unui doctorat ale cărui direcții de cercetare sunt analiza și prelucrarea semnalului vocal și utilizarea sistemelor de inteligență artificială pentru recunoașterea automată din voce a emoțiilor, a stresului și a minciunilor. 

Ligia Pârvulescu a debutat cu volumul de poezie Fluvii de asfalt (Casa de Editură Max Blecher, 2014), urmat de romanul Translucid (2021) și de recentul Intracranian (Casa de Editură Max Blecher, 2022).

Radu Sergiu Ruba (n. 1954) a debutat cu Spontaneitatea înțeleasă (1983), urmat de alte volume de poezie și antologii, cele mai recente fiind Traversarea (antologie, 2012) și Levitația (2021). Autorul mai multor romane, printre care Demonul confesiunii (2004, 2009), O vară ce nu mai apune (2014) și Semnătura indiană (2021).

„Poesis internațional” 30 (2/2022)

Editorial

Îl citisem pe Pier Paolo Pasolini fragmentar și cu prudentă curiozitate încă dinainte de a găsi într-o librărie pariziană o cărticică apărută în 2004 ce conținea poemul autobiografic „Who is me. Poeta delle ceneri”, scris în 1966 la New York ca răspuns la o serie de interviuri filmate cu Jean-André Fieschi, Pasolini l’enragé. Acest text inedit scos la lumină de Enzo Siciliano și publicat de abia în 1980 a fost pentru mine o descoperire decisivă și am tradus prima jumătate într-o stare de jubilație și fascinare, după care m-am întors la puținul tradus în românește (încă nu apăruseră Scrieri corsare, Teorema și Băieții străzii, iar Petrol mă buimăcise fără drept de apel), apoi am căutat cu îndârjire tot ce se putea găsi în italiană, franceză și engleză. Am început pentru Pasolini să frecventez biblioteca Institutului Cultural „Vito Grasso” și, fiindcă bruma de italiană pe care o știam era uneori insuficientă pentru a-l înțelege, am făcut rost de antologiile bilingve deja clasice în Occident ale lui José Guidi (1980), Norman MacAfee și Luciano Martinengo (1982, 1996) și, câțiva ani mai târziu, Stephen Sartarelli (2014).

Ani buni m-am întrebat cum a fost posibil ca în România să nu apară nici înainte, nici după 1990 o antologie din opera lui P.P.P. care, cu toate că e mai celebru ca cineast, rămâne un uriaș poet al epocii postbelice. Luându-mi inima-n dinți, am propus la începutul deceniului trecut editurii Polirom – care publicase, într-un puseu de deschidere către poezie, câteva antologii apreciabile din Bukowski, Ginsberg și Seamus Heaney – să facă demersurile pentru realizarea unui asemenea proiect: răspunsul a fost imparabil, argumentul vânzărilor foarte slabe ale celor două cărți pe care Polirom le publicase în anii 2000 făcând extrem de antipatică ideea antologiei visate de mine.

Am sperat apoi că o asemenea carte ar putea apărea în colecția „Biblioteca Italiană” coordonată la Humanitas de Smaranda Bratu Elian și Nuccio Ordine, în care au apărut în ultimii șaisprezece ani numeroase volume esențiale; credeam cu naivitate că Pasolini și-ar putea găsi locul în raftul unde se găsesc antologiile Montale, Campana, Saba, Luzi, Pavese, Caproni sau Penna, însă ignoram disprețul temător, încă viu, al societății burgheze față de Pasolini, reflex firesc al celor cravașați fără milă în toată opera sa de acest spirit neacomodant, problematic și revoluționar.

Totuși, cum în 2022 este celebrat Centenarul Pasolini, Smaranda Bratu Elian a făcut încă o dată în așa fel încât să spele obrazul culturii noastre literare – deodată cu acest număr al revistei „Poesis internațional”, la Editura Tracus Arte apare volumul Poesie / Poezii: am fost, s-ar putea spune, gând la gând; eram decis încă din prima parte a anului ca Dosarul cu care se deschide P.I. 30 (2/2022) să-i fie dedicat lui Pasolini, iar potrivirea a fost mirabilă, cele două publicații ieșind în același timp.

