luni, 14 martie 2022

Balansoar

în memoria lui Nistor Tănăsescu

Și uite-mă încă scriind poezie, sau ce o mai fi asta
în timp ce în lume prin poezie se înțeleg o mie
de lucruri
și uneori parcă nimeni nu mai înțelege
nimic.
Mai încolo spre est
oamenii mor pentru asemenea lucruri – și nu atât
pentru poezie, cât pentru un adevăr neconcesiv
care nu le dă unora voie
să tacă,
și atunci răbufnesc. Acolo se moare, și noi
aplaudăm sau protestăm
în semn de.
Ca-ntotdeauna, pentru unii e-un joc
oarecare, moftul unor inși plictisiți
de lume și de ei înșiși,
un pretext pentru spiridușii tik-tok
când se alintă că-s postumani.
Și uite-o pe fata care și-a implantat
în braț un senzor care se activează
ori de câte ori undeva
pe pământ e-un cutremur –
în timp ce oamenii mor sub dărâmături sau în lifturi
căzând în gol sau trece peste ei un tsunami de
cincizeci de metri,
ea dansează pentru noi toți
și asta e (de ce nu) tot o poezie,
cum avem toți până la urmă dreptul să inventăm
cu tălpile goale așteptând într-un
balansoar făcut să se legene
doar dacă-l vei hrăni măcar o dată cu o picătură
din sângele tău


mai 2016 / martie 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu