Institutul Blecher 148

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 2 aprilie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Iris Nuțu și cu poezia ignorată mai bine de două decenii a scriitoarei Judith Mészáros. În cadrul întâlnirii se va citi din selecția de poezii mészárosiene apărută în numărul 18 al revistei „Poesis internațional”. 

„Una dintre prezențele poetice cele mai semnificative era, la începutul anilor ‘90, Judith Mészáros. Născută la Salonta, în 1961, și licențiată în matematică, autoarea s-a afirmat cu două volume de versuri: Îngeriada (1993) și We all live in a yellow submarine (1994). După apariția acestor cărți, care impuneau o voce poetică de o rară forță și autenticitate, Judith Mészáros, ființă misterioasă, pe care puțini dintre colegii ei întru literatură se pot lăuda că au văzut-o în carne și oase, a dispărut pur și simplu, transformându-se, odată cu trecerea anilor, în legendă. Numele ei merită cu siguranță să fie readus din când în când în actualitate.” (Octavian Soviany)

Iris Nuțu (n. 1996) este absolventă a Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț și studentă a Facultății de Litere din București, secția Literatură universală și comparată. A publicat proză și poezie în câteva reviste și pe site-urile SUBCAPITOL și Dissolved Magazine.

Good cop: Miruna Vlada

Bad cop: Claudiu Komartin

mihók tamás, „cuticular”

Mihók Tamás nu este, cum am auzit pe cineva spunând, un caz în poezia românească de azi. Împreună cu Andrei Dósa și Robert G. Elekes, Mihók a reușit, după 2010, să șteargă niște linii de demarcație aparent inevitabile: faptul că acești tineri autori născuți după 1985 scriu poezie în românește, care nu e limba lor natală – fiind oricând recomandabili printre protagoniștii literaturii celei mai noi –, contrazice un set de prejudecăți culturale cu rădăcini ce coboară în premodernitate. Relația complicată dintre români și maghiari, impresia autoindusă a unei incomunicabilități între cele două culturi vecine, absența numitorului comun, lipsa ostentativă de interes, nenumăratele contracții socio-istorice dintre popoarele statornicite în Ardeal au închis de-a lungul vremii prea multe porți. Este o pierdere ce se cere de multă vreme reparată, iar într-un viitor eliberat de meschinăria rivalităților etnice, de parada goală și atât de inutilă a naționalismelor, de afirmarea propriei identități în pofida celuilalt, deficitul de respect și desconsiderarea reciprocă vor părea nu doar absurde, ci și extrem de contraproductive. Până atunci, un rol important în întreținerea acestor punți îl au poeții. Că Dósa a tradus anul trecut o antologie a tinerilor poeți maghiari din Transilvania, că Mihók a transpus în maghiară volume de Constantin Virgil Bănescu și Radu Vancu (Zidul de mătase, respectiv Frânghia înflorită), iar acum pregătește o antologie de poezie tânără românească în curs de apariție la Budapesta sunt evenimente greu de neglijat. Mai mult, cuticular, la care am lucrat ca editor împreună cu Tamás cam opt-nouă luni, și astfel am văzut-o trecând prin tot felul de transformări și de reașezări tectonice, a apărut mai întâi în Ungaria, sub titlul cuticulum vitae. Dacă nu greșesc, de la Sándor Kányádi, poet bilingv cunoscut ca un important nume al poeziei maghiare postbelice, nu am prea mai avut exemple similare. Dar iată-l acum pe orădeanul Mihók Tamás, un poet energic și mobil, ale cărui calități încep să se dezvăluie cu claritate în cuticular.

Mihók Tamás, cuticular

Casa de Editură Max Blecher, 2017

colecția „Plantații”

Institutul Blecher 147

Și a fost, chiar și fără mine, așa. Mișto Mihuț. Am răsuflat ușurat.

Sfârșitul tuturor profețiilor

Noapte bună activism anacronic, intenții mărinimoase

deshidratate în frig digital, dinozauri cu creastă
rânjind la lună din găoacea de chihlimbar,
noapte bună masculi alfa și manipulatori ai informațiilor

                                                                                 virusate,
noapte bună patrioți de circumstanță, arhiviști miopi,

contabili obsedați de gena nemuririi
noapte bună bonzi și moguli, cămătari fataliști și turiste ale
sacrelor centre de înfrumusețare, noapte bună

fermioni, noapte bună viteză

și vouă plăcuțe de frână care nu ați folosit la nimic,
noapte bună.