Pe de o parte, poemele traduse de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea din La religione del mio tempo (Religia timpului meu), respectiv Poesia in forma di rosa (Poezie în formă de roză) anticipează și ne permit să aruncăm un ochi în antologia pasoliniană, dar în același timp Dosarul pe care l-am construit completează ediția (plănuită a apărea în două volume) de la Tracus Arte pe care am așteptat-o atâta vreme. Contribuțiile eseistice ale Dianei Marincu, lui Victor Morozov și Răzvan Țupa, poemele transpuse de către Daiana Sargan și de subsemnatul, la care se adaugă fragmentul din Petrol tălmăcit de Florin Dumitrescu și poezia de adio a Elsei Morante (căreia îi dă glas în românește Gabriela Lungu) vin să rotunjească lucrurile și să dea unui cititor ce-l cunoaște pe Pier Paolo Pasolini mai ales în ipostaza de regizor un impuls pentru descoperirea literaturii sale de o mare diversitate și forță catalitică.

Doisprezece scriitori români și doisprezece autori care scriu sau au scris în engleză, franceză canadiană, persană, arabă, suedeză, rusă, turcă, slovenă, croată și maghiară, prezentări și texte critice, un interviu cu poetul japonez Shuntarō Tanikawa completează acest număr cu care se încheie al doisprezecelea an în care am încercat să rămânem, cu sprijinul unui cerc tot mai larg de contributori, la nivelul celor mai dedicate și mai consistente publicații de profil din literatura mondială contemporană.

Ligia Pârvulescu, „Intracranian”

 

       Cu a doua ei carte de poezie, Intracranian, Ligia Pârvulescu devine (după Ciprian Popescu și Ioana Vintilă) cel de-al treilea autor debutat de Casa de Editură Max Blecher care continuă alături de noi – și nu o face oricum, ci printr-un volum intens care confirmă, dacă nu o făcuse deja romanul Translucid, promisiunea conținută în Fluvii de asfalt, despre care Chris Tanasescu (Margento) scria acum opt ani: „(...) până și micile stângăcii inerente unui debut rezonează cu vibrația unui univers ce, deși încă năucit de propriul big bang, își presimte bine imensitatea, și știe că va înghiți multe comete.” 

Ligia Pârvulescu, Intracranian

Casa de Editură Max Blecher, 2022

Colecția „Plantații”

       „Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Pârvulescu – așa cum se zice, firește, despre morți numai de bine. Însă în alt poem splendid (ca atâtea altele din Intracranian) spune că „sângele e lumină”. Și exact asta e, într-adevăr, toată cartea asta: o fuziune nucleară între moarte & lumină, între spaima de ceilalți („trec printre ceilalți ca printr-un câmp minat”) & foamea disperată de apropiere, între nevoia de blândețe & conștiința faptului că blândețea e întotdeauna marker-ul & înțelepciunea răniților: oamenii sunt blânzi fiindcă sunt terminați („animale blânde vin de departe cu mecanismele lor încleiate”), cerul e blând fiindcă e lovit („cerul e mare și blând / un animal lovit”). Și, cum toți suntem animale umane rănite, cartea asta ne poate învăța cum să ne facem rănile să devină blândețe. E una dintre cele mai prețioase lecții ale literaturii. Și îi sunt îndatorat Ligiei Pârvulescu fiindcă, prin admirabilul ei document Intracranian, ne învață exact lecția asta. 

Radu Vancu

Institutul Blecher, ediția 265

 

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 20 noiembrie 2022, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Andrei Zbîrnea, Rozana Mihalache și Andrei Codrin Bucur.

 

Andrei Zbîrnea (n. 1986, Urziceni) a publicat volumele de poezie: Rock în Praga (2011), #kazim (contemporani cu primăvara arabă) (2014), Turneul celor Cinci Națiuni (2017), Pink Pong (2019, împreună cu Claus Ankersen), nick cave@bergen (2021).