din volumul în pregătire

douăsprezece secunde până la dispariția luminii

Radu Andriescu și Sorin Catarig la Casa de Editură Max Blecher

Am scris despre asta la începutul anului pe site-ul semnebune.ro, însă lucrurile s-au clarificat în ultimele săptămâni: Casa de Editură Max Blecher va avea la târgul de carte Bookfest, de la sfârșitul lunii mai, șase titluri noi (pe lângă nr. 19 al revistei Poesis internațional), la care e posibil să se adauge un al șaptelea, publicat în coeditare cu Fundația Triade a doamnei Sorina Jecza. Dintre acestea, primele care apar, în martie, sunt Gerul dintre ei, de Radu Andriescu și În răstimpul dintre două plecări. Ghid practic pentru străbaterea nopții, de Sorin Catarig. Amândoi sunt la a doua carte pe care o publică la „Max Blecher”. Le mulțumesc lui V. Leac, respectiv O. Nimigean, pentru lecturile scrupuloase la care au supus cele două volume, și lui Daniel Ursache pentru ilustrații și pentru bărcuța lucrată cu migală de pe coperta volumului andriescian.

Radu Andriescu, Gerul dintre ei

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Plantații”

„Numai atât cât este absolut necesar sugestiei. Revelaţii care stârnesc curiozităţi familiale instabile, farse ale conştiinţei când corpul este detaşat de acţiunile fizice. Naratorul se plasează întotdeauna la o distanță confortabilă, reușind să evite cu ușurință sentimentul compasional, de care alții au abuzat cu succes. Obiectivism și realism senzorial sunt două mobile esențiale care însoțesc cititorul în interiorul fantomatului.
Atunci când ești conștient că orice dorință devine iluzie te întorci în timp, încercând să retrăiești acolo acele scurtmetraje pe care doar memoria ți le mai poate oferi. Sunt pagini care trebuie înțelese și dintr-o perspectivă stiințifică: dispariția absolută nu este posibilă, sau altfel spus nu murim cu adevărat niciodată. Mulți vor fi nervoși după  primele pagini, unii chiar vor renunța, dar odata ieșiți din proximitatea confortului caustic sentimentul critic dispare, lăsând loc placerii ușor melancolice, amintindu-ne că suferința ne dezvăluie acea zonă obscură de care nu vrem să știm. Multe din poemele acestei cărți sunt fotografii care ţi-au creat cândva vagi senzaţii de fericire, consumată în natură, alături de nişte intelectuali anonimi.” (V. Leac)

Sorin Catarig, În răstimpul dintre două plecări

(Ghid practic pentru străbaterea nopții)

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Plantații”

„Sorin Catarig, una dintre cele mai discrete prezențe din literatura care se scrie azi, revine după aproape șase ani de la Frigul ca remediu pentru bărbații singuri cu a patra sa carte, în care își face jocul cunoscut acelora care l-au citit și îl prețuiesc. El este un autor din familia lui Mircea Ivănescu, dar și un fin cunoscător al prozatorilor din Școala de la Târgoviște, autoironic, inteligent și rafinat fără să devină vreodată pretențios sau emfatic. Găsesc deopotrivă stenică și încurajatoare seriozitatea și constanța acestui autor greu de încadrat, care păstrează afinități subtile cu Radu Andriescu sau Iustin Panța, iar titlul noii sale cărți mă duce cu gândul la atmosfera de intimitate tensionată a literaturii lui Peter Handke.” (Claudiu Komartin)

Lectură la Viena. Verse aufs Trommelfell

Începând cu 1 martie, sunt la Viena pentru o lună, rezident KulturKontakt, undeva în districtul 11. Marți, pe 7 martie, de la 7 seara, voi avea o lectură la Literaturhaus Viena (Zieglergasse 26A), împreună cu poeta Sophie Reyer, eveniment moderat de Robert Prosser. În sfârșit nu mai sunt eu cel mai tânăr din program... Lectura are și un titlu, a fost destul de neașteptată alegerea gazdelor mele, fiindcă au luat două versuri din filme diferite – unul din Un anotimp în Berceni (scris prin 2008), celălalt dintr-un poem ce se va regăsi în cartea pe care o pregătesc (tradus de către Daria Hainz pentru lecturile pe care le-am avut aici anul trecut; îi mulțumesc încă o dată Dariei, care-i atât de răbdătoare cu scrisul meu). A ieșit așa: Hoffnungsvolle Einwanderer. Verse direkt aufs Trommelfell (Imigranți plini de speranță. Versuri direct pe timpan). Dacă aveți drum prin zonă, sunteți bineveniți.


#

halb Licht halb Dunkelheit
raffiniert und manchmal
bequem wenn du willst
kannst du alles ignorieren was hier ist
oder du kannst lange nachdenken über
die Dynamik einer Exekution
eine Endlosprojektion
auf die dünn gewordenen
Gefäßwände der Aorta

diese Leute werden glauben
dass es um Sex geht
während du doch nur runde und kalte
aus dem Weltraum gefallene
Pillen von mir willst
und nicht einmal eine Berührung
weder Mitleid noch Ekel
weder Anfang noch Ende
so als hätte es mich gar nicht gegeben


Aus dem Rumänischen von Daria Schnut-Hainz