Rozana Mihalache (n. 1988, București) a publicat Sunt aici (2019) și pregătește apariția unui al doilea volum de poezie. A coordonat Fenomenul Green Hours (2021). 

Andrei Codrin Bucur (n. 1983, Bacău) a debutat cu volumul de poezie La Bella Italia – antipoeme jurnaliere (2021).

 

Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu

Institutul Blecher, ediția 264

 

A fost ediția 264 a Institutului Blecher, am vorbit despre multe cu Manuela Klenke și Joachim Umlauf, dar mai ales am citit poezie germană recentă și contemporană, în original și în românește, din Salutare, barbarilor!, antologia care tocmai a ieșit la Casa de Editură Max Blecher și care ar trebui să fie pe lista scurtă a cititorilor pasionați de poezie, pentru că sunt trei decenii de când o astfel de panoramă nu a mai fost realizată în România.

„Salutare, barbarilor!”

Salutare, barbarilor!

Antologie de poezie germană, de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger

(Casa de Editură Max Blecher, 2022)

          Salutare, barbarilor!, în traducerea Manuelei Klenke, vine după antologiile de poezie suedeză (2011), flamandă (2014), maghiară transilvăneană (2016), olandeză (2019), maghiară din Ungaria (2021), pe care le-am publicat până acum, aceasta fiind una dintre direcțiile importante ale editurii – vor urma în 2023-2024, dacă lucrurile ies așa cum ne propunem, selecții din poezia islandeză, sârbă, norvegiană și luxemburgheză de azi.

Nu a mai apărut în România, după știința mea, o carte de anvergura acesteia, care să-ncerce cartografierea poeziei germane recente, de trei decenii (adică de la Poezie germană contemporană, 1991, 1992, a Gretei Tartler). Selecția a fost făcută de Manuela Klenke și Joachim Umlauf, cuprinzând 26 de poeți, de la Elke Erb (n. 1938) la Yevgeniy Breyger (n. 1989), acesta din urmă fiind de curând invitat la festivalul „Poets in Transylvania” de la Sibiu.

Cartea apare în urma colaborării dintre Casa de Editură Max Blecher, Traduki și Goethe Institut București.

Institutul Blecher, ediția 263

 

Ioana Ieronim (n. 1947, Râșnov) este poetă, traducătoare, eseistă, dramaturgă. A fost atașatul cultural al României în SUA și trăiește de câteva decenii „între două lumi”, adică între Washington și București. Dintre volumele sale de poezie: Vară timpurie (1979), Proiect de mitologie (1981), Luni dimineața (1987), Triumful paparudei (1992), Munci, zile, alunecări de teren (1970-2000) (2001), În sunet de joagăr (2016), Trecere petrecere (2020) și Zoom (2022). A tradus multă poezie din limba engleză, precum și teatru de William Shakespeare, Tennessee Williams, Arthur Miller, montat de Cătălina Buzoianu, Andrei Șerban sau Silviu Purcărete.

Flavia Dima (n. 1993, Brașov) este critic de film și jurnalist cultural, colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la BIEFF, moderează Q&A-uri, face un doctorat despre home movies și scrie poezie, primind o primă confirmare în iulie, câștigând concursul pentru poeți nedebutați al #Z9Festival.

Moderator: Claudiu Komartin

Despre Dan Barbilian/Ion Barbu, cu Bogdan Suceavă și Octavian Soviany

 

Vineri, 4 noiembrie, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26), despre Dan Barbilian / Ion Barbu, cu matematicianul, romancierul și eseistul californian Bogdan Suceavă, care tocmai a publicat la Polirom Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului Secund”, o carte pasionantă care deschide, cel puțin pentru literați (și poate chiar pentru matematicienii mai scrutători), perspective noi și oferă câteva chei de descifrare și reinterpretare a unor chestiuni rămase, în privința universului intelectual barbian, enigmatice.